INTERVIURI – Claudia Minela cu Doina Roman

Doina Roman s-a născut în Ploiești – „…într-o vară minunată când se coc cireşele, în zodia gemeni, într-un cartier industrial, unde trandafirii se udă cu apă în care pluteşte o geană de petrol… într-o zonă în care ai prieteni nişte rezervoare uriaşe. Un salcâm, un plop, déjà sunt feţi frumoşi şi uneori dudele mi se păreau binevoitoare şi cu maniere, mai ales cele albe şi grase”.

Este absolventă a Colegiul Mihai Viteazul și a Business Administration la Open University Business School, UK, cu o diplomă profesională în management.
A lucrat în MAPN, apoi ca director de finanţe şi administrativ la Agenţia de presă Reuters din România, până în anul 2003, când a înfiinţat o firmă la care este în prezent General manager .

E pasionată de sport, artă, literatură, animale de companie. A debutat în anul 2014 cu romanul „Pragul”, publicat la Editura Tracus Arte, proză fantasy. Tot în 2014 a avut loc lansarea volumului de debut în poezie -„Maestrul şi jumătate lebădă ”, avându-l ca partener pe poetul Gabriel Gherbăluță din Galaţi. A publicat poezii în revista româno-ucraineană ,,Mantaua lui Gogol”, a terminat cel de-al doilea volum – Pragul 2 ,,Umbra martor”- publicat la Editura Tracus Arte. Lansarea a avut loc la Salonul Internațional de carte Bookfest în mai 2015. Are în lucru un nou volum de versuri, în colaborare cu poetul Gabriel Gherbăluță din Galați și cel de-al treilea volum al romanului Pragul.

Claudia Minela – Ai un nume predestinat, Doina (poezie), Roman (proză). Eu cred că nimic nu e întâmplător. Am avut bucuria să te cunosc mai întâi ca scriitor, în 2014, la Târgul de carte Bookfest, mai apoi ca om. Ești o persoană deosebită care pune mult suflet în tot ceea ce inițiază. Ce te-a determinat să alegi ca subiect al romanului sentimentele?

Doina Roman – N-am ales, aşa a fost să fie. Subiectul romanului nu este legat neapărat de sentimente, ci de cum o ducem fără ele. Poţi să trăieşti fără o mână, fără un picior, poţi să trăieşti numai cu ura, numai cu dragostea. Dar să le ai şi să le dai ca plată pentru a trăi, este o încercare îngrozitoare. Instinctul de supravieţuire este cel mai puternic instinct al speciei umane. Ca să supravieţuiască, omul face orice – minte, înşală, îşi dă averea, sufletul, cercetează, munceşte până la epuizare, speră, se roagă – ar plăti oricât. Pentru specia umană este foarte interesant până unde ar putea merge.

CM – Ai în romanul Pragul atât personaje negative, cât și pozitive. Aș dori să ne oprim puțin la unul dintre personajele negative care, în ciuda faptului că este un escroc irecuperabil, se face plăcut prin felul său de a fi. Are mult umor, motiv pentru care devine simpatic cititorului. Pe mine m-a cucerit. Este vorba despre Pisică. De ce Pisică? Este un personaj inspirat din realitate?

DR – Toate personajele au bucăți, colaje din realitate, altfel nici nu s-ar putea zugrăvi un caracter fără să ai ceva care ți-a plăcut sau nu ți-a plăcut din lumea actuală. Pictorii au modelele lor, muzicienii sunt inspirați până și de cântecul vântului, al ploii, scriitorii adună și construiesc. Unii mai bine, altii mai rău. Pisică s-a născut ca personaj din trăsături adunate care i s-au potrivit ca o haină, ca o a doua piele. Se numește Pisică pentru că este un metamorf și prefer să ia chip de felină.

CM – Deși face parte dintr-un clan, cel al vindecătorilor care au menirea să salveze omenirea, totuși are un caracter care nu face cinste neamului său. Este vorba despre Kor, fratele Liei, protagonista romanului. Ce îl împinge pe acesta să-și dorească contrariul? Dacă ar fi să-l compari cu un personaj politic de pe la noi, care ar fi acela?

DR – Kor este bolnav de putere. Zicala că puterea și avuția te schimbă este adevărată pentru el. Boala puterii nu-i afectează pe toți cei care o capătă, dar cel infectat devine arogant, grăbit, mizerabil, cinic, nechibzuit, megaloman, își bate joc de toată lumea. Dă-i cuiva putere, ca să vezi cine e. Nu îl compar cu niciun personaj politic pentru că las cititorul să-l pună în ce tipar va dori.

CM – Lia are multe calități ale caracterului tău: toleranță, dorință de a schimba lumea în bine, altruism, generozitate, un personaj puternic. Cum arată lumea ideală în concepția Liei?

DR – Lia a fost crescută ca un om normal, mama ei a dorit ca ea să fie o persoană obișnuită și nu i-a dezvăluit ce puteri are, în ideea de a nu le folosi greşit. A trebuit să crească, să trecă printr-o furtună de sentimente ca să poată vedea ce înseamnă adevărata prietenie, dragoste, compasiune etc. Lumea pe care și-o dorește Lia este aceea care AR PUTEA FI !

CM – În imaginația unei cititoare, Crius, kraborul, este bărbatul ideal. Așa l-am perceput în primul volum. Spre dezamăgirea mea, în cel de-al doilea volum, el este total diferit. Cum ți-a venit ideea de a-l face din trei partiții și de ce?

DR – Crius este un personaj al cărui nume l-am ales dintre numele celor șase titani, copiii lui Uranus și al Geei, din mitologia greacă. Crius este un antierou doar prin înfățișare. Se va război probabil cu Creatorul său, așa cum a făcut și titanul al cărui nume îl poartă și de data asta nu vreau să spun că va învinge cineva. El este doar o matrice și poate lua ce înfățișare dorește în viitor, cu condiția să nu se iubească mai mult pe sine, așa cum a fost proiectat. La această întrebare va răspunde numai el.

CM – Când scrii, te detașezi de realitate? De unde îți vin ideile fantastice? Să luăm ca exemplu descrierea târgului care pe mine m-a fascinat. Vorbește-ne puțin despre căştile albe, welstgi, despre siropul de tinage, sola, sagave.

DR – Da, când scriu mă detașez total de ceea ce fac zi de zi. Când încep să zugrăvesc o lume, sunt multe personaje care stau la coadă să intre acolo. Nu vine oricine, trebuie să aibă o poveste, să se integreze și să merite osteneala. Fiecare obiect, plantă, peisaj, apar în carte fie doar sugerate, fie au o descriere în așa fel, încât cititorul să poată fi purtat singur de propria imaginație în această lume.
Referitor la ce m-ai întrebat – Căștile albe din piele de dragon erau purtate de urii din noua generație pentru că erau de nepătruns, normal, trebuiau să-şi apere creierii verzi cu ceva.

Welstgii erau emigranți fără drepturi, munceau până la epuizare doar pentru mâncare și adăpost. Oare câte popoare nu o duc în felul acesta? Abia în volumul doi, sub stăpânirea Liei, nu mai sunt vânați și alungați din ținut.

Siropul de tinage este obținut dintr-o plantă care crește pe insula din ținutul Lacului negru. Un fel de trestie de zahăr cu gust acrișor. Cred că ţine loc de zahăr şi lămâie în acelaşi timp. Doi într-unul.
Sola este un tutun colorat, în funcție de zona unde crește. Cel mai scump era cel roșu. Fumul care iese din sola are formă de pasăre, de peşte, alimentând viciul fumatului cu o imagine şi o iluzie frumoasă.

Sagavele sunt plante care cresc numai în ținutul de sub cetate, în lumea Kracilor. Seva lor băută în stare pură are proprietăți afrodiziace și de vindecare. Vinul făcut din sagave, alb lăptos, vă asigur că e delicios, pe lângă faptul că doar dintr-un pahar, te faci praf.

CM – Imaginația ta nu are limite. Ești fabuloasă, așa cum este romanul. Vorbești acolo despre ,,răzori colorați”. Cum arată ei?

DR – În mintea mea sunt mai multe tipuri de răzori, dar aș obosi cititorul cu amănunte. Oricum răzorii sunt păsări care cântă minunat, precum canarii timbrado, dacă vreți. Mezedele și grabenițele sunt vietăți acvatice de apă dulce.

CM – Un alt element care mi-a stârnit atât curiozitatea, cât și interesul, este limba gowskă…- ai în scena luptei reptilienilor niște replici, comenzi: ,,Sali verga ano ibicut ! -Bin arden libis!”. Ce înseamnă ele? Vorbește-ne puțin despre graiul acesta vechi!

DR –Limba gowscă este specifică vindecătorilor. Numai ei înțeleg această limbă în care se fac incantații, se dau ordine. Este o limbă de care ascultă toate vietățile și lucrurile, indiferent de lumea în care sunt. Și această limbă are un rost în Pragul. Până acum s-au rostit doar câteva vorbe în gowscă și timpul a încremenit. Așa că nu o să fac traducerea cuvintelor ca să terminăm interviul vii și nevătămați.

CM – Ce ai gândit când ai creat armele vii, precum vipere suliță, ochilidele, bicramii și fiboșii? Te rog, dă-ne câteva detalii despre ele!

DR– Fiecare vietate este creată cu un scop. Dumnezeu a creat lumea pentru a se bucura de opera sa iar ființelor le-a fost dat să caute comuniunea deplină cu el. Vietățile din ,,Pragul” sunt zugrăvite ca într-o lume posibilă în care Dumnezeu încă nu a dispărut, o lume în care fiinţele îşi aduc aminte la mare primejdie să se roage, o lume în care speranța nu își dă duhul, în ciuda viperelor suliță, a ochilidelor, bicramilor și fibosilor, readucând în mintea noastră echilibrul pe care îl căutăm cu toţii, singuri, în faţa Creatorului.

CM – Fanii romanului Pragul, printre care mă număr și eu, știu că personajele au trecut două praguri. Urmează cel de-al treilea. Vorbește-ne puțin despre rolul Agenției.

DR– Agenția este totul. Acțiunea din ultimul roman va dezvălui cine o conduce, de ce, cum, și va răspunde unor întrebări grele. Despre Agenție se pomenește în primul volum, în cel de-al doilea déjà bănuim câte ceva, așa că vorble lui Mary – ,,dacă va fi nevoie vom pleca cu toții’’ – se referă la nevoia de a pleca toți spre cunoașterea adevărului.

CM – Prietenii buni știu că tu cochetezi și cu poezia. Ai publicat în 2014 volumul de versuri ,,maestrul și jumătate lebădă”, volum semnat de încă un autor – poetul Gabriel Gherbăluță – care s-a mulat perfect pe stilul tău original. Cum a decurs colaborarea cu el? Crezi că mai este posibilă o altă experiență în acest sens?

DR – Poetul Gabriel Gherbăluță este un fin cunoscător al sufletului uman, reușește din condei să schimbe un vânt turbat, într-o iarnă pusă la uscat pe o sfoară din umerii unui cub, până în ciocul unei mierle, dacă e cazul. Așa se face că noi putem scrie împreună. Când eu plec pe alte zări ale cuvântului, el îmi pune sare pe coadă și din asta iese o poezie atipică, microscenariu între vibrația lui de maestru și zborul meu continuu. Îmi doresc mult să terminăm volumul pe care l-am început împreună și care se va numi probabil: Cabaret Gara de Nord.

CM – Afirmai la un moment dat că un rol important în decizia de a scrie l-au avut prietenii. Ce apreciezi cel mai mult într-o prietenie? Care sunt criteriile în alegerea acestora?

DR – Prietenia pentru mine înseamnă încredere, înțelegere, iubire și sinceritate. Prietenii adevărați sunt aceia care te critică sincer, care te apreciază când meriți și care te acceptă cu bune și rele, în speranța că și tu ești adevărul lor.

CM – Dacă ai avea puteri supranaturale, precum personajele din romanul tău, ce ai schimba pentru existența unei lumi mai bune?

DR – Nici nu vreau să mă gândesc. Revenim la partea cu dă-i putere cuiva, ca să vezi cine e. Cine știe ce mi-ar trece prin cap? Și cu toate acestea, aș dărui omului ,, zborul,, să poată călători unde dorește… vezi ce balamuc ar fi ? stoluri de adolescenți migrând spre țările calde fără pașapoarte, linii aeriene falimentare, căi ferate ruginite, accidente pe traficul aerian déjà aglomerat, pinguini îmbătați cu vodkă de grupuri sosite la picnic din Rusia, platforme de comerț ambulant la granița Pakistanului și drone triste încrucișate cu nanosateliți și mai trişti.

CM – Ce îți repugnă în viață și ce preţuiești?

DR – Îmi repugnă lipsa curajului și minciuna. Apreciez adevărul mai presus de orice și modestia.

CM – La final de interviu, te rog să lași câteva gânduri bune prietenilor, dar mai ales cititorilor tăi!

DR – Credința și speranța sunt daruri divine. Nu vă vor părăsi niciodată!
Cred și sper că voi ajunge la inimile și mințile voastre deschise. Dacă nu acum, mai târziu, dacă nu mai târziu, atunci în altă viață. Atunci poate voi găsi o ușă deschisă, voi intra și vă voi spune o poveste despre cum vânezi fericirea și dragostea într-o lume infernală, într-o goană nebună ca să o aduci cu tine copiilor tăi, în lumea ta, să le-o dai zestre.
Deschide-ți mintea, zâmbește, e soare… citește!

Interviu realizat de Claudia Minela