Medalion Iuliana Baciu
Iuliana Baciu este întâi de toate prozatoare, a publicat prima carte în 2016, la Editura Minela.
Un roman itinerant al unui destin generos unde personajul principal ne dovedește că din tot ceea ce a primit a dat cu prisosință altora…
…pornind de la copilăria din vremea totalitarismului și până aproape de actualitate vom putea parcurge prin acestă carte o golgota iubirii și a sacrificiului care …sunt unul și același lucru!…
un debut scriitoricesc împlinit cu cinste… Iuliana Baciu, un roman scris direct în limba italiană…în țara de adopție.
Acolo sus
Acolo sus,
la înălţime,
doar păsările şi natura cântă,
foşnetul frunzelor şi marşul furnicilor
se întâlnesc la adierea vântului,
iar glasul omului e de prisos
și lasă penelul să-şi exprime mirarea.
singură culoare
ca oglinda spartă împrăştie
bogat nuanţele de verde pădure,
mazăre,
cald primăvăratic sau rece liniştitor.
Şi dacă-ţi ridici privirea
spre cerul albastru ca ochii iubitei,
te simţi scufundat în adâncimile mării
calmă pe dinăuntru şi izbitoare afară,
apoi te întinzi pe iarbă şi asculţi tăcut
zborul fluturilor cum trec
de pe un trifoi pe altul
ca pe o pasarelă.
Iar picurii ce-ți cad pe față
nu sunt norii aducători de ploaie:
e un roi sălbatic de albine
în zbor spre casă
cu coşuleţe de miere pline.
Noi ca frunza
frunză
prinsă de o rămurea,
simplă frunză
printre alte mii şi sute,
ascunsă, tremurând tăcută,
ascultă cum altele vibrează.
Nutrită cu laptele sevei
crește frunza-n primăvară
îmbrăcată toată-n verde
va rămâne până-n vară.
simplă frunză parfumată
de roua dimineţilor
de vânt se lasă legănată,
mângâiată de-a ei soartă.
Ploaia
Plouă
şi ieri a plouat
şi mâine iar o să plouă,
când plouă mă simt minunat,
poate vă place şi vouă!
Ploaia îmi sună
ca muzica-n suflet
acorduri de harpă, vioară, pian,
mă-ncântă,
rămân dezbrăcată de gânduri,
întinsă pe iarbă-n grădină.
Dor
Dor din dor
pribeag rătăcitor
din dorul
dorului venit.
De-ai fi tu
dorule
dorit
cum te doreşte
un dor
din dorul
dorurilor doruri.
Aşteptare
Aşa senin era afară
se încăpăţâna să ningă
nici vântul nu mai șuieră
nici câinele nu latră.
A trecut ziua în aşteptare
de ceva ce tre’ să vină
privind lipită de geam
cu pisica ghemuită.
Licăresc stele pe cer
faruri mici în depărtare
se plimbă încetinel
carul mic şi carul mare.
Frigul pare a-i spune
fularul pune la gât
dacă vrei să ieşi afară
uite, omătul iar vine!
Viscol mare s-a înălţat
fulgii se prind în horă
cad din cer cu miile
acoperind pădurile.
Şi era senin afară
iar natura în tăcere
aşteptând din nou să vină
primăvara triumfală.
Frigul
cuprinde încet de la tălpi
înfășurând-o ca o iederă
sălbatică ce pune stăpânire
pe tot chiar și în cameră.
Și-a pus ciorapii de lână
împletiți de a sa bunică
anul trecut cu patru andrele
însă degeaba, frigul comunică.
În vatră focul demult e stins
Lemnele-s terminate în șură
Un țurțure-afară parcă grăiește
Dezgheață aerul rece și frigul din suflet.
