Strigare
Din efemer,
Clădeai spațiul în care femeia
Era cometă arzătoare.
Pe orbită se împietreau ploile mărunte
În ninsori semănate dinadins pe pământ
Cum niciunul nu putea opri zborul
Unde idealul se descompunea într-un înger de argint.
Geamul lăsa privirea înlăuntrul
Un exemplul,la fel ca strigările
Despărțind văzutul de nevăzut
Numai pe o piatră mare se așezase pasărea mută.
În periplul,dacă vrei să te adăpostești
În clădirea cu lumină multă
Vei afla că fiecare stea simte
Câtă durere sau fericire ai
Între degete strivind coroana unei singure secunde.
Cugetare
Un cap de bour pe poarta bisericilor vechi
Cântecul sferelor deasupra punctului
Unde fiecare linie este prezentul ,trecutul și viitorul.
Timpul se scurge în nisipul de aur,
Limbile netăiate de briciul ghețurilor
Repetă ce înseamnă libertatea
Darul de preț al pomilor înfloriți
De aceea nu plânge în pumn
Că luna se întristează fugind în norii întunecați.
Țața Floarea
Auzi văruică,
Niciodată nu așa fu de frumoasă noaptea!
Câinii stelelor lătrau la infinit,
Furul inimilor se pitula prin ierburile înalte
Și greieri cântau ca-n tinerețe.
Zăvelca vântului se rotea ca o cloșcă
Trandafirii lui Gheorghe puși la ureche
Fumegau de ciudă babele,
Când ai dat fuga în vâlceaua cu vișinii….
Nu vorbi
Nu vorbi,cântecul stelelor se aude aproape,
Furtuna iubirilor curge –n cascade,
Fiorul muzelor se înalță în cuvinte,
Corăbiile de argint plutesc mai departe.
Înfruntările sânzienelor mângâie sânul câmpului
Și izvorul păsuiește lacrimile,
Amintind de jurămintele clipelor,
Înălțăndu-se peste marea cu pescărușii albaștri.
Floare vie
Nu încerca zbaterea florii de cer,
Fiindcă pe umerii ierburilor cad pietre
Dar și raze muiate în rubin.
Cărarea pe care ciutele gândurilor,
Merg să se adape este între focuri și dor,
Moarte și viață,reflecția florii de crin,
Rămâne o pată,
Idealul pe care secunda îl trece prin om.
Pietrele tac, iar timpul se preface-n nor călător
Peste floarea vie a vieții.
