Medalion Cristian Muntean

Cristian Muntean este numele sub care semnează Ștefan Cristian Muntean, n. 18 decembrie 1971, Braşov. Poet şi eseist. Absolvent al Facultăţii de Teologie Oradea, doctor în teologie al aceleiaşi facultăţi. Preot la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Braşov şi fost director al Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” din Braşov.

Este membru al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2013. Colaborări la revistele: Aurora, Familia, Legea românească, Renaşterea, Gândirea, Revista Teologică, Telegraful Român, Ortodoxia, Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, Lumina, Caligraf, Mişcarea literară.

Debut absolut în 1991 în Legea Românească. Debutul editorial în 2003 cu volumul de versuri Singurătăţile dorului, Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov. Poeme traduse în spaniolă, în volumul bilingv Silencios Fructuosos, publicat la Cultiva Libros. Premiul Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri “Nostalgii“ (2013).

Versuri: Singurătăţile dorului (2003), Tăceri roditoare (2005), Neînserate dimineţi (2008), Silencios Fructuosos (2010), Citadela sufletului meu (2011), Nostalgii, antologie de autor (2013), Semne de carte (2015)

Eseuri: Ierusalim, istorie şi eshatologie (2005, 2010), Înţelesuri ortodoxe (2010), Episcop Dr. Vasile Coman, Teme de lectură (2013), Mărturisire şi dialog (2015),  Înţelesuri ale evangheliei (2016)

Ediţii de text: Episcop Vasile Coman, Rugăciunile pentru autorităţile Statului în Cultul Creştin (2007), Episcop Vasile Coman, Glasul credinţei, cuvântări apologetice pentru întărirea credinţei în Dumnezeu (2011), Oglindiri în acuarelă (2019).

Mansardă

mansarda copilăriei a prins viață
de noapte
heruvimi cu ochii cât cepele
au rămas agățați de fereastra copilăriei
martori tăcuți ai nopților albe
ce numărau zilele

apare soarele după orice ninsoare
veghind dimineața amintirilor…
doruri crude în înserări târzii

zăpada pe acoperișuri se va rumeni
obraz de prințesă
pe care îl mângâi cu genele

Loc

casa ce mi-a împărtășit amintirea
a devenit poem
ferestre – ochi râzând în soare – privesc
marea în verde crud.

mă-ntorc din drum într-un sărut de vară
bucurat de priveliștea
odihnită
în trupul cuvintelor ce șopteau
din când în când
Tristele lui Ovidiu

viața nu dădea semne că s-a trezit din
labirint
păstra o sobrietate fără
anotimpuri

Poartă

dacă intri prin această Poartă n-ai
să știi unde ajungi
anotimpul e de trecere spre lumină
culorile mă orbesc în conturul lor printre
mulțime de verdețuri ce recompun grădina
eșarfă alungită de timp
în vis nu poți știi niciodată unde e ea
în realitate…încep să-mi curăț uneltele în
grădina cuvintelor pentru a supraviețui
poetul fragilelor primule nu se mai teme de
pragul Porții

Asfințit

strălucea ziua spre întâlnirea nopții iar
barca-și urma călătoria vieții străină de
gustul pământului
ziua pare mai lungă decât orice sfârșit
iar corăbierul ce până mai ieri dădea vestea morții
privea lumina din asfințit
unica realitate de trăit.

Terasa

de la terasa aceea improvizată am
scrutat orizontul lungilor zile de vară
vorbind lucruri mărunte despre viață despre
locuri cunoscute și despre oameni
neînserata zi aștepta priveghind
de la fereastră agita o batistă de adio
am locuit în multe case
niciuna n-a păstrat în amintire
atâtea chipuri și glasuri
ce se rotesc la nesfârșit printr-un timp
nu de mine ales
trebuie să învăț cum să trec neauzit
prin mari încercări

Barca

tainic gem vânturile
barca s-a lepădat de mare
străpungând liniștea cerului
ca un pinten însingurat
nu răsufla nici o briză
timpul se odihnea în așteptarea unei
zile noi precum o caravană în deșert
căutând răsăritul
e ceas apăsător de asfințit crestat
în suflete însingurate
mi-e dor de răsărit cu amintirea
sufletelor moarte

Turn

mă îndrăgostisem de turnul acesta
de demult îl priveam mereu
din toate părțile ca pe un frate mai mare
ce-mi orienta punctele cardinale ale vieții
ce-mi povestea adânc în noapte
șoaptele zilei
străduiește-te să-ți arunci masca lumească
neînserata zi așteaptă
îl auzeam repetând cu fiecare viață
a fost o noapte lungă cât toate viețile
la un loc

(articol realizat cu sprijinul Olimpiei Dobre)