Gabriel Gherbăluță, profesor, scriitor regizor, realizator radio și peste acestea toate, OM.
Viețuiește în spațiul gălățean din clisa căruia s-a zămislit. Între scrierile sale nenumărate, am ales pentru acest medalion doar câteva sonete, așadar, fie de la Gherbăluță cetire:
al orei de iarnă
zgârie marea urme-n nisip
noaptea-şi aduce lupii la ţărm
caut cuvântul dintâi să ţi-l ţip
nu-l mai găsesc: tare-aş vrea să îl sfărm
doi lycantropi muşcă luna din cer
sfâşie lacomi din cornul cel stâng
sătui apoi se închină şi pier
eu am rămas şi încep să o plâng
marea acum se agaţă de mal
sus este luna ce plânge cu sânge
mi-astupă nările-un ultim val
melcul din stânga cornul îşi frânge
caut cuvântul dintâi să ţi-l strig
mare-a-ngheţat iar luminii i-e frig
sonet – ţie!
motto: „primul semn al înţelegerii e dorinţa de a muri”
(Franz Kafka )
de ce închis în singurul cuvânt
care îţi dă o oarecare siguranţă
priveşti deasupra cerul din pământ
şi-aştepţi să pierzi şi ultima speranţă?
de ce să negru când tu ştii că albă
lumina ta irumpe împrejur?
cu ploi albastre tu îl prinzi în salbă
cuvânt născut din diamantul pur
de ce să fugi când spaţiul nu există
şi timpul mort se scutură pe noi?
repetă iar că dragostea rezistă
şi dă-mi lumina-n schimbul unei ploi
şi de te-închizi cu mine sus pe cruci
poţi să o faci doar ştii cât poţi să duci
sonet- al omului negru
cum sună paşii pe străzi în amurg
clopote bat către noapte în dungă,
noaptea omoară lumina în burg
cârduri de corbi în oraş or s-ajungă
când omul negru îţi bate în geam
închide ochii şi intră-n cuvânt
cuvântul mamă-pe el doar îl am-
moloh din apă şi din pământ
de cornul lunii atârnă un vis
pun şi-l îmbrac în silaba de azi
cuvântul spus în poezul nescris-
treaptă spre nalt: ca să zbori, nu să cazi
când omul negru îmi bate în geam
strig către tine; ești tot ce mai am
sonet- al fluviului cuvântător
îmi pleacă fluviul-dinspre coasta stângă
oraşul meu rămâne fără ape
a fost cândva un fluviu; cin’ să-l plângă?
şi cine de uitare să îl scape?
rămân pe maluri şiruri de cuvinte
ce şiroiesc cum lacrimi pe obraz
unde-a fost apă-i şirul de morminte
şi-i îngropat barcaz lângă barcaz
unde-a fost fluviul, cresc acum cuvinte
un nou oraş silabele să-şi strângă
din crucile crescute pe morminte,
a fost cândva un fluviu: cin’ să-l pângă?
şi fluviul meu s-a risipit ca vântul
în urma lui a rămas doar cuvântul
al cerşetorului de lumină
mi-ai dat cuvântul: şchiop e ca şi mine
şi bâlbâit… amară poezie
cum poate însă versul să aline
ziua din noaptea care va să fie?
mi-ai dat lumina, sunetul vocală
eu am închis-o-n sunet de consoană
şi-am tăvălit-o-n fulgi trecuţi prin smoală
o evă păcătoasă, nu o ană
mi-ai dat şi cântul: l-am pierdut îndată
uitat prin colţ mucegăit de casă
am lăcomit la mărul fără plată
acum plătesc dar Tie nu-ţi mai pasă
ascultă, Doamne, îndurare-Ti cer
trimite steaua când va fi să pier
sonet- al coşmarului de joi
omul cel negru a stins lumina
soare pe cer pe loc s-a-nnegrit
moartă în miere zace albina
eu rătăcesc pe un drum ocolit
sfinţii mai vor o lumânare
încurcă versul în rugăciuni
fără de apă-i marea cea mare
focul s-a stins sufocat de tăciuni
ştiu că e vis: doar un somn un coşmar
ochi să deschid şi să spun: mai trăiesc
vreau să te strig însă e în zadar
în întuneric doar fricile cresc
cred că e vis: dar nu vreau să ştiu
vin’ de îmi spune: trăieşti şi eşti viu
sonet- al iernii pe fluviu
cad iernile pe fluviu in croncănit de ciori
şi frigul nopţii strânge fărâma mea de soare
crivăţ îşi plimb-arcuşul pe strune de viori
pe malul de danubiu o salcie îmi moare
pândeşte la fereastră o pasăre albastră
o pasăre polară născută pe-un gheţar
unii o văd ciudată alţii o simt măiastră
e rece ca lumina pulsândă de la far
cad iernile pe fluviu cum cad de mii de ani
şi împăratul-peşte pe fund de fluviu doarme
la focul de pe maluri se încălzesc sărmani
căldura lui în palme se chinuie s-o sfarme
pândeşte la fereastră o pasăre albastră
cât aş fi vrut să fie o pasăre măiastră!
Lasă-mă să te iubesc! Ed. Rovimed, Bacau, 2013
Dumnezeu a pus semafoarele la o distanţă de două săruturi între respiraţii, Ed. Maiastra, Tg. Jiu, 2013
Cui îi pasă că mâna mea stângă a înnebunit? Ed. Rovimed, Bacau, 2014
Sonete (despre cub şi iernile din el ), Ed. Agol Bucuresti, 2015
Femeii în galben Bucuresti, 2015
Bestiarium vocabulum, Ed. Tracus Arte, Bucureşti , 2016
Ziua în care mor apele – Iaşi, Ed. Pim, 2017
Oniropolis – Iaşi , Ed. Pim, 2017
Let’s Zeppelin – RM. Sărat, Ed. Rafet, 2017
Sonete II – ale luminii, Ed. Minela, Bucureşti, 2018
Eu Tu şi Poezul, Bucuresti, Ed. Minela, 2018
Ultimul amant al Mariei Tănase, ed. Junimea, Iaşi, 2019
elegii amanate, Ed. Eurostampa, Timisoara, 2019
povestea lui a fost odata, Ed. Pim, Iasi,2019
In colaborare:
Cu Daniela Toma, Labirint din doi în doi – Satu Mare, 2013
Cu Doina Roman Maestrul şi jumătate de lebădă – Bucuresti, 2014
Referințe critice:
Adi Secara, Adelina Pop, Raluca Faraon, Daniel Luca, Daniel Marian, Daniel Maris, Liuba Botezatu, Felix Nicolau, Victor Cilinca, Ionel Necula
Premii:
Premiul I FESTIVALUL INTERNATIONAL: Titel Constantinescu,
MENTIUNE-Festivalul de poezie Adrian Păunescu
Premiul pentru excelenta, Festivalul de poezie al revistei “Sintagme Literare”
