(prima parte) O armată de scribi, prozatori și poeți, antrenați în tabere speciale sau auto-suficienți, fac să crească tot mai mult un deja nemăsurat munte de cărți care amenință căpșorul fragil și plin de nedeslușite visuri ale copilului, adolescentului, maturului Om al prezentului.
O altă armată de profesori, critici, plătiți sau nu, împreună cu librari, jurnaliști și băgători de seamă, amenință pacea planetei tolănită în spiritul neprihănit al copilului, adolescentului, maturului Om al prezentului, îndemnându-l obsesiv să selecteze una sau alta din muntele de cărți și să le considere, apriori, valori pe care dacă nu și le asimilează imediat riscă să fie exclus din rândul celor etichetați Om și inevitabil ,,transferat,, la alte specii…
Dar ia încearcă să urci acest munte pe potecile croite aleatoriu de propria ta frunte. Vei descoperi că acest munte de cărți este aidoma oricărui munte, alcătuit din 99,99% steril și ici-colo câ
te-o pepită de aur sau o pietricică prețioasă… iar cei care îți sentențiau repere sau îți urlau îndemnurile, urmăreau doar să vândă scump sterilul și să te îndobitocească total chiar și acordându-ți măgulitoarele apelative de erudit, cult, citit, tocmai pentru a te orbi și mai tare… Au fost dintotdeauna, sunt și vor mai fi foarte mulți dobitocii erudiți și aceștia sunt mult mai periculoși decât ignoranții… fiindcă se fac oarecum credibili gloatei.
Dacă nu ți-ai însușit operele clasicilor ești zero. Dacă nu ți-ai însușit operele de actualitate ești un depășit. Dacă nu tânjești la operele viitorului, indicând eventual și ce să conțină acestea, ești un lipsit de viziune și un blazat. Neapărat ți se cere să ,,consumi,, artă ca nu cumva să riști catalogarea ca dobitoc…
Nevoia ta interioară, mai ales acel indefinibil spirit al absolutului, al descoperirii intime și rezonante de sensuri… sunt aproape interzise… acestea te fac să pari drept un nebun clinic, cu mare sârg îți sunt inhibate prin toate mijloacele de către puternicii planetei care vor să fii doar o cifră.
Obediența față de gusturile ante-trăitorilor tăi este sacră. Dacă vreme de cinci secole turmele de privitori nu s-ar fi extaziat in fața Mona Lisei, ție astăzi ți s-ar fi îngăduit să spui că vezi pe pânza aceea atât de faimoasă doar o tanti sarcastică și urâțică… Deci, este fenomenală pictura pentru că așa zic mulți alții și nicidecum pentru faptul că a stârnit vibrații în inima ta, un mesaj intim ție. Iată îndobitocirea…
Dar dacă nu ți-ar spune careva că bucățica aceea de rocă gălbuie, pepita, este aur, tu cum ți-ai fi dat seama? Posibil să găsești zăcământul de mărgăritare cu care să nutrești o crescătorie de porci dacă nu ți se spune dinainte că mărgăritarele au rolul să atârne de gâtul cucoanelor în scopul de a-ți stârni ție apoi nevoia de slobozire a secrețiilor… Unde mai pui că o slănină briliantă ți-ar strica dinții…
Aurul, pietrele scumpe… au adus între oameni moartea. Tot așa oare și valorile artistice, exemplul aici cartea? DA. Uzul deșteptăciunii și a averilor cu scopul de a înrobi viața, de a nimici totul în cale doar 
pentru a simți cei foarte puțini între gingii mustul puterii nu este civilizație, cultură, ci o enormă înșelăciune.
Cartea, din muntele descris mai sus, care izbutește să stârnească oricărui cititor setea eului transpus sacrificial spiritului Om, foamea de bine planetar, frigul orgoliului, spaima grandorii… cu mult departe de a se limita la elogierea instinctelor și a criminalilor denumiți brave modele istorice …cartea care se preface în arc încordat gata să arunce săgeata-cititor în absolut… poate fi considerată artă pură și nu poate fi vândută, ca pe o găină în piață, fiindcă este neprețuită, poate fi doar oferită în dar.
Așadar, temerari să urcăm muntele, poate avem șansa să nu călcăm cu talpa ci cu inima o astfel de carte… dacă o fi. (va urma)
