Din volumul POEZII – publicat în 2015, Editura Artes, Iași
Chestia cu sufletele pereche
Întâi de toate, cuplul se așează în iarba de vară
Apoi fiecare ține câte o stică de suc în mână.
După aceea, se agită sticlele.
Se agită cum trebuie sticlele.
Băiatul va agita sticla ușor, cu rațiune, cu calm și șarm
Fata însă, va agita sticla jucăuș, foarte jucăuș
În final se deschid dopurile și se lasă să iasă acidul
Acidul fetei va fi complet dus pe apa Sâmbetei.
Atunci de abia băiatul îi va da fetei jumătate din acidul lui
Ca și la suflet, fiecare își dă jumatatea celuilalt.
Crematoriu
Mi-a zis ceva solemn.
Un bărbat cu chip de lemn
Îmbrăcat în piele, înconjurat
de metal
Legat cu lanțuri la gât și
clenci în encefal.
N-avea ochi căci n-avea ce să vadă
Vocea lui surdă îi era dovadă
Mi-a zis ceva demn
Omul acela cu chip de lemn
Urla spre sine foarte tare
Despre ceva ce nu mai moare.
Eu plec
Bună seara tată, am să îți mărturisesc
că m-am gândit la ce am discutat noi mai demult…
Și am decis să plec.
Să te las să îți trăiești bătrânețea în liniște
Însă… nu îți spun unde plec.
Știu că te dezamăgesc după cum te uiți la mine
deoarece nu îți spun unde plec.
Ceasul bate că e vremea să fiu bărbat
și să fiu pe picoarele mele!
Tată… ești trist. Știu că ești trist…
Despărțirile sunt întotdeauna triste
Eu nu știu unde plec tată…
Dar mă gândesc ce lume deschisă mă așteaptă.
Voi întâlni buze roșii, pământ străin, lume nebună
S-ar putea să mă opresc la unul dintre acestea…
Dar tată, să știi că eu iubesc
și buzele roșii și pământul străin și lumea nebună
În fond… poate mi-o caut cu lumânarea în zori de zi!
Eu plec tată, drumul e lung și mă așteaptă…
Voi închide ușa după ce ies tată,
Și știu că de dor aceasta nu se va mai deschide…
Am să te sărut acum pe frunte!
O seară bună tată…
Din al doilea volum – în lucru
Albastru închis
Departe, pe podea e o fată rece
cu inima de gheață
cu pleoape reci, închise
cu buze amare, vene uscate
și plete neumblate.
Și pe obrazul fetei moarte
o amărâtă de lacrimă își plânge stăpâna.
Bate în porțile ochilor ei și nimeni nu îi deschide.
Povestea ei? Gânduri, doruri, tinere iubiri
Pe ochii zăvorâți
rămași doar amintiri
A murit Bubi
O înmormântare.
Cerul plânge cu tunete,
și oamenii par muribunzi.
Astăzi a murit Bubi.
De acum va fi liniște în casă,
căci cel mai voios cățel nu mai latră pisicile,
nu mai dărâmă vaza cu flori,
nu mai bucură copiii,
copii ce plâng acum la groapă,
și pisicile chicotesc în șoaptă.
Va fi doliu mare în familie,
și florile din vază se vor ofili…
fiindcă astăzi a murit Bubi.
Alcool
Vine iarna, așa că ar fi bine
să-mi acoperi trupul cu ceva, cu gândul unei sticle de vin
sau mai bine, cu o tărie.
Mă tem că n-am să te mai văd uneori
Că o să crească prețul țigărilor până la nori
Iar tu ai să te-nchizi într-un loc străin
sau mai rău, într-un vecin…
Și-atunci m-apropii de crâșmă și tac
Îmi iau visele și-o întind la vodka
Șuier luna și o răsar și-o prefac
într-o patimă mare.
Grup statuar
Stau pe piatră bietele sirene de piatră.
Stau și așteaptă marinarii din carne să le
surâdă și să-i amețească.
Stau și le sunt flămânde gurile de piatră și
râsul lor de piatră parcă ar vrea să plângă.
Stau pe piatră bietele sirene de piatră,
bătute de vânturi, de valuri și de soare și
trupurile lor de piatră parcă ar vrea să se miște.
Le curge apă din ochii lor de piatră și
se adună nisip în al lor păr de piatră.
Ar scoate din ele un cântec vechi marinăresc,
Însă urletul interior de piatră e mai surd ca niciodată.
Poveste
Am auzit cântând doi lupi, odată
Un lup și o lupoaică
și orga răsuna a biserică abandonată,
părăsită azi de om, de preot și de maică.
Cântau adânc a foame
Un lup și o lupoaică
și orga răsuna a scame
regăsite azi pe om, pe preot și pe maică.
Dar haita merge mai departe
căci lupul de lupoaică se desparte
Iar orga răsună azi a drame
Avute de copii, de tați și de mame.
Inscripție pe un glonț
Nu ne mai dor focul, gloanțele, exploziile
Și găurile din clădiri ce odată au fost locuințe.
Nu ne mai dor mâinile, nici armele
și afară parcă plouă cu cenușă…
Sunt cuvinte adunate din de prin gropi,
de la oamenii care stau ascunși în subteran
Sunt cuvinte scrise cu sângele copiilor,
De mâinile rănite ale mamelor, ale taților pierduți
Cuvinte scrise pe bucățile de rachete
găsite în ruina ce odată a fost numită Teatru.
În oraș, cărucioarele sunt goale, tancurile sunt părăsite
Martirii dansează în bălți de sânge iar dezertorii plâng la graniță.
Pe noi ne mai dor toate acestea. Trăim luptând,
Sperând că mâine vom prinde o nouă zi.