Iar de dragoste? Iar…sau, cel puțin, așa s-ar vedea de pe ulița mea…
hai măi femeie
să-ți arăt un oraș muribund
peste care au fost prăvăliți
mii de stabilopozi
ai căror dinți de beton
mușcă marea de inimă
sărutul nostru a înghețat
sub tăvălugul de spaimă
al fostului țărm
și încearcă să prindă din urmă
delfinii și bancurile de chefali
migratori către zodii bolnave
de pleurezie
mai fă-ți o dată privirea
lamă de brici din oțel suedez
și taie-mi chistul canceros
de pe fruntea sub care
îmi moare memoria
apoi închide-mă într-un urlet
de lup alungat din haită
sau într-o picătură de apă sărată
pelinsă din gura unui monstru marin
eșuat la marginea clipei
în care te strig
te mai rog femeie a mea să zâmbești
în ciuda a tot și a toate
căci poate ieri poate mâine
poate cândva întrucât azi-ul nu mai există
voi fi din nou vâslaș pe-o galeră
și voi pleca spre o insulă cețoasă
iar tu rămasă în umbra colibei
îmi vei toarce din două-trei lacrimi
o mantie sub care odată ascuns
am să devin nevăzut
pentru ierburi și păsări
dacă voi mai reuși să găsesc
drumul spre casă
pe sub cerul acesta de lut
și fără Stele Polare
GEORGE MIHALCEA
Tomis, 19 Ianuarie 2015
