Cei îndrăgostiți sunt mereu protejați
Eu sunt,
Așa numita om, fată cu ochi mari și negri
Pasăre liberă fără aripi,
Extravagantă și pătimașă,
Sfătuiesc să nu se creadă în predicatori,
În oamenii care așează obiectele la linie
Și cel mai primejdios,
Sfătuiesc sa nu te încrezi în omul îndrăgostit,
Pentru că acesta va fi întodeauna protejat,
Să nu încerci să-l faci o proprietate a ta,
Chiar de nu și-ar ține cuvântul,
Chiar de n-ar ajunge la tine când ai nevoie de el,
(El nu o sa fie niciodată acolo când ai nevoie de el),
Chiar de nu ți-ar da banii înapoi la timp,
Chiar de s-ar trezi în fiecare dimineață în patul unei alte doamne distinse,
Cu cearceafuri mov și trecută de 35 de ani,
Chiar de s-ar culca cu o alta la prânz și cu alta la masa de seară și totuși,
Iubind-o dintotdeauna pe aceea,
El va fi protejat
Și mai mult decât atât,
El va fi iertat,
Iar pentru încă două țigări în plus, va fi îngrijit
Pentru încă două pahare în plus, va fi mângâiat,
Pentru încă doua nopți secate, va fi răsfățat,
Toate pentru ca a avut curajul nociv de a fi îndrăgostit,
Curaj la care nici nu te gândești,
Curaj la care nici nu poți să speri,
Pentru că ești ocupat să te gândești la ce e moral și imoral,
Într-o lume transfigurată,
În care cel mai păcat dintre păcate
E să trăiești fără de păcat
Jurământ
Un jurământ a fost credința pentru nemurire,
Pentru ca am trecut oceanele si m-am iubit cu Poseidon,
Eu, femeia antică a mării
Am adus slavă Zeului meu cel mai bun,
Am fost o Eva în gările de la porțile cerești
Și am răscumpărat grădina dorințelor.
Pasiunea cerului- frumusețea
Păcatele strămoșești-tinerețea
O, ecouri suave ale înaltelor slăbiciuni!
Toate sunt ale mele
Și de toate sunt condamnată pe vecie la cântul libertății
Bărbatul care îmi punea trandafiri la piept
Ultimii spini erau în anii tăi tineri
Și cu fiecare zi mai așezai câte unul în piele.
Îmi amintesc cruzimea petalelor și îndrăzneala,
Te făceai greu, Elvis.
Alb, roz, galben…
Eram la țară și purtam o pălărie din adiere și pânză,
Mâncarea era gustoasă,
Nimeni nu știa ultima bucurie ce mi-o făcuseși.
Erai din ce în ce mai greu, Elvis
Și iazul era și mai întins
Și mai adânc,
Iar din spinii trandafirilor se făcea cavernă.
Alb, roz, galben…
Avea să curgă sânge, Elvis,
Anii tinereții tale mi i-ai lăsat la piept.
Ai auzit că râul vorbea cu cerul,
Ai văzut că rândunelele îți croiau hainele,
Pietrele îți măturau nisipul
Și ai mers după foșnetul crucilor la casă,
Fără nevastă să te sărute pe mâini.
Sfânta miază-zi în rochia cu trenă a frământat iazul
Și ai căzut în adâncurile de gheață ale sfinților.
Pantofii tăi erau cei mai grei, Elvis
Mai grei decât trunchiul fraged al ierbii
Cu delicatețe uităm viața și ea pe noi.
Alb, roz, galben…
