(fragment) ,,Bărbaţii sunt o sursă de câştig şi doar un moment de relaxare, fetiţo, să ţii minte asta! Niciunul nu e capabil să iubească femeia, decât dacă îi este supusă. Să nu te laşi dominată de sentimente, pentru că vei simţi focul iadului. Fii stăpână pe tine, independentă, nimeni să nu-ţi tulbure gândirea, altfel vei deveni încă o victimă manipulată, sclava nr. N, de pe lista cuceritelor slabe.’’
…………………………………………………………………………………………………………
-L-ați trimis să mă protejeze iar el m-a trădat dându-mă pe mâna gaborilor.
-Mihnea e mort, Elia. E mort. Nu te-a trădat, dimpotrivă. Era la volanul daciei Nova. El a provocat accidentul. A ars odată cu mașina. De aceea te-am adus aici să-ți propun să-i iei locul. Ești cea mai bună.
-Monstrule! am izbucnit revoltată. Mihnea nu poate fi înlocuit cu nimeni, cu nimeni.
Plângeam și nu știam de ce. Doar îi voiam moartea. Unde se dusese atâta ură strânsă în mine? Acum, după ce totul s-a sfârșit mă simțeam goală, ca un paner vechi uitat într-un pod, ros pe jumătate de șobolani. Nici nu știu când am căzut în genunchi. Plângeam în hohote, mă eliberam. Joint, rațiune și putere, asta a fost viața mea de până acum. Minciună, viață calculată pentru putere. Am fi putut avea o altă viață frumoasă. Am fi putut. Doamne, dă-mi un motiv pentru care să trăiesc! Nu mai vreau… am auzit un foșnet, ca un târșâit de picioare. Mi-am ridicat privirea și am izbucnit într-o nouă rafală de lacrimi. Spre mine se îndrepta pășind încet, cu brațele deschise, târându-și greu tălpile, Alice, micuța mea Alice. Eram paralizată de emoție. Am rămas pe loc să nu o sperii. M-am ridicat și am luat-o în brațe. Plângeam amândouă, dar de această dată de fericire. Mi-am aruncat privirea spre paravan. Dispăruse. Boss își îndepărtă burta, un pui de pernă. Chelia dispăru ca prin minune luându-i locul o coadă neagră. Zâmbetul acela…
autor Claudia Minela
