Să realizezi un puzzle, puzzle de mătase, din realități multiple și din imaginarul creator de fantezii când erotice când dramatice, este un adevărat tur de forță.
Mariana Cornea pretinde că a început să scrie de puțină vreme, de prin noiembrie 2015, însă maniera lirică trădează faptul că a fost ,,bântuită” de poezie cu foarte mult timp înainte, dacă nu cumva din adolescență.
Iubirea, tema aparent centrală a textelor, nu este decât idealizată, construcția în jurul acesteia creează pragul dintre oniric și realul șovăitor, deci nici realul nu este pregnant, ci doar aparescențele unor proiecții.
Pentru că lucrează în mediul spitalicesc, până și natura o vede ca un salon de spital, toate ființele suferind de iubire, fie ea doar râvnită.
Fuga de realitate este mai mult o incursiune în cum ar crede ea că ar trebui să arate realitatea, nu mereu ne-gată, nu mereu blamată, dar nici lăudată.
El, acel iubit, romantic, hoinar, poet, este un personaj căruia i-a dat însușirile unui bărbat din trecut de care încă mai este îndrăgostită.
Adesea a lăsat impresia că acest bărbat nu a existat și nici nu va fi vreodată.
Ceea ce este lesne de remarcat la versurile Marianei Cornea este echilibrul, dozajul chibzuit, fără a abuza de metafore, dar și erotismul plasat cu decență, sugerat și nu în ultimul rând cromatica, simțurile provocate, mă refer la văz, auz, tactil, într-un mod minimalist, sugestiv.
Scrierea acestui volum de versuri, eliberată de frustrările depărtării de pământurile natale, autoarea locuiește în Italia, lăsarea doar ici-colo de aluzii la dezrădăcinare, face să nu o putem include în noul curent literar specific celor din diaspora, emigrantismul, ci mai de grabă în influențele douămiiste și chiar optzeciste deși structura textelor respectă pretențiile actuale internaute.
Obsesivele culori, cuvinte, simboluri, lasă senzația de legătură între texte și impresia că întreaga carte este o singură poveste.
Absența patriotismului de paradă, lăudabilă, mai toți cei din diaspora par prea aprinși cu acesta, și lejeritatea textelor, cifrurile fiind sugestive și nu adevărate capcane, face din acestă carte una accesibilă, cu parfum exotic, alocuri cu stângăcii, copilării, un fel de joc de-a mărturisirea dar și de-a imaginarul plasat în cadre răsfrânte.
Preponderent laică, își mărturisește credința în iubire, iar divinitatea este privită ca pe ceva prea înalt, aproape inexistent. Realul fiind părți create din iubirile celor de aici de jos.
Lamentarea, tânguitul acela melancolic, dorul, feminitatea expusă pregnant și fără inhibiții, chiar dacă simbolurile folosite sunt ușor clasicizate, ori luate de acolo, fac împreună un decor fix ca un puzzle.
Un puzzle nu doar de răsfrângeri ale stărilor și sentimentelor exprimate sau a alegerii șirului textelor, ci și de formule poetice deseori surprinzătoare. Tabloul totuși nu este terminat, aici cred că este forma de a transmite intenția de a merge mai departe pe drumul condeiului și cu siguranță vom avea parte de lectură și mai incitantă pe viitor.
Pentru a întări cele spuse până aici vă supun atenției doar câteva ,,piese” din acest puzzle de mătase:
calculăm, calculăm…
nimic nu e firesc în jocul iubirii
ecuație cu prea multe necunoscute
rezolvată greșit de prezent
dor nebun te-ajunge, secunde
găsite rătăcind în viitor pe amintiri pierdute
cuvintele sunt de prisos, brațe încolăcite
trupuri flămânde, buze uscate de dor
colonie de fluturi locul își fac taman în stomac
e iubirea când nu te aștepți
nu sunt depărtări, linii paralele
timp sau spațiu
simple întâlniri în punct de orizont
dar știm, nimic nu e întâmplător însă
ecuația vieții ești tu
Și acum să vedem cum colorează stările chiar și când firesc ar fi fost să fie ternul, umbrele, în cerneli
născută / din șoapta tăcerii / din picătură albastră
infinit spart în / mii de tăceri / tainic albastru / dorința de a iubi / cerneala / misterul / gândului, dorința / asta sunt
o pată albastră /
himera de verde
ce vrei să faci
din lut divin m-ai modelat
inima din stea
suflare mi-ai dat din puful păpădiilor
în ochii tăi verzi m-ai învățat să văd comori
lucrurile neștiute
ador privirea ta, trupul în trup
vis erotic, sărut înalt, zborul de pescăruș
vis auriu, cu luna dansând, simfonia iubirii
tăcerile ning dintr-odată
mă împrăștie prin mări de nisip
în patru zări și mor lent
revino, hai revino cântând iubirii
himeră de verde
Am lecturat întregul volum de debut al Marianei Cornea, cu convingerea tot mai limpede prin fiecare text parcurs, că ne-a oferit unele dintre cele mai sincere confesiuni de suflet despre cum simte și înțelege ea să se manifeste în fața absențelor, distanțelor, spațiilor tot mai restrânse în jurul nostru, timpul tot mai iuțit, în fața părăsirilor, a vârstelor care se succed firesc, cu bucurii proaspete și încredere.
Să nu țineți seama de unele aparente incoerențe, ele fac jocul liric, nici de eventualele slăbiri de ritm sau valoare, în viitoarele volume vom avea cu siguranță tot ceea ce ne-am fi așteptat în acesta, dată fiind forța cu care a pășit în lumea noilor autori.
Valeriu DG Barbu
viaţa m-a chemat la întânire eu nici nu ştiam cine este
