Să trăim cu bucurie, un roman autobiografic semnat de doamna Cecilia Maran, publicat la Editura Art Creativ, în vara anului 2022, reprezintă o cronică familială care cuprinde cele mai importante momente din viața tumultoasă a două generații. Coperta este realizată de graficianul Lucian Toma Hirth.
Titlul cărții – „Să trăim cu bucurie” – este amprenta inconfundabilă a caracterului auctorial. Cecilia Maran își dezvoltă cultul pentru lectură, cultul pentru muzică, balet, arte plastice și teatru. Indiferent de momentele grele prin care trece tânăra Cecilia, iar mai târziu femeia matură, protagonista reușește să înfrunte cu demnitate obstacolele pe care cu optimism le transformă în oportunități, având un rol decisiv în cariera de avocat.
Romanul cuprinde mai multe episoade împărțite în două categorii: povești care marchează pozitiv cariera autoarei iar cea de-a doua categorie include viața personală cu cele mai importante personaje apropiate. Ele au influențat atât caracterul de luptător al protagonistei, cât și latura sensibilă, cea artistică, fără de care această carte nu ar fi prins viață.
Prima parte începe cu trei cazuri importante ce i-au marcat pozitiv cariera. Narațiunile nu sunt simple relatări avocățești, scrise pe un ton rigid, strict profesional. Autoarea se implică emoțional în apărarea clienților săi, aducând în fața cititorului caractere umane deosebite.
Învăluie cu simț artistic povestea care, în mare parte, redă atmosfera din viața inculpatului, înainte de întâmplarea nefastă care a schimbat substanțial viața acestuia. Toate cele trei povești – „Eroare judiciară – Un destin frânt și Trafic de droguri” – au scopul de a trage un semnal de alarmă împotriva celor care dau verdicte eronate, distrugând destinul unor oameni nevinovați.
Cu abilitate și profesionalism, perfecționistă din fire, avocatul Cecilia Maran cercetează probele și, în cele din urmă, reușește să găsească soluții legale și temeinice pentru fiecare caz în parte, obținând achitarea suspecților sau, în cel mai rău caz, cea mai mică pedeapsă. Puse cap la cap probele dovedesc nevinovăția suspectului aflat în cercetare penală, Alexe Albu. Avocatul Cecilia Maran se impune și de această dată deontologic.
Scriitorul Cecilia Maran creionează indirect, cu ajutorul surorii inculpatului Alex Albu, povestea acestuia. După suspansul prin care trece cititorul urmărind faptele protagonistului și în paralel descoperirile avocatei, finalul este unul fericit.
Te întrebi retoric, desigur, cum este posibil ca justiția să comită astfel de erori, condamnând la mulți ani de închisoare oameni nevinovați? Cecilia Maran aduce subtil, în prim-plan, greșelile făcute în acel caz, dovedind instanței, cu probe de netăgăduit, nevinovăția clientului său. Una dintre ele a fost aceea prin care dovedea că declarația de vinovăție dată de inculpat a fost realizată sub influența terorii unui polițist care l-a bătut atât de tare, încât i-a rupt brațul.
Nemaisuportând bătăile acestuia a declarat că e vinovat. Aici vine momentul interesant prin care din nou inteligența autoarei s-a impus. Dumneaei face o paralelă între cazul în speță și erorile din istorie care au determinat prin tortură ca nevinovații să se declare vinovați. Aduce în discuție inchiziția și cruzimea călăilor care torturau oameni acuzându-i de erezie și vrăjitorie. În acest sens amintește despre Giordano Bruno ars pe rug și Galileo Galilei care în ultima clipă a vieții sale a declarat: „Și totuși se învârtește”.
Cecilia Maran judecă aspru în acest caz și faptul că deținuții erau aduși în sala de judecată în lanțuri – „Oamenii aceştia… încălcaseră legea, trebuiau pedepsiţi, iar societatea apărată, dar procedura mi se părea sinistră, era o încălcare a demnităţii umane…”, scria persuasiv autoarea, fiind mulțumită că în zilele noastre acest obicei nu se mai practică.
O altă poveste impresionantă mi s-a părut a fi viața lui Gică, un copil bine crescut care avea două mari pasiuni – fotbalul și călătoriile pe mare, el dorind să devină marinar. Primul contact cu marea a depășit orice imaginație a copilului. În descrierea acelui moment se simte și dragostea autorului pentru farmecul indubitabil al Mării pe care o descrie ca fiind o „minune dumnezeiască”.
Cecilia Maran alunecă ușor spre partea sa artistică. Cu sensibilitate scriitoricească a reușit să mă întoarcă în timp, făcându-mă să retrăiesc cu bucurie și plăcere anii copilăriei. Am închis ochii și mi-am imaginat că sunt acolo, pe Litoral, la malul Mării Negre – „…o întindere uriașă de apă la început gri, apoi albastră, sclipind în soarele amiezii ca niște mii de pietre prețioase, cu mirosul acela inconfundabil de alge, de scoici, de proaspăt, cu zgomotul unic al valurilor, în ziua aceea doar mici vălurele care se sparg de țărm.
Zgomotul mării îmbinat cu țipetele pescărușilor, cu larma veselă a oamenilor de pe plajă, cu bucuria de a trăi şi, colac peste pupăză, din difuzoare răzbate vocea inconfundabilă a lui Dan Spătaru…”. Aici sunt amintiți și alți artiști – Aurelian Andreescu, Marina Voica, Margareta Pâslaru, Gil Dobrică și alții, voci care au marcat prin talentul lor spectacolele vizionate de miile de turiști aflați în concediu pe litoral, rămânând în amintirea lor o imensă bucurie de a retrăi acea perioadă de neuitat, pe care mulți dintre noi o poartă în suflet și astăzi.
Cecilia Maran îmbină armonios povestea personajului-client cu frumusețea incontestabilă a naturii, împletind sentimente trăite atât de dânsa, cât și de protagonistul narațiunii. Drama lui Georgică impresionează lectorul prin întâmplarea nefastă care a dus la condamnarea sa la vârsta de 19 ani, când visele încep să devină realitate.
El ajunge unul dintre fotbaliștii de succes, însă un susținător al echipei adverse, supărat fiind că Gică a marcat două goluri împotriva echipei sale, după meci, intră în vestiar și, beat fiind, se repede la tânăr care nu rămâne impasibil și îl lovește la rându-i apărându-se. Bețivanul cade, se lovește la cap și decedează. Nu voi intra în detalii. Las cititorul să descopere metodele folosite de avocat în apărarea inculpatului, dar mai ales să descopere finalul acestei povești. Autoarea conchide – „Aș dori ca această povestire să fie un semnal de alarmă pentru unii bărbați mai impulsivi…”.
Cea de-a treia povestire are ca protagonist un student la medicină, victima unui raid polițienesc care găsește în mașina sa un pachet cu substanțe interzise. Cum a ajuns acel pachet acolo și cine este vinovat, cum studiază cu meticulozitate cazul avocatul tânărului cercetat, veți afla citind „Trafic de droguri”.
Lăsând în urmă cele trei cazuri interesante, gnomice, susținute de Cecilia Maran, romanul continuă cu o cronică de familie. Cea de-a doua parte este scrisă într-un registru nou, autobiografic. Cu șarmul și umorul ce o caracterizează, Cecilia Maran deapănă amintiri, întâmplări, trăiri, obstacole, pasiuni. Începe prin a spune succint povestea acestui roman. La îndrumarea prietenei Corina de a-și scrie toate momentele importante din viață, autoarea dă curs îndemnului – „Verba volant, scripta manet”.
Primul personaj pe care l-am adorat încă de la început a fost „mam’-mare”, bunica autoarei, Rosetta. Frumoasa poveste dintre fata înstărită și un tipograf înduioșează. Mam’ mare se căsătorește și dă naștere la trei copii. Unul singur trăiește, acela fiind tatăl autoarei, Gheorghe Constantinescu.
De aici, viața lui este o aventură până când băiatul este trimis la București unde locuiește doi ani cu familia unchiului Nicu. Despre viața tatălui și a verilor săi aflăm în paginile următoare. Autoarea deapănă amintiri, scriind despre aproape toți membri importanți ai familiei sale până când ajunge la nașterea sa. Revine la mam’-mare pe care o admiră din tot sufletul.
Autoarea scrie că a dormit în cameră cu bunica Rosette până la vârsta de șapte ani. Fetița crește sub aripa protectoare a bătrânei de la care moștenește cochetăria, dragostea pentru lectură, muzică și teatru – „… Când ieşeam cu bunica mea pe stradă sau la biserică eram tare mândră. Se îmbrăca extrem de elegant pentru acea vreme, mi-o amintesc cu unul dintre costumele taior maro sau gri, la care purta bluze de organdi sau de mătase naturală, mai ales o bluză verde, cu turban verde asortat şi mereu pantofi, poşetă şi mănuşi asortate.
Avea toate lucrurile astea dinainte de război, dar mam’`mare le îngrijea şi le purta bine…”. La 11 ani autoarea a făcut o mare pasiune pentru muzica de operă. Mai târziu, pe la 14 ani a mers împreună cu tatăl său la București la spectacolul de operă „Rigoletto” , de Verdi. Copila Cecilia, încă de la o vârstă fragedă, știe ce vrea, știe ce-i place, știe ce va face în viață.
Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg, are și eșecuri – pică la examenul de teatru. Urmează o serie de activități care întregesc personalitatea plină de șarm a autoarei-personaj. Printre povești se strecoară și unele impresionante venite din timpul celui de-al doilea război mondial. „O întâmplare din război” este relevantă în acest sens.
Descrierile din acea perioadă în care părinții autoarei au trăit momente cruciale, supraviețuind bombardamentului „și îngrozitoarelor lui urmări” sunt copleșitoare – „Se dezlănţuise iadul pe pământ.
Din gară ieşeau oameni răniţi, plini de sânge, urlând, strigându-şi cu disperare poate copiii, poate partenerul de viaţă pe care-l pierduseră în nenorocirea stârnită, sirenele ambulanţelor îţi spărgeau timpanele…”. Acest fragment aproape vizual mi-a trecut prin fața ochilor ca o scenă la care am fost și eu martoră.
Urmează emoționanta poveste de dragoste dintre părinții protagonistei. Step by step ajungem și la copilăria autoarei. Cecilia Maran descrie cu nostalgie vremurile când „Mama gătea bine şi era specialistă în plăcinte poale-n brâu, plăcinte cu brânză dulce şi stafide, ea singură întindea cele mai fine foi de plăcintă, colţunaşi cu brânză şi carne, cozonaci cu nucă şi brânză. Mama gătea pentru noi trei, dar şi pentru bunica Rosetta căreia îi duceam zilnic, sau cel mult la două zile, sufertaşe cu mâncare…”.
Imaginile descrise se desfășoară aproape vizual, personajele au caractere diferite, au un punct comun – dragostea pentru frumos, pentru cultură. Autoarea continuă să se hrănească spiritual.
Cititorul împreună cu autoarea trăiește emoțiile primelor examene, ale primei iubiri, trăiește emoțiile fiecărui moment în care Cecilia Maran se bucură de viață, de tot ce-i oferă ea, începând de la primii pantofi cu toc cui, prima rochiță elegantă croită de mama sa și mam’mare, prima carte citită cu sufletul la gură, emoțiile primului caz, ale primului sărut, emoțiile prin care trece o mamă ținându-și pruncul strâns la piept, emoțiile primului spectacol de operă, până la prima carte scrisă de dânsa, prima lansare unde a cucerit mulți oameni din lumea literară și multe alte bucurii pe care doar un om talentat și frumos atât pe interior, cât și pe exterior le poate transmite, dăruindu-le celor care au cunoscut-o.
Recomand acest roman în care fiecare literă poartă amprenta autoarei, dinamism, rafinament, eleganță, dar mai ales bucuria de a trăi. Este un îndemn de care ar trebui să ținem cont toți, pentru a simți plenitudinea fiecărei clipe trăite, așa cum o face însăși autoarea. Așadar – „Să trăim cu bucurie!” – Carte diem!
