De două decenii piața de carte este saturată de volume cu poezii. Proza a devenit Cenușăreasa literaturii. E foarte greu să scrii proză. Trebuie să stăpânești bine gramatica limbii române, să ai abilitatea de a construi un fir narativ clar, să poți stabili locul și timpul acțiunii verosimile.
Acțiunea să fie bine conturată în contextul dat de autor, să poți creiona personaje, să știi când introduci intriga, să stăpânești bine arta dialogului, a monologului și a descrierii etc.
De aceea scriitorii de proză și dramaturgie sunt din ce în ce mai rari în ultimele trei decenii. În vara aceasta am avut bucuria să descopăr un autor al cărui condei este experimentat în arta cuvântului, deși e primul său volum, n-ai zice că e debutant.
Este vorba despre Orașul tăcerii, autor Neață Claudiu Petrian, un volum de proză scurtă, nuvele-psihologice, publicat în 2022 la Editura Minela, București.
Autorul deschide drumul lectorului prin a prezenta succint, pe un ton amuzant, povestea cărții care începe în anul 2008 prin scrierea unei nuvele numită Atins – „A fost scrisă în trei săptămâni, într-un mod neglijent și fără șanse de a fi citită vreodată”. În 2010 a prins viață volumul „Orașul tăcerii”, publicat 12 ani mai târziu.
Prima nuvelă – Atins – începe prin descrierea detaliată a unei camere în care locuiește un bărbat mai tot timpul mahmur. Autorul asociază indirect aspectul dezordonat al locuinței cu starea generală a protagonistului, Cristi, un tânăr care abia terminase facultatea. Peste tot erau haine aruncate, sticle goale zăceau pe pardoseala murdară, iar „în jurul patului se aflau numai așternuturi și perne îmbibate cu transpirație.”.
Un singur loc era tot timpul curat, fără „nici măcar un fir de praf”, locul în care se aflau două fotolii și o măsuță din sticlă. Tabloul impecabil devine obsesie pentru Cristi, apărând de mai multe ori în nuvelă, fiind asociat mereu cu prezența Anei. Mai mult beat decât treaz, tânărul încearcă să pună cap la cap cioburile ultimelor zile din viața lui care se transformă în coșmar.
Totul e neclar în mintea lui. În momentele de luciditate și-a amintit de Ana, iubita sa de care se despărțise recent. Frământările interioare îl determină să-și înece și mai mult amarul în alcool. Cristi, genul individului introvertit, egoist, posesiv, antisocial, morocănos, orgolios și alcoolic, reușește să o rupă pe Ana de grupul ei de prieteni, profitând de iubirea acesteia.
Acțiunea se petrece pe două planuri: realitate și mahmureală. În puținele momente de acuitate îi vin în minte câteva scene petrecute alături de Ana, pe care a cunoscut-o din primul an de facultate. Patru ani au locuit împreună. Tânărul, în ultimele luni, își pune o serie de întrebări existențiale care-l dezavantajează.
Se întreabă ce a văzut fata la el de l-a ales, de ce au rămas împreună, când ar fi putut face o altă alegere mai bună!? Toate răspunsurile la întrebări se îneacă în aburii alcoolului din mintea lui.
Fiind conștient de frumusețea Anei care avea o fire veselă, era sociabilă, o persoană extrem de plăcută, Cristi devine foarte gelos. Se ceartă din ce în ce mai des, dorind să rupă legătura cu toți prietenii ei.
Fata se supune pentru că îl iubește. Veșnic nemulțumit, în cele din urmă o determină să-l părăsească. De aici parcă s-a rupt filmul. Cristi nu mai știe exact ce s-a întâmplat. Ultima scenă a fost aceea când fata vorbea la telefon, parcă flirtând și râzând cu alt bărbat.
Pot spune că a fost momentul intrigii, momentul când s-au accentuat cele două metehne care au pus și mai mult stăpânire pe mintea lui – băutura și gelozia. Deși despărțiți de câteva săptămâni, tânărul îi simte prezența prin curățenia perfectă a locului unde se aflau măsuța din sticlă și fotoliul pe care obișnuia să stea fata.
În frământările interioare are momente când este sincer cu sine, dorind să-i spună Anei cât de mult o iubește, dar momentele de sinceritate sunt umbrite de gelozie și ogoliu.
Își dorește atingerea ei care înseamnă enorm pentru el, dar nu vrea să recunoască – „Ar fi vrut ca totul să continue cu un sărut, apoi cu o escală pe canapeaua pe care au împărțit-o atât timp, unde să își arunce hainele ca pe niște cârpe, să își sărute corpurile, să se atingă unul pe altul ca și când ar fi fost pentru prima oară și să facă dragoste în șoapte de iubire ca și când ar fi fost ultima oră din viața lor.
Își dorea acest lucru, dar nu avea de gând să își calce pe orgoliu!…”.
În cele din urmă realizează că și-a distrus viața trăgând-o și pe Ana după el – „Realitatea trebuia înțeleasă și acceptată”.
Finalul este înduioșător, dar oripilant pentru omul de rând. Toate personajele care poartă numele de Ana sunt predestinate sacrificiului. Nu voi devoala ce s-a întâmplat cu Ana noastră. Las cititorul să descopere.
O altă nuvelă – „4:22 A.m” – schițează lumea mizeră a femeilor ușoare, a bărbatului abia ieșit din penitenciar, a fantelui dornic de distracții, a fanatismului dus până la extreme. Autorul, un foarte bun observator al caracterului uman, construiește câteva personaje, de data aceasta ele fac parte dintr-o altă lume.
Pentru a fi mai persuasiv folosește cu ușurință expresii specifice unui anumit mediu, apelând la limbajul colocvial și la argouri: „Să-mi trag palme!; șmecherașii din oraș care-l urmăreau pentru a-i lua glanda; Se cocalarizase; Și se tot băga în seamă cu oricine avea nume de fată, da’ nimeni nu-l băga în seamă, deși el era perseverent.
Așa că dacă vreo pițipoancă proastă și de doi lei își punea o poză pe veceu, alți douăzeci de cocalari lăbari săreau pe ea făcându-i complimente. Apărea printre ei și Râmă care venea cu un comentariu gen – ce te-aș fute!…”.
Ne place sau nu, cele patru personaje fac parte din tabloul societal actual, Muista, Blonda cu dinții de cal, Grăsana și Râmă. Râmă este tipul individului crescut sub influența „ideologiei pușcăriașului” obișnuit cu viața de la penitenciar, deși urăște gardienii, este atașat de ,,frații” săi de celulă și „se mândrește cu statutul său”.
Ceea ce mi se pare mai ciudat, atunci când iese, face tot posibilul să recidiveze pentru „a se întoarce acolo unde se simțea cel mai bine”.
Cele trei fete de moravuri ușoare ne sunt prezentate succint, ele având un rol mai puțin important în desfășurarea acțiunii. Fetele și cei doi tineri ajung la o petrecere care avea loc în camera 213, aflată într-un cămin studențesc.
Acolo se petrec lucruri neobișnuite. Una dintre ele își taie un picior de la șold, incluzând și vulva. Care este motivul acestei mutilări, cum se comportă ceilalți, ce reacție are protagonistul, rămâne să descoperiți voi citind „4:22 A.m”. Fiecare titlu este însoțit de un motto sau gând venite din partea autorului.
Ultima nuvelă care a dat și titlul volumului – „Orașul tăcerii” – se remarcă printr-un fir narativ dinamic, suspansul fiind introdus în ritm crescendo. Povestea are în comun cu prima narațiune un personaj slab care își îneacă decepțiile și eșecurile în alcool.
Conflictul interior aproape că îl scoate din minți. Se produce haos iar acțiunea și stările prin care trece dau naștere multor temeri. Natura și mediul înconjurător participă la scenele de groază din mintea sa, scene de care nu poate scăpa. Fuga de responsabilitate, de realitate se transformă într-un conflict interior cu sine.
Un monstru care-l judecă și-l etichetează ca fiind vinovat de moartea Roxanei – ,,CRIMINAL!”. Încearcă să înțeleagă de ce i se întâmplă lucruri ciudate, de ce aude voci, imagini morbide i se conturau în minte: „Cadavre, zeci, sute de cadavre, aşezate nefiresc sub acel morman de gunoaie pe care el păşea.
Cadavre în descompunere, devorate de viermii carnivori. Oase putrezite şi lipsite de carne. Cranii – case ale vieţuitoarelor din pământ, vieţuitoarelor putrefacţiei. Totul îmbibat în lacrimi şi suferinţă, gânduri morbide, dorinţe nefireşti şi emoţii sinucigaşe.”. O nuvelă foarte bine scrisă, în care suspansul e la el acasă, ambiguitatea și scenele de groază întregesc acest tablou răvășitor care reliefează taifunul interior al protagonistului.
Ultimul text care încheie volumul – „Cel care va curăța lumea de îngeri” – scris într-un alt registru este un poem epic care are ca temă lupta dintre demon și înger, două personaje care luptă împotriva firii.
„evlavia
și frumusețea ancestrală
Sunt simple minciuni…
Ei vor să te păcălească!”.
