Mă numesc Ciobanu Cătălin Mihai, născut la data de 6 noiembrie 2000 în municipiul
Suceava. Am absolvit Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir“ Suceava în 2020 iar din 2023 sunt
absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București. În prezent sunt masterand
al Facultății de Filosofie a Universității din București, programul masteral „Istoria și circulația
ideilor filosofice.
În perioada liceului mi-am descoperit, la îndemnul și cu sprijinul doamnei profesoare de
limba și literatura română Curic Adina, vocația de scriitor. Am participat la mai multe concursuri de
creație literară la care am obținut premii, le voi aminti mai jos.
Pe lângă versuri, o altă pasiune a mea este muzica. Din 2007 până în prezent activez ca
interpret de muzică populară. Am colaborat din 2007 până în 2014 cu Orchestra Profesionistă
„Rapsozii Botoșanilor“ iar din 2014 până în prezent colaborez cu Orchestra Ansamblului Artistic
Profesionist „Ciprian Porumbescu“ din Suceava. Am apărut pe două Compact-Discuri (CD) scoase
de Casa de Discuri AnaSound Suceava: „Din grădina cântecului“ 2018; „Îți cântăm, lume, cu drag“
2020. Activitatea mea artistic-muzicală s-a materializat în mai multe premii și participări la
concursuri de interpretare vocală și apariții radio-tv în decursul anilor de activitate.
Chiar dacă scriu într-un stil tradiționalist, conservator, nu sunt împotriva poeziei moderne,
însă în virtutea influenței rigorilor muzicale, versurile mele au mai degraba un aspect ermetic, bine
structurat, forma principală de scriere fiind o variațiune a sonetului. Poezia și muzica este modul
prin care latura mea dionisiacă se exprimă în orizontul realității empirice, guvernat de grotescul
evenimentelor de zi cu zi, latura mea apolinică manifestându-se prin intermediul filosofiei.
Uroborus
Tot una cu sfârșitul de-a pururi e-nceputul;
Elogiul unei patimi e oare veșnicia?
Otravă-a unei clipe, în fapt, nimicnicia —
Din ură sau iubire e zămislit sărutul?
Ocnaș în lanțuri grele sub steaua-mi căzătoare,
Robie-apăsătoare, nedrept verdict al sorții,
Angoasa mă cuprinde sub flamurile morții…
Pedeapsă și răsplată mi-e calda-ți sărutare!
Atomi vibrând iubire, quasari făcuți din ură —
Neclară armonie a-ntregului distopic,
Aievea existența-i un bulgăre de zgură.
Incertă-i căutarea, ispita-i absolutul,
Netrebnic e-antidotul ce vindecă-agonia —
Tot una cu sfârșitul de-a pururi e-nceputul!
Elogiul cărei patimi e oare veșnicia?
Quasar
La marginile vremii când tâlcuri căpătară,
Toate ce-aveau, captive, să fie-n infinit,
Din lanțurile clipei să scape-a izbutit,
Neînțelesul Chaos cu ordinea-i bizară.
Primejdiosul Poate ce-aduce cu-a sa umbră,
În infinitul sacru pe care-l traversăm,
Mirajul veșniciei… morfină ce-o gustăm,
Când clipa ce-a de față e-ngrozitor de sumbră.
Elogiul veșniciei, o veșnică risipă!
Utopică fantasmă-a unui timp statornic…
Neprevăzutul, tainic, înmugurește-n clipă.
Și binele și răul prin armonii neclare,
Dau timpului profan fragilul echilibru…
Căci ordinea-i un freamăt al clipei trecătoare.
Paroxism
Arzând pe-al nopții cer, fantasmă-a unui astru,
Pulsar învăpăiat în depărtări se-arată,
Ca umbra unui dor ce dor încă mai poartă…
E viața doar un vis și moartea un dezastru?
Fantasmă-a unui astru, întunecat abis,
Infern plin de mânie redus la infinit,
Așijderea uitării ce doru’-a otrăvit…
E moartea un dezastru și viața doar un vis?
Speranță-nsingurată, pusă-n mâinile sorții,
În vastul univers iubirea ne-ocrotește…
Totu-i incert, haotic, pus sub pecetea morții.
Înlănțuiți de patimi, de ură și teroare,
Ne pierdem în abis cu frică de-ntuneric…
Dar viața-i un miracol, iar moartea… o schimbare.
Ecoul dintre stânci
Te-am aruncat într-o prăpastie adâncă,
Și am sperat c-am să te văd ultima oară,
Zâmbeam în zorii unei dimineți de vară,
Privind cum te sfârșești strivită sub o stâncă.
N-am șovăit deloc când te-am împins spre moarte,
Căci m-am temut că Tu vei profita de mine,
Și-acum mă îngrozesc când mă gândesc la tine,
Tu, amintirea sumbră-a unei vremi deșarte.
Am fost orbit de teama că vrei să mă înfrângi,
Și-am renunțat la tine voind să fug în lume,
Dar m-a întors din drumu-mi ecoul dintre stânci.
Tu, amintire sumbră pe care te-am damnat,
Mi-ai dat înțelepciune prin umbra-ți blestemată…
Trecutul nu se-ngroapă, din el ai de-nvățat.
