Zi: 10 iunie 2020

  • ,,unde se termină lumina” – Raluca Neagu

    ,,unde se termină lumina” – Raluca Neagu

    ,,unde se termină lumina” – Raluca Neagu

    Raluca Neagu născută la 6 noiembrie 1992, într-un sat din apropierea Călărașului, reușește cu ușurință să impresioneze cititorul prin naturalețea limbajului artistic, transmițând mesaje și imagini puternice aflate la granița dintre oniric și realitate. Fiind perfecționistă din fire, drumul către consumatorul de poezie i s-a părut anevoios.

    Iată că a venit și ziua în care, după ce a participat la diverse concursuri, fiind câștigătoarea mai multor premii, s-a situat printre finaliștii concursului pentru tinerii debutanți, Traian T. Coșovei, organizat de Direcția 9, coordonată de scriitorul Adrian Suciu, în colaborare cu Editura Tracus Arte care a decis să-i publice primul volum de versuri – ,,unde se termină lumina”.

    Volumul este împărțit în trei capitole: ”o biată lamă de cuțit” – un portretar emoțional, autentic, inspirat de personajelele importante din viața ei; ”jurnalul unui naufragiu”- o eseistică discursivă despre viață și moarte, venită din semiobscuritatea spirituală; ”poemele nocturne” – o ,,metafizică a plasticului”, un observator elegic al cotidianului.

    Fiecare capitol pornește de la un citat aparținând unor renumiți poeți: Sylvia Plath,Virgil Mazilescu și Traian T. Coșovei.

    Forța care susține poezia Ralucăi Neagu este sinceritatea.

    Ea nu are nicio reținere în a-și devoala nemulțumirea față de anumite aspecte ale vieții cotidiene, identificându-se cu tinerii din generația sa care se confruntă cu un trai la limita indigentei.

    Nevoită să trăiască printre străini, într-o lume pragmatică, percepția despre viață capătă valențe noi în viziunea tinerei poete, defetismul sincronizându-se cu peisajul cotidian –

    ,,am învăţat deja mişcarea peştelui în năvod/ ai spune că sunt pregătită/ de fapt mă învârt printre oameni până ameţesc// atunci doar atunci pot să mă strâng/ ca un câine vagabond deasupra unei canalizări aburinde” (Siberia);

    ,,privesc lumea printr-o fereastră murdară…// acolo sunt oameni care se ascund/fără îndoială/ se ascund de administrator de funii de strigătul copiilor/ de foame de vinul prost de gândacii cu care dorm/ de ceea ce nu pot cumpăra de criminalii orașului// … orașul mă învață cum să duc genunchii la gură”.(lătrat)

    Fundamental, solitudinea lucidă se îndreaptă către meditația unui prezent lipsit de perspective, focalizat pe imagini reale, scindate de temeiuri existențiale.

    Sentimentul de înstrăinare este asociat cu cel de compasiune, venit din partea unor falși binevoitori care vor să convingă prin gesturi și vorbe inutile că lumea e construită greșit de un arhitect nepriceput –

    ,,cu mâna dreaptă mi-a mângâiat obrazul/ a spus ce să-ti fac dacă nu ai o casă a ta/ în timp ce mâna ei stângă/ îmi golea sufletul de toate mărunțișurile…”. (chiriașii);

    Uneori se îndepărtează de realitatea dură și se refugiază în propriul suflet. Un rol important în discursul liric îl au părinții și bunica sa care sunt prezenți permanent în sufletul copilului ascuns de ungherele neînțelese ale vieții.

    Ei sunt sprijinul moral, hrana spirituală prin care reușește să se ridice pentru a merge mai departe prin labirintul existențial. Încearcă să-și mascheze nemulțumirea, tristețea și singurătatea printr-o aserțiune aparent optimistă, în spatele căreia se ascunde marea dezamăgire a lumii pe care este nevoită să o accepte cu toate penuriile ei.

    Relevantă în acest sens este poezia – ,,apartamentul 35 fără 5”, o confesiune prin care tânăra ascunde mamei sale realitatea mizeră a unui nou început de drum –

    ,,mama e mișto la oraș ai mult loc să te pierzi/ străzile astea înguste mă atrag mereu…sunt bine am vizitatori mulți cu antene negre/ în curând or să locuiască ei în garsoniera noastră/ mama e frumos aici/ strângem tare la piept banii de chirie ca pe-un animăluț/

    spălăm vase uneori apa miroase a urină și fier ruginit/ trăim și noi cum putem//… suflu urcând scările spre numărul 3/ ușile liftului sunt capcana/ bătrânii blocului se închină înainte să intre/ eu am uitat cum se face”.

    Versurile Ralucăi Neagu au o putere emoțională rar întâlnită în poezia contemporană.

    Sinceritatea prin care-și expune sentimentele, trăirile, e dezarmantă, așa cum se impune în poezia ,,țara lui Hitler”. Aici durerea este asociată cu sacrificiul patern de a sta departe de familie pentru un câștig mai bun, într-o țară în care oamenii sunt scoși la câmp să adune hameiul din care ,, fac bere bogaţii ăştia şi dau cailor/ să guste primii”.

    Inocența se pierde odată cu maturitatea, cu înțelegerea aspectelor existențiale de care depinde viitorul incert al unei familii, una din sutele de victime ale societății românești. Finalul poeziei este un tablou emoționant care sapă adânc în sufletul lectorului:

    ,,întotdeauna se întoarce mai bătrân şi mai slab/ dar nu trebuie să i-o spunem/ are în ochi ceva bănuitor pare obosit/ aşteptăm iarna pentru că atunci se odihneşte/ iarna îngheaţă şi oasele lui/ şi ţara lui Hitler”.

    Copilăria este prezentă în poezia Ralucăi Neagu ca un album în mișcare unde imaginile oamenilor dragi din viața ei asimilează sentimente venite din trecut, trăiri fără precedent: bunicul –

    ,,de la bunicul meu am doar o fotografie/ în care împărțeam/ un corn cu ciocolată/ îi întindeam bucata aceea/cu insistență/ pentru că voiam să ofer ceva celui care avea să plece/ foarte curând…”(prietenii nu trăiesc sub aceeași lună ca și mine); mama –

    ,,mama ascunde păpuși/„sunteți mari nu vă mai trebuie”/ și le spânzură de grindă/ podul casei este un cimitir de jucării”(podul casei); ”am învățat de la mama să mă legăn/ când lianele carnivore ale nopții mi se urcă pe picioare/ nimeni nu mă cunoaște suficient de bine/ încât să mângâie câinele/ ţinut în braţe şi învăţat să meargă printre trandafiri/ dimineața scot din carnea lui toţi spinii/ ca un copil bun ce sunt” (un copil bun);

    mătușa – ,,pe masa aseptic/ florile se adună se usucă/ iubita noastră/ ești ca o iarnă și nu mai putem plânge/ ai avut o moarte în tăcere/ ai fost un fulger/ prevestitor a ce?…” (dinte pentru dinte/mătuşii mele);

    ,,unde se termină lumina” este volumul de debut al Ralucăi Neagu, un remarcabill început în arta discursului eterogen, lipsit de artificii emfatice, forțate, matrițe sentențioase folosite de alți autori ce se doresc a fi autentici.

    Discursul poetic al Ralucăi Neagu surprinde prin caracterul expresiv, leal, printr-un mimetism emoțional, amplu, dar mai ales prin reificarea umanului.

    Deși elegiacul primează în mai toate poeziile ei, emoția e reflectorizantă, reușind să captiveze, transmițând intens mesajul, paradigmă a trăirilor interioare.

    ,,sunt o mie de liniști despre care nu ți-am spus…

    Sunt o mie de gânduri pe care le reneg…”

    raluca-debut ,,unde se termină lumina” – Raluca Neagu

  • Medalion Mărioara Vișan

    Medalion Mărioara Vișan

    RAPSODIA DORINȚELOR

    Deschide-te larg, suflete
    azi, mai ales azi,
    pentru ca și soarele să absoarbă
    din infinitatea Luminii tale!
    După dărâmarea suferindelor porți
    lasă-ți iubirea să inunde tot universul
    azi, mai ales azi.

    Bucură ochii cu imaginile îngerilor
    Ce i-ai întâlnit doar în vise.
    Nu închide ochii, suflete drag,
    Strigă-ți iubirea
    și toate păsările din pădurile existenței
    vor aplauda rapsodia dorințelor tale!
    Așadar, suflete al meu,
    azi, mai ales azi,
    eliberează-ți urâtul
    ajută aripile celor loviți de nepăsare
    să zboare,

    Azi, mai ales azi…

    ADAMICUL SURÂS

    Când Dumnezeu a creat omul
    în cea de-a șasea cosmică zi
    și l-a numit Adam
    s-a odihnit câteva clipe
    a privit curioasa creatură
    și i s-a părut că lipsește
    iubirea.
    Și pentru că mai avea timp
    până să vină ancestrala duminică
    Dumnezeu a creat o altă figură adamică
    în joacă
    din coasta creaturii prime
    numind-o Eva.
    Mulțumit a adormit pe clepsidra
    în care se-adunau vise adamice
    pentru Eva în jocul ciudat
    al împletitelor eternități.
    De atunci Eva caută cu nerăbdare
    Iubirea și speră s-o întâlnească
    în surâsul adamic
    al celei dintâi creaturi.

    POEMUL CU LUNĂ

    Atâtea imagini care inundă retina timpului
    traversând deșertul durerii din clipele translucide
    ale imaginației
    haloul de aur al lunii în nopți de nesomn
    toate lipsite de parfumul existenței tale
    compun pe întunecatele ceruri
    sinuosul poem.

    Nu pot să descifrez misterioasa metaforă
    Care-mi înfășoară trupul astral
    mă las purtată de Carul cel Mare al cerului
    de imensitatea culorii
    cu care Calea Lactee deschide nemurirea
    merg încet, cu pas domol printre dorinți
    vise și emoții
    construind zi și noapte, ca pe-o celestă catedrală
    interminabilul, nesățiosul Poem cu lună.

    ICAR

    Hubloul din partea stângă a cerului meu,
    răsfrânge imaginea unui gând contorsionat
    de zgomotul fricii de înalt.
    Vară, iarnă, primăvară.
    Perdeaua de gânduri acoperă larma
    isteriei generale din spectacolul
    noilor lumi.

    Poate că nici cerul nu-i indiferent
    la frica spaimelor uitate în suflet,
    înșiruite pe tivul orelor de nesomn,
    așteptându-mi într-o nefirească tăcere decolarea.
    Altă destinație, o altă viață.
    Cu fiecare zbor
    renaște Icar în oricare din noi.

    PETALE STRIVITE DE PAȘI

    Nu există un alt drum.
    Doar acesta, în care macii
    sunt sacrificați inutil.
    Nu există un alt drum
    doar drumul către zidul indiferenței,
    spre care- aleargă omenirea desculță.

    Cu fiecare metru parcurs
    mă îndepărtez de linia de sosire
    de la marginea zidului înalt.
    Doar ei, macii, atât de delicați,
    se lasă călcați în picioare
    transformându-se într-un covor
    de petale strivite de pași.

    DANS DE SÂNZIENE

    Cu brațele de sânziene pline
    alerg prin visul unei nopți de vară.
    Cu flori și-nmiresmate ierburi
    poiana alunecă parcă spre ceruri
    rămâne în juru-mi doar un foșnet de platani
    și de ferigi plăpânde
    tulburându-mi timpul tăcerii.

    Misterioase clipele visării!
    Prin fața mea trec grupuri de sânziene nebune
    transformate în balerine
    și simt cum în această noapte de vară
    au readus la viață străina din mine
    dansând în poiană pentru ultima oară.

    FLUTURII AU ÎNȚELES

    Fluturii au obosit.
    Așezați ciorchine
    pe trunchiurile goale ale nimfelor din țări străine,
    se reproduc într-o tăcere absolută,
    nu pentru a zbura,
    ci pentru a mări populația de visători
    ce, cândva,
    credea în libertate,
    zburând până dincolo de nori.

    De un timp,
    ce se măsoară în ani de zbateri inutile,
    fluturii au înțeles
    că nu ajunge doar să-ți întinzi aripile
    pentru a străbate într-o zi,
    cât ține viața,
    ani lumină.

    Au decis să moară ,
    în ciorchine,
    pe un copac de smirnă.

    AM ÎNVINS MOARTEA

    Nu întotdeauna poți da cu tifla morții
    nici măcar când zâmbetul nu ți-l poate fura
    când coasa nu reușește să secere lumina
    pentru că lumina
    alunecă prin toate ungherele
    nu întotdeauna moartea iese învingătoare
    uneori în vârtejul dintre lumi
    amețește de atâta dorință de viață
    a sufletelor
    încât scapă coasa alături de destinul celui vizat
    atunci minunea se întâmplă
    AM ÎNVINS MOARTEA! – se aude-n ecou
    dar moartea zâmbește cu gura-i hâdă
    moartea hrănită cu lumină
    privește spre apa sâmbetei și exclamă:
    ”nimeni nu învinge trecerea efemerului în absolut”

    Hora ielelor

    Doamne,
    sârma ghimpată
    ce-mi înfășoară sufletul
    îmi îngrădește
    și dreptul de-a fi.
    Eliberează-mă, Doamne,
    din închisoarea trupului
    în veșnicie,
    redă-mi aripile înaltului gând
    ce mi le-a răpit nepăsarea
    dezleagă-mă din turnul uitării
    de sine și poartă-mă
    în vîltoarea
    iubirii profunde
    într-o horă a ielelor
    în nopțile de Sînziene.

    Condorul cu aripa frântă

    Condorul cu aripa-i frântă
    în zborul spre veşnicie,
    căzut pe-a căinţei redută
    din cetatea inimii acum pustie
    încearcă să zboare din nou
    dar rana-i cumplit sângerează
    iar ţipătu-i e un ecou
    al Lunii ce-n noapte-l veghează.

    E trist bietul condor că nu poate
    să zboare din nou spre înalt
    pe piscul golaş el se zbate
    strivindu-şi aripa de negrul bazalt.
    Durerea-i inundă fiinţa
    glasul îi piere încet
    blestemându-şi tăcut neputinţa
    se-aruncă în gol…în golul perfect!

    Notă biobibliografică

    Născută la 19 iunie 1956, Iași (România).

    Volume de autor (poezie):
    – Anotimpul culorilor, Ed.PIM, Iași, 2010
    – Roua din suflet, Ed.PIM, Iaşi, 2011
    – Pelegrin printre cuvinte, Ed.PIM, Iași, 2012
    – Metamorfoză/Metamorfosi, volum de poezie bilingv, româno-italian, Ed. PIM, Iaşi, 2016
    – Dincolo de tăcere /Dell’altra parte del silenzio, volum de poezie bilingv româno-italiană, Ed. PIM, Iaşi, 2018
    – Diamante volum de poezie bilinv, româno italian, Ed. Rediviva, Milano, Italia, 2019

    Publică în antologii:
    – Artă sfâşiată (73 de poeţi contemporani), poezie, Editura Arhip Art Sibiu, 2011;
    – Sentire, Casa de editura Pagine din Roma, Italia, 2014;
    – Treptele cuvântului. Antologia Universului Prieteniei, Ed. PIM, Iaşi, 2015;
    – Cenaclul eCreator 1, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2018;
    – Atlasul cu diezi – Antologia Însemne culturale, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2017.
    – Treptele Prieteniei.Antologie de poezie, Ed.PIM, Iaşi, 2018
    – Antologia Sentire, Roma, Italia. 2017
    -Antologia Inflorescente, Milano, Italia, 2019
    – Cenaclul eCreator în 4 antologii, 2019
    – Antologia Acorduri lirice românești, ediție bilingvă, română italiana, Ed. PIM Iași, 2019
    – Antologia Cenaclul de la Roma, 2020.

    Premii:
    – Premiul I la Concursul internațional de literatură – premiul internaţional Corona Italia, 2016
    -Diplomă de merit la Concursul de poezie de la Napoli „ Il Parnaso-Premio Angelo la Vecchia” 2019, 2020.

    Publica în reviste:
    Moldova Literară, editată de Liga Scriitorilor- Fil. Iaşi, Nomen Artis, Eminesciana, Revista literară virtuală Confluențe literare, Revista virtuală eCreator, Surâsul Bucovinei, FeedBack,Vatra Veche, Zona Literară, Poezia, Convorbiri Literare, Literatură și Artă, Chișinău.

Revista Vocativ
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.