,,Iubirea e amintirea unui viol’’ și ”Infernul” lui Leonard Ancuţa

,,Iubirea e amintirea unui viol’’. L&A – Leonard Ancuţa

Cunoscându-i foarte bine poezia, am devenit nerăbdătoare să parcurg cele cinci capitole ale primului său volum de versuri- ,,Iubirea e amintirea unui viol’’. L&A

Volumul debutează cu ,,poemul viol’’ unde autorul se identifică cu stări ale ,,unei lumi/ (în) care speră că mahmureala o să dureze puţin’’. Îşi asumă rolul actantului ce are o altă viziune despre lume:

,, prin ochii mei violul devine artă…/ sînt trenul care face dragoste cu femeile…sînt execuţia/ măiastră din fiecare cuvânt…/ sînt o bucată de pământ/ singura locuibilă…’’. Aceste simboluri telurice reprezintă curriculum vitae pentru un suflet care trăieşte prin puterea cuvântului liră, prin iubire.

Capitolul întâi – ,,azinoapte am făcut dragoste cu toate femeile din lume’’ tratează, într-o manieră vulcanică, tema iubirii.

Veşnic îndrăgostit, Leonard Ancuţa, realizează o atmosferă erotică, transpusă în diferite imagini, eşantioane onirice, captivante, de la iubirea ,,blestemul curcubeului’’, o explozie de plăcere, înrudită cu posesia femeii iubite, o pasiune greu de stăpânit –

,,am nevoie de corpul tău/ să-l posed să-l hrănesc să-l umplu cu toate culorile/ mările se vor revărsa pe noi să ne spele…’’, până la iubirea cea din urmă, devastatoare, din poezia ,, am slăbit maria’’, prin care simte răceala morţii ,,dragostea e un stol imens de corbi înfometaţi peste un câmp de bătălie…’’.

,,viaţa e un sindrom cu transmitere sexuală’’, cel de-al doilea capitol, reprezintă modalitatea inedită, nonconformistă de percepţie a iubirii, despre care poetul spune că este

,,un forceps în mîna unui stomatolog…un hamster cu sînge de cobră…e ura unui dumnezeu rămas singur…amintirea unui viol… iubirea e când nu te mai trezeşti niciodată’’, imagini cu o capacitate de martelare a egoului, vecină cu autoumilirea, ce şochează lectorul prin îndrăzneala ideilor, a imaginilor,

până la acceptarea firească a realităţii, persuadând prin folosirea limbajului colocvial ,,femeie vreau să te iubesc acolo unde nu a ajuns nimeni/ vreau să ţi-o trag în inimă/ în venă…/ moartea nu are prezervative şi se vinde pe nimic …/am un trup steril/ incapabil a fi fecundat/ de propria viaţă’’.

Următoarele două capitole- ,,liga poeţilor extraordinari’’ şi ,,postulatele iubirii pure’’, devoalează recluziunea spirituală, filosofică, prin versuri edificatoare asupra universului liric, captând lectorul longue duree, în universul bătrânuluitrăgător care plonjează ,,staz ebene’’:

,,dacă viaţa ar fi o lamă de cuţit/aş sângera până la moarte’’.

Despre cel din urmă capitol nu voi spune decât că, a fost o surpriză neaşteptată. Las plăcerea cititorului de a-l descoperi, parcurgând întregul volum de poezii ,, iubirea e amintirea unui viol’’, autor Leonard Ancuţa, un ,,diavol cu sentimente.’’

INFERNUL

Infernul, o cartea care conţine adevărul brut despre mizeriile lumii, în spatele cărora se ascund gânduri şi sentimente potrivnice condiţiei umane.

Scuturată de orice pudibonderism, scrierea se transformă în infernul fiecărui cititor, care se regăseşte în anumite gânduri, situaţii, ce preced neputinţa de a interveni în paralelismul existenţial de criză, a ceea ce înseamnă înfometarea a trei miliarde de oameni.

Într-o societate în care ,, Banii sunt o chestie fără viaţă” iar ,,Omul este moartea”, Leonard Ancuţa îşi ia libertatea de a deveni Dumnezeu, dând viaţă unui personaj controversat, ce poartă masca drogului ,,psihotrop LUM!N”,

prin care cerne binele de rău, ucigând ce dăunează umanităţii şi implicit lui, dând astfel sens vieţii, însuşindu-şi personalitatea Justiţiarului fără scrupule, imprumutând, asemeni lui Breton

Copilăria aspră, lipsa de afectivitate a părinţilor, preocupaţi de altceva decât de creşterea armonioasă a progeniturii lor, transformă puritatea copilului, în pragmantismul sadic al maturului de mai târziu, care spune despre el că este,, un om al mulţimii…

la fel acelui fir de nisip care formează deşertul”, un om fără importanţă care-şi pune întrebarea, fără să găsească răspunsul: ,, Cum poate fi o lume în care te naşti plângând?”.

Cuvintele bunicului rămân în subconştientul nepotului, ca un adevăr absolut. El spunea că în lume nu mai există bărbaţi adevăraţi, ci homosexuali, că adevăraţii bărbaţi sunt cuceritorii lumii, în epoca noastră existând doar doi: Hitler şi Stalin, concluzionează personajul.

O mamă aspră,, doamna N”, a făcut din copilul de atunci, un egoist care să poată face,, faţă unei crize mondiale de proporţii”, un om al cărui lucru cel mai de preţ pe lume este,, să îţi fie bine, chiar dacă lucrul acesta înseamnă ca tuturor celorlalţi să le fie rău.”

Suntem supuşi atenţiei unui periplu în trei etape din viaţa protagonistului: copilăria, adolescenţa şi maturitatea, toate trei fiind transpuse prin alternanţă, toate trei având crimele sale.

Astfel, copilul se maturizează, primind lovituri de la viaţă. Este marcat sufleteşte şi se transformă într-un taifun de nestăvilit. Seceră vieţi, fără să aibă regrete. O minte diabolică ce calculează fiecare mişcare a viitoarelor victime.

Este criminalul perfect. Începe de copil, ucigându-şi mama, tatăl vitreg şi pe vecinul vinovat de dispariţia primului său câine.

Obsedat de faptul că trece neobservat pe lângă oameni, face în aşa fel încât să-şi schimbe viaţa, călăuzit fiind de această calitate de a fi ignorat. Începe prin a se asocia cu o crupieră dintr-un cazinou, care avea aceeaşi dorinţă ca şi a lui, de a fura, folosindu-şi cu abilitate ascuţimea minţii.

Reuşesc prin viclenie să dispară, cu trei milioane de ,, coco”, fugind în Jakarta unde ,, curva” îl ademeneşte pe o insulă pustie, îl adoarme şi dispare cu banii. Este găsit după patruzeci şi cinci de zile.

Înainte de a o învăţa să ,,cânte” la vioară, îi interpretează două simfonii de Beethoven, apoi o decapitează cu o ,,coardă de chitară înfăşurată în jurul gâtului”. Numeşte acel an, anul Beethoven. Singurul lucru frumos din viaţa lui este vioara.

Urmează o serie de crime, care mai de care mai spectaculoase.

,, Înămolirea în viaţa lor”, a vagabonzilor care dorm pe bănci, îl determină să bea cot la cot cu ei, să facă sex, să cânte, apoi să-i ucidă, plecând de la locul faptei fluierând ,, Sonata despărţirii” sau ,,Claire de Lune” de Beethoven. ,, Am băut 57 de sticle…în memoria căţelului meu. Dar am fluierat de fix 50 de ori”.

Saty, (numele ales de personaj, vine de la satisfactie, iar cel care-i va şti adevăratul nume – Victor- va muri) renunţă greu la copilărie, dorind să rămână Peter Pan. Trece printr-o serie de experienţe neplăcute până ajunge la actul sexual în sine.

Imaginea sfântă şi senzaţia atingerilor mamei sale, atunci când fâceau baie împreună, îl urmăresc de câte ori încearcă ,, să şi-o tragă”. El asociază fiecărui contact cu alte femei, amintirea trupului propriei mame.

Acuza adusă Domnului( Inginerului şef), de a fi făcut o lume imperfectă, este precedată de dorinţa de distrugere a acesteia, printr-un război nuclear pornit de LUM!N /Saty. Din păcate ,, Restartul întregii omeniri eşuează”.

Concepţia despre iubire este inedită. Las cuvintele lui să vorbească: ,, (…) iubirea înseamnă să fii liber, să fii anarhic, să nu depinzi de nimeni şi de nimic, numai de tine. Cu alte cuvinte să-ţi fuţi mama. Asta e iubirea, dar nimeni nu crede în forma asta de dragoste. Toţi vor varianta clasică.”