Matrițe sau ”lista Angelei” – radiografia poeziei actuale

Mulțumim pentru că distribui

Editorul Claudia Minela își exprima îndreptățit entuziasmul pentru recenta publicare a unei cărți importante. Iată că această noutate ”atinge” pozitiv 117 autori contemporani și mai puțin pozitiv pe cei absenți din ”lista Angelei”!


”În sfârșit a apărut volumul mult așteptat – ,,Matrițe stilistice în lirica de azi”, semnat de Angela Nache Mamier. Suntem onorați să vă avem printre autorii de seamă ai Editurii Minela! Mulțumiri pentru efortul considerabil de a evidenția valoarea liricii contemporane românești! Felicitări, Angel radios!

Angela Nache Mamier – un căutător avid de comori în marea de cuvinte – reușește să surprindă prin selecțiile făcute, incluzând în volumul ,,Matrițe stilistice din lirica de azi” scrieri remarcabile ale unor autori care fac cinste literaturii contemporane românești.

Având în spate un bagaj vast de cunoștințe în domeniul literar, dumneaei punctează creații autentice, scoțând la lumină valori de necontestat din lirica actuală.

Ca cititor am avut parte de trăiri fără precedent, într-o perioadă în care am crezut că poezia nu mai are nimic de spus, că a fost mutilată de dorința acerbă a stiharilor vremii de a obține faimă cu orice preț. Iată că această carte dezminte ideea abundenței de poezii epatante, ori, la polul opus, a celor naive, limitate sau repetitive, imitând zestrea lăsată de nemuritori.

S-a dovedit încă o dată că adevăratele valori nu dau din coate pentru a fi validate de comisii anonime, ci stau smerite în umbra modestiei, precum autorul volumului prezent – Angela Nache Mamier – scriitor, traducător și critic desăvârșit care, deși departe de casă, este atât de aproape de contemporanii săi, evidențiindu-i în acest volum.” – CLAUDIA MINELA


Angela Nache Mamier a semnat prefața ori recenzii la foarte multe cărți ale căror autori sunt deja consacrați, pluri-premiați, fac parte din constelația poeziei acestor ultime decenii, unii, importanți membri, alții, ulterior primiți în U.S.R. Dar și o bună parte cu autori abia debutanți în volum.

Scriitoarea și criticul literar Angela Nache Mamier nu și-a făcut apriori o listă, pur și simplu a primit numeroase cărți și, citindu-le, a simțit nevoia să își spună opinia sau, mai degrabă, a fost rugată să scrie despre…

Să scrii prefața sau recenzia unei cărți presupune întâi de toate timp și răbdare pentru lecturare, analiza temeinică și judecățile de valoare pe baza unor aprofundate cunoștințe de teorie literară, pe lângă o vastă cultură dobândită prin lectura de-o viață.

Cine sunt eu, debutantul, să pretind cuiva să-mi citească opera, mai mult decât atât să și scrie pertinent despre aceasta, apoi să fie publicată în revistele literare prestigioase?

Dacă Angela a scris și despre cărți slăbuțe, nu încape îndoială. Fiindcă subiectivitatea este marele nostru stăpân!… Totuși, încurajarea, responsabilizarea, sfătuirea cu blândețe și-au aflat mai apoi roadele, fiindcă a intuit că există un potențial și putem spune, fără dubiu, că Angela a și format autori.

În marea lor parte analizele literare sunt juste, chiar dacă din noblețe a evitat să se pronunțe acid sau vădit negativ, acolo unde opera o cerea. Dar haideți mai bine să descoperim cine este Angela și cine sunt cei  despre care a scris, adică ,,Angela List”, pe care doar eu, aici, am numit-o așa, cu acest termen.

Mai întâi să-i aflăm BIOGRAFIA în desfășurare, deoarece trăiește și mai are multe de spus în viața culturală românească-europeană.

ANGELA NACHE MAMIER – membru USR, poet, traducător, critic literar, profesor de limbă franceză, trăieşte în prezent în Franţa – a absolvit Liceul nr.4 din Braşov şi Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, 1967-1972. A lucrat ca profesor de limbă română şi franceză în colegii şi licee din România şi Franţa.

Debutează cu poemul Pământul Viu (1977) în Revista Luceafărul, sub bagheta prodigiosului poet Geo Dumitrescu. Publică poezie și eseuri în reviste prestigioase: Viața Studențească, România literară, Vatra, Astra, Tribuna, Brașovul literar și artistic etc. precum și în reviste on-line din țară și din Franța: Luceafărul de ziuă, publicaţiile online ARP din 2008, Monitorul cultural online, L`Eloge du Danube (directeur Artur Silvestri), Revista nouă Nr. 11, Salmigondis (France), Autre Sud (France), Midi Libre (France) etc.

A activat ca membru în Cenaclul Junimea, Cenaclul de Luni (în perioada studenției); Cenaclul 19 din Braşov (un timp responsabil-concomitent cu poeţii: Adrian Munteanu, Alexandru Muşina, prozatorul Gheorghe Crăciun, Ioan Pop Barassovia etc.); Cenaclul Astra – secretar de cenaclu, președinte Ion Topolog etc.

Traduce volume de poezii  –  Anca Mizumski, Felix Nicolau, Camelia Iuliana Radu, Elisabeta Botan, Gelu Vlașin, Martine Biard, André Vinas, Walter Hristescu, Dumitru Velea, Marina Dumitrescu, Ciprian Apetrei etc.

În 1980 câştigă concursul de poezie ,,Miraculum”, (Dacia) iar în 1983 are loc apariţia primului său volum de versuri ,,Miraculum”; în 1985 – Editura Dacia îi va publica volumul ,,Femina”; în 1986 – pleacă în Franţa unde exersează ca profesor, autor de critică literară, poet în cenaclul ,,Humanisme et culture”; (după o lungă perioadă de tăcere din motive personale) revine în viaţa literară. În anul 2007 răspunde invitaţiei de a participa la Festivalul Internaţional de poezie – ,,Voix de la Méditerranée”, invitaţie care aduce după sine debutul literar în Franţa, cu volumul de versuri – ,,Dolor”, (bilingv) – éditions Clapas (lectori C.Liromon,J.Robin); în iunie 2008 cunoaşte lumina tiparului volumul de poezie ,,Celebratio” , apărut la Editions Kogaïon(ARP),iar în 2013 volumul bilingv ,,Memoriaé-éditions Clair de Plume 34”, France.

Este fondatorul Cenaclului pluriartistic Musc’art din 2012 până în prezent, Frontignan(France).

În anul 2014, USR – Filiala Brașov îi acordă premiul ,,Cartea anului – ex-aequo” pentru volumul scara B apart .3, Editura Vinea, lansat la Salon Livre de la Paris (tradus și în limba franceză), Poemas, Poèmes, Poeme-2016- (spaniolă, franceză, română).

Publică poezie în reviste literare române şi franceze: Viaţa Studenţească, Luceafărul, România literară, Vatra, Astra, Tribuna, Braşovul literar şi artistic, Luceafărul românesc on line, Monitorul cultural on line, L’Eloge du Danube on line (directeur Artur Sivestri), Salmigondis (France)2007- invitée au Festival Internaţional de Poésie de Lodève, Rencontres du Sud (Frontignan), L’Echo de la Parole (Frontignan,Pézénas), Gardiolarem, Midi Libre, Thau info.

Firește, foarte multe amănunte le-am omis și le veți găsi în viitoarea carte de autor pe care Angela o va publica iminent.

Să revenim la ”Matrițe stilistice în lirica de azi critici literare” Editura Minela – 2021. Se pare că nu va fi o ediție singulară, precis va ieși un nou volum cu autorii neincluși în această apariție.

Deocamdată, matrițele cuprind doar 117 autori și iată lista:


1. Mihaela Aionesei 5

2. Cătălin Al Doamnei 7
3. Luminița Amarie 8
4. Dumitru Andreca 12
5. Ciprian Apetrei 13
6. Ottilia Ardeleanu 15
7. George G.Asztalos 18
8. Gabriela Ana Bălan 23
9. Ioan Barb 25
10. Valeriu Barbu 28
11. Sorin Basangeac 32
12. Lucia Bibarț 34
13. Silvia Bitere 36
14. Paul Blaj 39
15. Ioana Bogdan 40
16. Melania Briciu Atanasiu 42
17. Dana Borcea 46
18. Florentina Borgovan 48
19. Lucian Victor Bota 51
20. Elisabeta Boțan 52
21. Raul Bribete 53
22. Ioana Burghel 57
23. Emanuela Bușoi 60
24. Valentin Busuioc 60
25. Alexia Ema Burneci 63
26. Teo Cabel 66
27. Diana Caragiu 68
28. Florin Caragiu 69
29. Florina Sanda Cojocaru 72
30. Adelina Constantin 74
31. Linda Maria Baros și Magda Cârneci 75
32. Romița Mălina Constantin 78
33. Constantinescu Raul 80
34. Denisa Crăciun 82
35. Cristina Creţu 84
36. Angi Melania Cristea 87
37. Corin Culcea 89
38. Ștefan Doru Dăncuş 91
39. Brîndușa Doca 93
40. Florin Dochia 95
41. Dora de Mircea 98
42. Cornelius Drăgan 100
43. Daniel Drăgan 104
44. Laura Cătălina Dragomir 107
45. Teodor Dume 109
46. Adela Efrim 112
47. Gela Enea 113
48. Gabriela Feceoru 116
49. Adi Filimon 119
50. Liliana Filișan 123
51. Adelina Fleva 126
52. Ioana Geacăr 128
53. Paul Gorban 130
54. Carmen Tania Grigore 132
55. Cătălina Hașotti 133
56. Alina Marieta Ion 138
57. Ion Toma Ionescu 140
58. Macrina Lazăr 143
59. Adrian Lesenciuc 146
60. Andreea Maftei 148
61. Djamal Mahmoud 151
62. Daniel D. Marin 153
63. Maria Mazilu 155
64. Mihaela Meravei 156
65. Camelia Ioniță Mikesch 158
66. Claudia Minela 159
67. Ioana Miron 162
68. Valeriu Mititelu 164
69. Adrian Munteanu 166
70. Marina Nicolaev 168
71. Felix Nicolau 170
72. Gabriel Nan 173
73. Vali Niţu 176
74. Mihaela Oancea 178
75. Eugenia Paraschiv 179
76. Petruţ Pârvescu 181
77. George Pașa 184
78. Maria Pilchin 187
79. Viorel Ploeșteanu 189
80. Eugen Pohonțu 192
81. Ioan Pop Barassovia 194
82. Denisa Curea Popa 196
83. Savu Popa 196
84. Radmila Popovici 198
85. Ofelia Prodan 201
86. Camelia Iuliana Radu 202
87. Liviu Dan Radu 207
88. Adela Rachi 211
89. Iulia Ralia Raclaru 214
90. Monica Rohan 217
91. Ioana Sandu 221
92. Manuela Camelia Sava 223
93. Gabi Schuster 226
94. Carmen Secere 228
95. Teodor Sinezis 232
96. Ana Pop Sîrbu 233
97. Gheorghiţa Daniela Slapciu 235
98. Florentin Sorescu 236
99. Cătălin Stanciu 239
100. George Stănciulescu 242
101. Aurel Avram Stănescu 245
102. Dorina Stoica 247
103. Nicolae Stoie 249
104. Mihaela Malea Stroe 251
105. Adrian Suciu 253
106. Costel Suditu 256
107. Pavel Vereș, Robert Șerban 258
108. Dorina Șișu 262
109. Ildi Șerban 265
110. Daniela Şontică 267
111. Tania Tătar 270
112. Laurentiu Ciprian Tudor 271
113. Codruța Vancea 272
114. Gherghina Tofan 274
115. Rodi Vinau 275
116. Gelu Vlașin 279
117. Viorel Zegheru 282

Citind această colecție de recenzii despre poezia actuală, veți putea înțelege încotro se îndreaptă România, deoarece poeții sunt cei care fac și radiografia vremii lor, nu doar visează lumi ideale! Totodată, vă puteți forma o solidă cultură literară și de teorie literară, înțelegând și de ce unii dintre autorii recenzați de Angela au fost premiați sau lăudați prin mai toate saloanele ori cotloanele literaturii…

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Minela – AICI – pentru doritorii din România.