Invitație la operă
La începutul lunii martie (2022), Opera Națională din Bicurești a găzduit spectacolul „Carmen” de George Bizet, una dintre cele mai populare opere din lume, un spectacol clasic, alert, cu Oana Andra în rolul principal, Liviu Indricau în Don Jose și Ștefan Ignat în Escamillo. Ceea ce aduce un plus de euforie este nu doar splendida muzică, ci și faptul că se dansează pe Seghedilla și se bea Manzanilla la Lilas Pastia. Dragostea aduce un destin tragic pentru Carmen, pentru care libertatea este mai presus de orice și astfel, părăsindu-l pe Don Jose, este ucisă de acesta la final. În opoziție cu nestatornica protagonistă se află fața cuminte a Micaëlei, interpretată remarcabil, cu sensibilitate și emoție de soprana Mihaela Stanciu. Oana Andra dansează cu temperament și este bine pusă în valoare de rolul Carmencitei. Indrigau are o voce splendidă, iar apariția timidă din actul întâi evoluează în rol de cotrabandist gelos. Escamillo, o voce baritonală, cunoscută de publicul cunoscător, se impune prin prezența lui Ștefan Ignat. Pentru mine, Carmen rămâne în topul preferințelor prin muzică și subiectul adaptat după nuvela lui Prosper Merimes. Destinul e orb și Dragostea poate fi fatală, uneori. Nu pierdeți ocazia să vizionați un spectacol de excepție!
Andrada Ingrid Maran
Vă invităm la Teatru
Mihai Hafia Traista – Șevaletul – Teatrul Dramaturgilor Români
Miercuri, 28 iulie 2021, ora 19:00, la Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu, a avut loc spectacolul de teatru Șevaletul, un spectacol independent preluat în programul ,,Teatru deschis reușitei”, scenariul – Mihai Hafia Traista, regizor – Vasile Toma, actori – Ion Grosu și Vasile Toma.
Suntem tentați să credem că fiecare om are un destin pe care nu-l poate schimba nimeni. Piesa de teatru Șevaletul contrazice această idee. Caranfil, un majordom viclean, abil și inteligent, reușește să schimbe destinul celor doi frați, Tom și Jorj, pe care-i slujește de foarte mulți ani. Cunoscându-le slăbiciunile, servitorul, aparent naiv și distrat, ca un păpușar dibaci mânuiește marionetele-frați.
După moartea bunicii, moștenirea reprezintă conflictul principal care-i învrăjbește pe cei doi nepoți. Testamentul – aflat într-un plic prins în rama unui tablou cu portretul defunctei – este mărul discordiei dintre lacomii și ipocriții frați. Fiecare se crede îndreptățit să moștenească întreaga avere, motiv pentru care nu-și vorbesc, se urăsc și se jignesc reciproc. Acest conflict îl avantajează pe Caranfil care devine mijlocitorul stăpânilor săi, un adept al sintagmei ,,dezbină și stăpânește”. Astfel, profitând de slăbiciunea bahică a profesorului Tom și de cea a medicului Jorj pentru slujnica din casă, izbutește să-i îndepărteze de averea bogatei bătrâne, devenind el singurul moștenitor. Din monologul final aflăm că este fratele nelegitim al celor doi.
Comicul de situație și de moravuri se impun pe întregul parcurs al piesei de teatru, fiind bine conturate de dramaturgul Mihai Hafia Traista, un bun cunoscător al caracterului uman. Astfel, el creionează personajele evidențiind defectele acestora – mândria, lăcomia, infatuarea, ipocrizia, ura, minciuna, viclenia, trădarea – defecte societale de actualitate. Scenaristul a folosit atât limbajul colocvial, recurgând la vorbe din popor – ,,mergi pe mâna mea…, s-a culcat odată cu găinile…” – cât și la expresii elevate, uzitate în familii ,,pretins” educate, franțuzisme folosite neadecvat de personaje, stârnind râsul.
Remarcabil a fost jocul actorilor Vasile Toma și Ion Grosu. Vasile Toma a interpretat excepțional rolul intrigantului Caranfil, trecând prin diverse stări – de la servitorul obsecvios și fidel, la individul sigur pe el, diabolic, viclean și inteligent, intrigant, capabil să răstoarne situația conflictuală dintre cei doi frați în favoarea sa. Profitând de încrederea acordată și de faptul că frații nu-și vorbesc, el îi manipulează după bunul plac, intrând în posesia întregii averi a bătrânei. Am stat cu sufletul la gură tot spectacolul dorind să aflu ce scrie în testament, care dintre cei trei este posesorul moștenirii. Finalul a fost imprevizibil, hilar, bătrâna își lăsa întreaga avere unei mănăstiri, decizie care l-a uimit atât pe Caranfil, cât și pe spectatori.
Charisma actorului Ion Grosu a fost evidentă pe tot parcursul spectacolului. Rolul dublu – Tom și Jorj – a fost interpretat admirabil. Două personaje diferite – unul cu mintea inundată de aburii alcoolului, vulgar, dinamic, fără scrupule, prost crescut, aici se impune să amintesc scena micului dejun în care acesta înfulecă mâncarea în picioare, mușcând lacom din roșie iar cel de-al doilea, medicul, un tip stilat, educat, calm care încearcă să evite întâlnirile vulcanice cu fratele său. Deși diferiți, au în comun lăcomia, mândria nejustificată, ura și invidia, fiecare impunându-se în felul său, crezând că sunt speciali. Ei trăiesc falsa idee că sunt neîndreptățiți de bunica.
Șevaletul, un spectacol dinamic, bine regizat și pus în scenă de talentații actori Vasile Toma și Ion Grosu, a persuadat publicul printr-o interpretare de excepție și prin umorul specific dramaturgului Mihai Hafia Traista. Succesul următoarelor spectacole este garantat, ținând cont că premiera din seara aceasta a fost bine primită de public care a recompensat întreaga echipă aplaudând la scenă deschisă.
Claudia Minela
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Micul Infern – Mircea Ștefănescu
Teatrul Național
Pe scena Teatrului Național, am avut bucuria să vizionez spectacolul „Micul infern”, în regia lui Mircea Cornișteanu. Piesa scrisă de dramaturgul Mircea Ștefănescu (în 1948) se numește ,,Un adevărat roman dramatic” pentru că acțiunea se petrece de-a lungul a 40 de ani. Distribuția cuprinde nume sonore ale teatrului contemporan românesc: Rodica Popescu Bitănescu (soacra), Marius Rizea (Cornel), Ilinca Goia (Viorica, soția), Liviu Lucaci (Sandu, soțul), Dragoș Stemate (curtezanul), Daniel Badale (Mielu).
Dramaturgul surprinde întâmplări din viața unei familii obișnuite în perioada interbelică, pe parcursul a patru decade. Piesa are trei acte.
Dialogul de început al soților Vernescu ne introduce în lumea aparent banală a cuplului, în ziua când aceștia împlinesc cinci ani de la căsătorie. Își doresc câteva momente de intimitate, dar de fiecare dată sunt întrerupți când de majordomul caraghios, când de prietenul din copilărie al soției, Cornel, care este îndrăgostit de ea, când de băgăcioasa soacră, mama fetei.
Jocul actorilor este bine pus în scenă prin personalitatea fiecărui protagonist în parte. Vestea divorțului aduce cu sine noi speranțe celor doi amorezi care o curtează pe Viorica. Doctorul Cornel, interpretat de actorul Marius Rizea, este tipologia bărbatului permanent îndrăgostit de aceeași femeie. Slab de înger, fățarnic, melancolic, intrigant, speculează orice moment pentru a intra în grațiile femeii adorate, chiar și atunci când ea îl respinge. Profitând de încrederea acordată de cei doi soți, el se auto-invită în casa Verneștilor simulând o prietenie sinceră. Intervenția sa în a-i despărți este evidentă, hilară în majoritatea cazurilor. Compoziția rolului interpretat de Marius Rizea este remarcabilă. Trecând cu ușurință de la o stare de spirit la alta, reușește să stârnească râsul spectatorului prin replici ironice, dar și compasiunea acestuia în diferite situații.
Cel de-al doilea curtezan – un rol episodic interpretat de Dragoș Stemate – este îndepărtat de soțul Vioricăi printr-o tactică inteligentă. El îi cedează de bună voie soția cu întregul pachet de obligații – facturi, taxe, datorii, cheltuielile costisitoare ale casei, majordomul, Cornel, inclusiv cireașa de pe tort, soacra – ,,Se spune ades despre căsătorie că… îți trebuie mai mult curaj să intri decât să ieși din ea”, concluzionează Sandu când amorezul dă semne că renunță.
Majordomul Mielu – ,,fată în casă de 30 de ani” – este un personaj savuros care prin rolul său aduce un plus de energie și mult umor spectacolului de teatru prin atitudine, gestica incredibilă, vestimentație și replicile haioase: ,,Nu mă mai îmbrăcați așa, coană mare, ca o paparudă!”.
Nu întâmplător am lăsat la final cel mai închegat și reușit rol, cel al soacrei, în interpretarea de excepție a actriței Rodica Popescu Bitănescu, un personaj comic, dinamic, efervescent, cu o atitudine posesivă, conservatoare și extrem de orgolioasă. Este omniprezentă în orice dialog sau apariție a personajelor din casă. Se folosește ades de serviciile majordomului fidel și ale doctorului pentru a trage sforile în avantajul său și al Vioricăi. Cuplul nu are parte de intimitate. Bătrânei nu-i scapă nimic, este un fel de „ceasul rău pisica neagră”. Apare când te aștepți mai puțin – ,,secrete față de soacră, nu există! Mai ales când ai una tânără ca mine, care dacă nu-ți eram mamă prin alianță, puteam să-ți fiu nevastă…”.
Soacra rămâne o femeie plină de viață, în ciuda senectuții. Savurează fiecare moment, trăind așa cum îi place și continuă să manipuleze personajele slabe din jurul său. Este o femeie puternică, amuzantă, optimistă, sigură pe ea, luptătoare. Franchețea sa dă bătaie de cap celor din familie. Replica de final conturează caracterul imuabil al bătrânei: „Viorico, eu vreau să văd lebede, să văd copiii, să miros flori multe, verdeață… A venit primăvara și mie-mi place să trăiesc (…) Eu aș vrea să mai trăiesc încă 90 de ani degeaba!”.
Micul Infern este radiografia fidelă a căsniciilor aparent fericite care trăiesc iluzia împlinirii. Piesa se impune prin dinamism, umor savuros și conflicte veridice care încolțesc personajele în momentele critice prin care trec. Vă recomand să mergeți la teatru pentru a vă convinge singuri de frumusețea jocului actoricesc și de comicul de situații!
Claudia Minela
––––––––––––––––––––––––––––––
Sunt spectacole la care te poţi plictisi de moarte, dar nu ai voie să spui nimic public pentru că regizorii sunt atât de implicaţi în Sistem, încât te-ar spulbera public în câteva minute, folosind mijloacele de propagandă mass-media ,,culturale”. Acestea sunt spectacolele numite – de ,,Artă” – pe care doar iniţiaţii din aerul rarefiat al cluburilor elitiste le pot simţi vibraţia.
De partea cealaltă există spectacolul bulevardier sau şuşaneaua cu afişe, uşor de recunoscut de la o sută de metri, de genul ,,comedie spumoasă”. Dar ca să ai sigur succes ca dramaturg, poţi să-ţi pui un pseudonim englez politic, corect sau un nume rus, pentru că toată lumea bună e de acord că zona rusă produce cultură. Românica e doar ţara lui copy paste, raiul noului val, unde videoproiectilele iau locul emoţiilor şi spiritul tânăr îşi caută rebeliuni de tip ,,legale şi check in”.
Ştiu o grămăjoară de critici care sunt strâns uniţi în jurul sponsorului şi atunci trendul teatral va cădea în erupţii juvenile de factură lumbersexuală, cu angoase slim-fit şi exorcizări în zona ,,nouă ni se cuvine”. Dar ce te faci când un spectacol premiat face de ruşine întreaga breaslă prin lipsă de abc teatral și nimeni nu zice nimic? Asta înseamnă că nu vei mai juca nicăieri sau nici un bar de bon ton nu o să-ţi deschidă capacele la bere să joci la pălărie.
Există actorul-placebo, dar şi regizorul-placebo care te îndrumă să nu loveşti mobila în lungul drum al mizanscenei către spectatori. Peste toate o lopată de like-uri şi de share-uri se depune. Acum e la modă să joci în teatru ca în film – firescul stradal – dacă e posibil să inunde canalele de empatie ale publicului corporatist, dornic de relaxare, după munca depusă în contul celor care ne inspiră.
Să fim ,,toleranţi cu iz de atitudine civică ” în faţa marilor teme ale lumii. De ce nu? Hamlet poate fi un Snowden sau Astrov, un doctor care face trafic de organe, căci există nişte E-uri şi în festivalurile de teatru care trebuie duse la Măria Sa Detoxifierea.Tot nu înţeleg cum se face că, vorba lui conu’ Schumann, timpul se comprimă de la 24 la 16 ore şi eu continui să văd spectacole de 4 ore iar la final toţi se ridică ca snobii în picioare şi aplaudă furtunos. Aplaudă de bucurie că s-a terminat calvarul sau protocolul din holul teatrului va spăla păcatele plictiselii prin glicemie reglată în laboratoare de mare ţinută?
Va veni o primăvara plină de ghiocei, cu toţii vom adopta poziţia ghiocelului în faţa premiilor, chiar dacă după vizionare îţi vine să-ţi dai palme, pentru că, nu-i aşa, box-office lui Zeus Artă ne obligă la supunere oarbă, altfel nu ne mai nominalizează nici pe placa mortuară.
P.S – îmi place spectacolul ăla ,,cu de toate” – cluburi luminate şi busturi goale cu muzică multă la microfon, ca la un karaoke cu bursă de Bruxelles.
Semnează – CNP ul teatral.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Marti, 3 februarie, la Sala Studio, a avut loc evenimentul In memoriam Ștefan Mihăilescu Brăila, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la nașterea actorului.
Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a prezentat invitații serii care au vorbit despre actorul Ștefan Mihăilescu Brăila: Ion Cazaban, critic de teatru, Călin Stănculescu, critic de film, actrița Rodica Mandache.
A fost dezvelit bustul actorului, bust realizat de sculptorul Dragoș Cătălin Munteanu. Următorul moment realizat de casa de Producție a Televiziunii Române, o proiecție de film, cu secvențe din filme și piese de teatru , în care a jucat marele actor, a avut ca țintă evidențierea carierei acestuia. Am vizionat colajul de imagini oferit publicului de colegii și prietenii din televiziune ai actorului, oameni care l-au cunoscut personal, imagini selectate din multele roluri de excepție, jucate de Ștefan Mihăilescu Brăila.
A fost o seară emoționantă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
[metaslider id=101]
