Theodor Damian, născut la 28 decembrie 1951 în Botoșani, este un teolog, poet și eseist român stabilit la New York, S.U.A. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al filialei USA al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Absolvent al Institutului Teologic București (1975), Master în Teologie (Princeton Theological Seminary, Princeton, SUA, 1990) și Doctor în Teologie (Fordham University, New York, 1993; și Universitatea București, 1999). Alte studii: Institutul Ecumenic, Bossey, Elveția, 1979-80, Universitatea din Lausanne, Elveția, 1980-83.
În 1988 s-a stabilit în Statele Unite, unde a fondat Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă cu parohia ortodoxă română „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Astoria, New York și Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din New York, toate în 1993.
Din 1996 publică o revistă bilingvă, română/engleză: „Lumină lină/Gracious Light”, Revistă de spiritualitate și cultură românească/Review of Romanian Spirituality and Culture. Este autorul a numeroase lucrări teologice și literare. Poet, teolog, profesor universitar, eseist de factură creștin-ortodoxă; important promotor cultural, editor. (Wikipedia)
Când flacăra
Pe calea între tăcere
şi cuvânt
rătăceşti
ca fulgerul scăpat
ca o blasfemie
printre silabele
dinţilor
până când vine săracul
pe care l-ai hrănit
o viaţă
să-ţi pună untdelemn
în candela stinsă
aşa începi să înaintezi
cântând
ca atunci când flacăra arde
dar nu te frige
ca atunci când
în afară de o singură voce
nimeni nu poate
să te mai strige.
Chemarea morţii
Când ai plecat
Din casa tatălui
n-ai ştiut unde pleci
doar dorul de ducă
îţi lumina calea
pe întunecate poteci
Nu ştiai dacă în faţă
aveai înger sau demon
căci şi demonul
se poate preface-n lumină
dar chemarea morţii
este mai tare
căci mormântul e mai aproape
decât locul
pe care l-ai avut cândva
în grădină
Cuvântul ca pustia
Cuvântul are aripile lui
el zboară ca albina
din om în om
ca pustia
de la suflet la suflet
ce faci tu
când vine peste tine
pârjolit
de atâta căutare
şi umblet
exact când îţi construieşti
un viitor ancestral
urmând să faci din trecut
ideal
De ce
A erupt peştera
în care am sălăşluit
aşa cum erupe
lumina din întuneric
şi viaţa din moarte
noroc că eu n-am murit
tărâmul pe care-am ajuns
predestinat să-mi fie
ascuns
ca să-l descopăr
cu frică şi bucurie
pas cu pas
de acum şi până în viaţa veacului
ce va să fie
Şi totuşi
nu am găsit niciun răspuns
la întrebarea
de ce eu
de ce nu soarele
iubirea
sau marea
Dies illa
Milă voiesc iar nu jertfă
mai strigă proorocul
iată ziua mâniei
dies illa
ca un cuvânt de blestem
peste pădurile strâmbe
înainte să le macine
focul
Închizi ochii
şi vezi toate pe dinăuntru
ca ascuns
în pântecele făpturii
mă vezi pe mine
care nu vreau să ies
dar vreau să intru
Milă voiesc
mai strigă şi pruncul
de dincolo de ape
trimis să mântuiască
pe cel care voia să-l îngroape
Din înălţimi a coborât
o scară
bezmetici trecem pe-alături
glasul proorocului
tot mai slab
nu se mai aude
iară şi iară