Timeea Ivan este o elevă pasionată de literatură, apare deja în cele mai prestigioase reviste și se anunță în lirică o importantă voce a generației ei…
pe aripi de tei
pe aripi de tei,
mă apropii de astre.
pe aripi de tei,
îmi strig dorul de tine.
pe aripi de tei,
îți trimit versuri,
în zbor de licurici,
cu surâs de libelulă,
pe suport din petale de trandafiri,
din inima mea.
pe aripi de tei,
îmi cânt iubirea,
îmi declam, cu sufletul gol,
dorința de a dansa vals pe calea lactee,
de a desena pe cer curcubeul,
cu iubirile noastre,
de a-mi picta pe inimă, cu liliac,
amprenta inimii tale.
pe aripi de tei,
te chem, te declar hoț al viselor mele.
pe aripi de tei,
vin la poarta sufletului tău.
mă vei lăsa să intru în inima ta, pe ușa din față?
o să-ți fiu cântec
o să-ți fiu cântec,
atunci când liniștea îți cântă balade.
o să-ți fiu cântec,
în zilele în care dragostea va amuți în fața ta,
în momentul în care,
te ascunzi după stele,
doar ca să fii prezent, neexistând, în dragostea noastră.
o să-ți fiu cântec,
atunci când noaptea se ceartă cu ziua,
pe hăul iubirii dintre noi,
întunecat de plecarea ta,
doar ca să sfărâme dorul de tine, în lumini pierdute.
o să-ți fiu cântec,
atunci când licuricii se ascund la capătul curcubeului,
ca tu să îi cauți,
ca tu să găsești lumina,
să ne găsești pe tu și eu.
o să-ți fiu cântec,
o să-ți fiu poezie,
atunci când cerul plânge cu iubire amanetată,
atunci când luna își întoarce fața spre tine,
atunci când luceafărul își refuză nemurirea,
doar ca să te aducă la mine.
când o să mi te întrupezi, printre stele,
în fața inimii?
noi
lacrimi de iubire plouă peste cerul nostru
înnorat de griji.
privirile ni s-au contopit la intersecție.
tăcând, ne vorbeam atât de mult.
privind, ne iubeam curat.
mâinile noastre erau la poli opuși,
dar nordul și sudul se atrag pe hartă.
sufletele ni s-au atins într-o zi de octombrie,
când vântul, musafir nepoftit,
ne-a bătut în poarta sufletului
cu mișcări ermetice și ondulate.
am ales să mă scufund în poezia noastră,
în speranța că mă voi îneca în iubire.
am ales să sorb tacticos din vinul nostru, roșu de atâtea cuvinte,
în speranța că mă voi îmbăta de fericire.
ne-am ales pe noi.
tu, liniștea din marea învolburată.
eu, valurile spumegânde.
tu, calmul de după furtună.
eu, haosul ce o prevestește.
tu ai ales să te prinzi în horă
cu premianții la chiul.
absenteismul tău la dragostea noastră,
mă sucește pe ambele părți și mă aruncă în neant.
am sunat versurile,
să îmi povestească viața ta de acum.
eu sunt corigentă la existența ta.
aș alege să îți mângâi obrazul
și să îți prind visele în căușul palmelor mele.
să obțin un mandat
și să îți percheziționez sufletul cu mâinile goale.
poate aș afla de ce licuricii mi-au șoptit
că încă mă visezi.
ploaie de arini peste sufletul meu
plouă cu flori de arin, cuminte,
peste sufletul meu.
picuri de soare mi se preling pe gânduri,
flori de mărgăritare se aștern rânduri,
peste inima mea.
luna își întinde razele,
până la poalele trunchiului de arin.
fulgi de culori pastelate,
se odihnesc în căușul palmelor mele.
ascult pământul cum vorbește,
despre arinul ce-și crește,
iubiri și mângâieri în flori.
mă învăluie cu brațele sale,
împovărate de iubiri și doruri colorate,
mă poartă în vis, pe unde din fericire,
pe culmi de iubire.
astăzi, arinul mi-a dat de știre,
că trebuie să îl iubesc.
bătrânețea
picuri de lună plouă peste mormântul de amintiri,
șăgalnici…
muguri de iubiri trecute
își strigă cu dureri acute
deșertăciunea, dorul, melancolia,
ca în final, să fie bântuiți de iele slute.
suflu tomnatic dezmiardă stejarul
plecat asupra mormântului…paznic,
îi răzvrătește firele de păr prinse-n codițe,
subit, dau mlădițe
bobocii de mângâieri neprofanate,
pictați pe pânza de păcate,
uitați la naftalină, a tabloului de flori
de nu-mă-uita.
săruturi de soare mângâie țărâna
vecinic pironită în peretele sufletului.
se nasc boboci de iubiri
pribegi prin a neantului crânguri,
din prihana adamică a mesei rotunde de gânduri
și plouă cu praf de magnolii
și ninge cu fulgi de neființă
în apusuri de pastel… peste om.
vis de vară
fluturi stau cocoțați pe-un capăt de lună.
îngerii aleargă prin nori și prind stele
cu mâinile goale.
între cer și pământ s-a construit o potecă
din ramuri de măslin.
rândunici cu-alai survin
în zbor diafan, lin.
magnoliile se dezbracă sub soare.
albinele se iau la-ntrecere,
din floare în floare.
cerul anină petale de lumină.
pastelul înaripat se leagănă pe-o pânză lină,
făcută de-un păianjen ce-atârnă
în colorata vitrină.
corul de chipuri aureolate
cântă cu glasuri sublime
solemnitatea paradisului.
din imensitatea genunii,
pe aripile visului,
zboară tandrețea clipei,
cu iz de iulie.
