http://www.revista22.ro/gabriel-chifu-cistigatorul-premiului-national-de-poezie-contestat-de-30-de-scriitori-manolescu-semnatarii-sa-si-scrie-propriile-carti-apoi-sa-le-conteste-pe-ale-altora-de-unii-nici-n-am-auzit-52407.html
Premiile sunt mai mereu bântuite de subiectivism, indiferent de cine le jurizează. Oriunde și oricând vor supraviețui mai mult decât premiile și decât autorii, doar operele valoroase. Valoarea nu are nevoie de salvatori și nici nu o stabilește un premiu sau altul. Ceea ce se dispută acum în lumea literară este cât de tare au fost subiectivi cei din juriu față de textele prezentate la concurs, bănuindu-se oarece influență autoritaristă a unui președinte de uniune scriitoricească aflat departe de uniunea pe care o prezidează.
Acum, artificiile scandalului sunt ,,departele,, președintelui, care îi poate fi un avantaj chiar în a-l absolvi de trafic de influență și, totodată, un prilej de a arăta că, astfel, acesta și-a părăsit cumva turma, lăsând-o în voia sorții, fapt care îl reclamă ca fiind drept pretabil la a fi destituit sau obligat să își dea demisia? Sau doar competența celor din juriu? Oare nu cumva membrii juriilor de pe la concursurile românești, considerate elitiste și premiații acestora sunt ,,prin rotație,, cam aceiași?
Dacă fiecare dintre toți cei implicați, atât în juriu și în participare, cât și cei care contestă sau doar dezaprobă, manierele acordării de premii, sunt oameni remarcabili ai vieții literare românești, rămâne să stabilească doar opinia publică (de dorit a fi una corect informată) despre ținuta morală a fiecăruia, dincolo de valoroasele lor contribuții la cultură. Fiindcă se poate întâmpla ca un om să realizeze o operă fenomenală în timp ce moralitatea sa ca om să fie discutabilă.
Despotismul este o însușire firească atunci când la mijloc intervin banii. Dacă artele s-ar păstra, prin caracterul lor, în zona spirituală iar aleșii, ca fiind emblematice autorități în domeniu, ar face o dovadă de o absolută ținută morală, plasându-se în afara oricărei suspiciuni, în mod sigur contestațiile ar cădea în derizoriu. Așadar, fiind vorba și de bani și de o presupusă efemeră dar râvnită glorie, putem bănui oarece ,,balcanism,, în toată tărășenia, cu excepția contestatarilor care dovedesc că nu sunt și participanți la concurs, deoarece poți contesta moralicește vorbind, doar dacă interesul este numai onoarea unui premiu, unei instituții sau a unui gen al artelor și nu faptul că nu ai fi tu sau un amic cel premiat.
Oricine se informează despre scandalul premiului acordat lui Gabriel Chifu poate să se lase influențat de simpatia pe care o are pentru fiecare literat, de-o parte și de alta a disputei. Dar ce te faci când simpatiile le ai în ambele tabere? Sau când ai vrea să știi totuși adevărul?
Chiar și citind toate creațiile prezentate la concurs, opinia cum că premiul e just sau nu, tot nu scapă de subiectivism, cel personal, al gustului fiecăruia. Dar atunci când există anumite criterii de valorizare cum ar fi: autenticitatea, forța mesajului, ținta mesajului pe o arie generală, maniera literară ancorată în actualism, în avangardă , în mod sigur se poate constata dacă juriul a fost la limita corectitudinii față de criterii ori s-au lăsat influențați de simpatia de care se bucură premiatul ori, Doamne ferește, de porunca președintelui…
.
Poate că ar fi corect să valorizăm o operă nu doar luându-ne după spusele unui critic literar plătit de autor, deoarece odată ce a primit bani pentru a lăuda opera, nu are cum să îi și arate defectele. Astfel, toți ,,marii,, critici care lasă recenzii în urma unui tarif sunt subiectivi în ceea ce privește reala valoare a operei.
Apoi, nu este obligatoriu ca unui autor care a realizat o capodoperă să îi fie considerate ca fiind drept capodopere absolut toate notițele sale publicate sau nu. Astfel, cine sunt cu adevărat marii noștri scriitori actuali și care operă îi recomandă ca fiind astfel? Sau unii dintre aceștia sunt mari doar pentru că se foiesc în mediile literare și plătesc berea la terasă?
Cine stabilește criteriile măririi unui scriitor? Cititorul care duce vorba despre o carte sau un poem sau nume sonore, făcute sonore artificial prin funcții și scandaluri dar lipsite de o operă valoroasă?
Astfel, dreptatea nu mai contează, morala nicidecum, ci doar de partea cui te situezi. Ești cu contestatarii sau cu ceilalți contestați? Dacă zici ceva de rău despre unul dintr-o tabără, deja toți vor crede că te situezi în cealaltă și, orice ai zice, devii dușman uneia dintre acestea două.
Opinia publică ar trebui informată corect cu probe, cu dovezi clare, nicidecum păreri. Dacă toți cei care contestă, ar fi puși să rejurizeze, la rândul lor pot fi contestați de alții. Concluzionând aceste rânduri zic, fără dovezi clare și fără informarea corectă a opiniei publice, nu vom avea decât o altă ,,distracție,, tipic balcanică și niciun folos pentru literatură. Tare mi-ar plăcea ca un real război să fie al creației și nu al părerilor sau al premiilor. Dintr-un astfel de război al creării de opere mari ar ieși învingător doar cititorul de mâine care fără dubii ar da o motivație și o satisfacție reală.
.
Dacă Gabriel Chifu simte cu tot cugetul său că își merită premiul, să și-l păstreze. Dacă fiecare contestatar în parte își câștigă zi de zi tot mai mulți cititori ai creațiilor lor, premiul contestat (cu tot cu autor), va cădea în colbul uitării.
.
Cititorii nu se uită pe pereții plini de diplome ai scriitorului și nici la ce bâiguie criticii plătiți de el, ci doar la ce scrie în cartea lui și pe aceasta o simte.
