Joc de lumini
O vreme va veni când timpul s-a întoarce
și te va arunca spre-a ta copilărie,
când însăși viața va voi să te înțarce
și ceasul să-l predai la ceasornicărie.
Îți zic acum, profită tu de astă vreme
și joacă-te cât poți, ba chiar copilărește,
de ce-a urma apoi, ei bine, nu te teme
și nu uita că El pe tine te iubește!
Iubirea-i energie tămăduitoare,
e cheia porții de intrare înspre Tată,
Lumină verde și e viață creatoare,
e tot ce e mai bine pentru Judecată.
De-aș fi
O pasăre de-aș fi pe-un vârf de iarbă,
sau rouă de aș fi de-a lungul ei,
aș tot cânta într-una-n noaptea oarbă,
din glasul meu ar răsuna scântei.
Apoi, în zbor, eu aripi aș desface
și pana mea aș duce-o pân’ la cer,
să iau din el atât: un pic de pace
și, de-aș putea, o clipă de mister.
Chiar cuib, acolo sus în cer, mi-aș face,
să vină către el un îngeraș,
s-ascult cum ciripește din găoace
și să-l învăț un cânt de greieraș.
De-aș fi o pasăre pe-un vârf de Soare
în pliscul meu i-aș duce Lui o floare!
Cum faci?
Din ape am ieșit cu toții
și, la-nceput, noi ne-am târât,
iar țărmul l-am prădat ca hoții,
pentru-un câștig ne-am omorât.
Din apă noi plonjăm în viață
și-n ape sunt încă ascunse
comori pierdute-n dimineață,
secrete sacre, nepătrunse.
Mă uit la tine cum pășești,
cum al tău mers e-o bucurie
și-n gând mă-ntreb: de unde ești?
‒ Cum naști atâta poezie?
Al treilea ochi
Perfid albastru, mi-ai deschis tu ochiul,
acum văd și eu, astfel, nevăzutul.
O! Carnea tremură, e ca deochiul,
și cată spiritul neprevăzutul.
Disting făpturi ce zboară-ntr-o culoare
și mă-ntreb ce poate, dar, să fie?
Mă rog la Maica Sfântă, Protectoare,
căci frică mi-e, acum, de moarte mie.
M-ai fericit ca Șarpele albastru,
ce fi-va un volum de poezie,
ai stat atâta-n sacru ca sihastru
și-astăzi te întinzi spre Armonie.