Mirela Leahu Varga – Născută în Roman la 20 septembrie 1974, actualmente locuind în Italia lângă Roma, încă de la vârsta de 12 ani a cochetat cu poezia în cadrul unui club de creație local.
Mai apoi, în Italia, câștigă două premii la un concurs de poezie organizat de Asociația Culturală din Torino. Debutează în revista locală din aceeași regiune.
Este printre întemeietorii Cenaclului de la Roma din a cărui staff face parte și participă alături de ceilalți membri lunar la promovarea culturii prin diverse evenimente culturale, lansări de carte.
Publică în Antologia anuală a Cenaclului, anul acesta fiind la cea de-a cincia ediție. Poeziile ei au fost publicate și prezentate în Revista Vocativ și postul Radio Vocativ, ParnasXXI, revista Sintagme literale și Almanahul aceleași reviste. A debutat în 2019, cu volumul de poezii “Adelante”, publicat la Editura Minela.
POEȚILOR LE PLAC TOAMNELE
din ultima -i suviță blondă
își îndeasă în sân ,
buchetul dulce
de vară
neîmpărtășită.
visătorii în serie,
își construiesc refugii
īn cutia de scrisori
a fluturilor de noapte
se pierd în algoritmul frunzelor
ca apoi să-și limpezească privirea
în alunecarea norilor
până când depărtarea
li se lipește de retină
tăcerea neclintită
semnează norilor
mutația definitivă
īn spațiul dintre coaste
poeții īși adună făpturile
din versurile ploii
īși picură din suflet
īn amintirea
toamnelor
CÂNTEC
In cumpăna serii
mi te urci din tălpi
īn sus
ca un cântec de greiere
īn căutarea umbrei
surâd adormite
tăcerile īn somn
ca mai apoi
să agațe
īntr-un felinar
noaptea
legați la ochi
consumăm
ultima dorință
ca doi condamnați
la viață
GÂND
la un capăt tu
la celălalt capăt eu
fiecare punea piedică
pe rând
vieții
asta
până când
cineva a adunat
īn palme capetele
și le -a înnodat strâns
ca pe un șiret
de atunci viața
aleargă
iar noi alergăm
să -o prindem
din urmă.
TĂCEREA APELOR
moartea se cățără
pe o frânghie până la cer
cu fiecare prăbușire a apei
atunci trăirile încep
să se zbată între tâmple
iar acustica simțurilor
te īmpinge dincolo
de patimile firescului
ca mai apoi să cadă tăcerea
apele se adună mereu în tăcere.
sub soarele încins
zbaterea albastrului răpus
așteaptă pecetea veșnicie
OFICIAL
oficial a fost
doar o strângere de mână ,
până atunci
fiecare cuvânt
era croit pe măsură,
culorile despachetate
dupã grija momentului,
rotunjimile nivelate
de zilele închise lapidar
până la ultimul nasture,
nodul prea strâns al cravatei
abia îngăduia respirul
luminii
doar privirea era lipsită
de orice etichetă
a fost
doar o strângere de mână
ca apoi
să uitam
de orice protocol.
ÎN AMINTIREA SÂNGELUI VĂRSAT
īn amintirea sângelui vărsat
am pariat mereu pe roșu
chiar și atunci când
matematic negrul avea
cele mai multe posibilități
buzunarele fără fund al timpului
nu au memoria câștigurile
īn ele atârnă
doar amintirea
fiecărui răsărit
răscumpărat
până la ultima
picătură de sânge
DE SEZON
nici tu nu știi
cum ți-a alunecat privirea
în plasa primăveri
zbătând des din pleoape
scoți din dulap
straiele de duminică
și îmbraci cu grijă
fiecare cuvânt
fiecare pas,lustruit
conform canoanelor
primăverii
nu lipsesc nici
vietãțile acelea mici înaripate
nu știu
de sub îmbrățișările prea apretate
sunt molii
sau fluturi, poate?
CINEVA
privirile pierdute
ajung
mereu la spartul târgului
suflete întoarse pe dos
își poartă târând tot mărunțișul
cu un căruț zdrăngănind
a oase frânte,
într-o pungã goală
nimicul rânjește trecătorilor
cineva
aruncă o țigară
iar privirea i se aprinde
īn târg
până și chiștoacele
sunt tot mai greu de găsi
TABLOU CU NUD DE PRIMĂVARĂ
la drum de seară
o lună de roșu
călare pe o noapte
pur sânge
la așternut nimic ,
doar
eu și cu somnul pierdut
dincolo de vitraliile privirii tale
în tărâmul păsărilor
mă lepăd
de mine și tac
să aud tăcerea
īnflorind în liliac.
PLOUĂ VIRAL
E o noapte fondantă
plouă viral,
aerul îndoit de
amarul migdal
pregătește scena
avanpremierei
diluviului universal,
plouă,
toate pânzele sus
fiecare în propria arcă
în cercul umbrelelor strâmt
singurătatea e doar un stil impus,
dansul în ploaie
artă.
ZBOR
desculță de mine
pașii se deșteptau
într-un zbor adânc,
larg ocol
peste cuibul albastrului
tăcerile statice
povesteau culorile
unui senin acut
o bucurie tăgăduită
umplea toate umbrele
și golul
de dinaintea mea
PESTE DEPARTE
īn durerile facerii
s-a ales pământul de ape
în căutarea cuvântului pierdut
gângurind lumină
copilul toamnele
crestate în piatră
la rădăcina florilor
piatră de hotar
netezită de ploi
să nu-i atârne
sufletului
piatră de moară
la chemarea apelor
săltând
peste departe.
CU INIMA LA VEDERE
după împărțeala zilei
mici pași cu umbre mari
se adună goi
din mărunțișuri.
cu inima la vedere
doar noaptea
își întinde venele
prin colțurile oglinzii
în care zac înghesuite
cele nouă vieți
ale singurătății
pe urma ghearelor
se agață ca de un portativ
două cucuvele
prevestind
invazia flotei de gânduri
pe tărâmul unui meridian
râvnit
strânsă īn palmă unui nor
luna tace
un oftat umple tăcerea
și perdeaua
din fereastră.
PRIVIRE
sub pupilele dilatate ale felinarelor,
un clopot își scutură poalele
într- un can-can frenetic
vântul întinde un covor roșu
prin mijlocul băncilor goale
gândurile se adună în urma ta
într -un convoi funerar
privirea julită scormonește
după un adio prin aerul
împuținat de tine
eu cu un dor
la purtător
felinare mijesc pe bulevard
vântul dezgroapă griul
un clopot iese din scenă
sub al frunzelor fard.
sub cerul împovărat
ceața se întinde peste
câmpul lăsat fără scalp,
foii îngălbenite de jurnal
în așteptarea albului
îngroapă securea
adânc în pântecul apelor
de sub povara griului amniotic
embrionul altei zi
deschide larg
priviri decomandate
eu trag adânc din El
și împărțim în pace țigara.
ÎNĂLȚARE
unora,privirea li s-a lipit
acolo sus
ca de o firmă luminoasă
s-au ridicat pe vârfuri
până au orbit
între gulerele cervicale,
alții s-au încovoiat
privindu -și mâinile
cioplind cruci
la întâmplare
alții și -au privit îndeaproape
următorul
și s-au înălța
POVESTE CU HAPPY-END
în pragul casei,
prima de a porni la drum
încălzea trandafirii decolorați
de pe carpeta ofilită ,
apoi smulse ultimul rod
rămas atârnat într -o
ideogramă necunoscută,
pe sub ulucii umbrelor
se strecurau urletele maidanezilor
dezlegând luna din lanț
și izgonind din vizuini
cărări șerpuite
în care dispăreau înghițite
urmele pașilor
în noaptea de lung metraj
eternitatea cobora lin
ca titlurile de final
dintr-o poveste cu happy end
îndepărtând depărtările
se întorcea la vatră
acolo ,unde s-a aflat.
Acolo
aceeași nădejde
deschide noaptea
īn căutarea unei farmacii
cât și traversarea prin inima strâmtorii unui
aici vâslind într-un acum
privirea rătăcește exploatând
rând pe rând
porturile
celor două continente
știi,
salvarea nu e în căderea ancorei
ci în definitiva ei
inutilitate
toate traversările
spre far,
sunt mereu pe albastru
opririle sunt interzise
căci prădătorii
tânjesc
la odihna veșniciei
palmelor,
câtă vâslire
până acolo
unde privirea
m -a pierdut?
Poezia
firescul nu e o opțiune
e o ecuație variabilă
unde necunoscuta e
poezia aplicată
a infinitului
dincolo de barierele nesemnalizate ale sufletului
mulțimea tăcerilor
despică culoarea
până la lumină
fiecare unghi
deschizând spații
lipsite de orice gravitație
dincolo
cea mai frumoasă necunoscuta
Tu.
Simfonie în dor major
fără amortizor
sunt notele de ceară
vibrare cu efect întârziat
ricoșând între pereții
izolați acustic
până la convulsia
sensurilor
fiecărei arderi
o fântână
secătuită
fiecărei note
numele unei
rătăciri
degeaba toată
osânza pământului
ei demult sorb
din nectarul luminii
la masa timpului
se vor străvezi
toți pereții, mamă
timpul îmi umple
și mie
numele
cu ceară.
