Liviu-Ioan Mureșan în cautarea profunzimilor metaforei
Pelerina lui LIM
LIM se plimba obișnuit
dar pelerina atrăgea atenția
ziceau unii că LIM e nebun
alții își acopereau pleoapele
unii speriați se dădeau la o parte
LIM a fost ofertat de un om fără adăpost
să primească o pîne
LIM doar experimenta lumea
pe care cu siguranță o va părăsi
LIM are încredere în oameni
în cei de încredere.
poveste
ce contează pentru mort
dacă pămîntul e sferic sau plat?
să aibă doi metri adîncime și încă vreo doi
pentru rădăcinile arborilor
lacrimile nu trec prin filtrul acela
gîndurile și razele presupusului soare
așișderea
ce contează pentru mort
fetișul alăturat animalul sacrificat aurul
ce contează pentru mort
moartea
supraviețuirea celor ce cred despre forma pămîntului
ce contează pentru mort
cucuveaua țipînd
ce contează pentru mort
maioneza tăiată
a fost odată ca niciodată
ceea ce nu contează pentru mort
apocalipsus
și se va teme om de om și om de om se va feri
iar ochiul ascuns va privi de sus ascunzișurile
pe youtube un prieten într-o mocirlă
mă sună să-i dau un sfat
ai văzut ce mi-au făcut ăștia?
un profesor deosebit și bine apreciat
oamenii mai îneacă unele nopți
cînd nu corectează teze cînd se gîndesc la diminuarea salariului
cum ar fi o diminuare a vieții.
se sprijinea de perete și rîdea
de parcă cine știe ce film pentru oscar
acum actorul se sinucide în sine
în frica morții
în propriul cimitir.
hai să ieșim pe terasă propun
lăsăm telefoanele acasă
ne amintim de vremea cînd știrile erau devansate de fapte
și oamenii își strîngeau într-un ritual palmele.
origami
batem degetele de masă
devin foițe
și le mulăm pe o formă de inimă
copiii se adună apreciază
bat degetele de masă
le mulează pe imaginație
formele copilăriei desene animate
prind viață
foițele cresc împreună cu ei
prind piele
trebuie tăbăcite
își vor aminti copiii clipa în care
sclipirea a prins formă
de inimă
năzuință
pășeau cerceii aceia cu picioare înalte
albaștri cum ochii
peste mine pășeau
nechezam ca un mînz nărăvaș
îmi scărpinam spatele de iarbă
mă înălțam tras de o forță a tragerii
pînă la nori
niciodată picioarele nu se sfîrșeau
visam cîmpii albastre pe care să alerg
cum ochii cerceii
cum bătăile ritmice ale atracției
dimineața mă trezeam în brațele tale
transpirat
miroși asemenea unui cal îmi ziceai
eden
edenul e locul în care ne vom întîlni
luni dimineața la șapte
așa am stabilit ai fost de acord să fii acolo
e luni te aștept de cîteva ore
printre ramurile copacilor privesc sorii
cum se rotesc unii împrejurul celorlalți
iarăși e luni aștept încă
poate data nu am stabilit-o corect
copacii sînt diferiți de ceea ce știam noi
cîteva luni de luni au trecut
să aștepți e cel mai minunat obicei de aici
sorii se opresc uneori și te contemplă
poate nu mai vii
poate ceea ce am stabilit a fost un joc pentru tine
dacă nu mai vii eu aștept pe iarba acesta albastră
azi mi-au crescut primii muguri
și rădăcinile mele au dat de apă curată și rece
cum privirea pe care ți-o uit
luni de luni