Etichetă: inima mesei

  • [a trecut multă vreme de când nu ai mai scuipat frică]

    în loc de sânge
    de când nu ţi-ai mai pariat sufletul pe figuri de stil
    şi ai preferat să construieşti colivii din lucruri simple
    ca şi cum ar fi însemnat ceva drumul acela de oboseală unde
    îţi ofereai buzele ruginite
    oamenilor de rând

    dar a venit un timp când
    muream în picioarele altora
    când
    ne descompuneam moleculă după moleculă
    amintirea peştilor care defilau prin paharul de vodkă
    când
    umblam nopţi şi zile în părul tău scurt care
    nu iubea căprui

    să fie curând ai urlat din trupul îngerului adormit
    să fie beznă în sufletul fluturelui
    în dinţii încleştaţi ai mamei
    în ochiul sticlos al tatălui care
    mă petrecea pe ultimul drum
    să fie ce vrei tu să fie ţi-am răspuns din inima mesei
    spre ieşire

    (DD)

Revista Vocativ
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.