Alexandru Cojocariu

Alexandru Cojocariu s-a născut la data de 15 februarie 2002, la Suceava. În prezent, este student în anul al III-lea, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Debutează în anul 2011 cu poezie publicată în Revista „Dumbrava minunată”. În 2019 activează în Revista POV21 ca redactor, publicând peste 40 de articole. A făcut parte din juriul a două concursuri literare – „Povesteşte-ne, te facem auzit!” şi concursul de literatură POV21, organizat de redacţia de limba română.

Tot în anul 2021, publică volumul său de debut „Ospiciul creator” (Editura Cartea de după) şi este ales, în septembrie, secretar al cenaclului literar „Nicolae Labiş” din Fălticeni.

În anul 2022, primeşte un premiu de onoare din partea Asociaţiei „Fălticeni Cultural, 10 pentru Fălticeni” și din partea Asociației „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”. Este ales redactor-şef la revista cenaclului „Nicolae Labiş” din Fălticeni, Albatrosul”.

În decembrie 2022 publică cel de-al doilea volum de versuri – „Cripta eului liric. Poesis fatis”. (Editura Minela din București).

În anul 2023, primește diploma de participare la Concursul Național de Creație Literară / Creație Vizuală „Traian Dorz” – Ediția a IV-a 2022. De asemenea, apare în antologia Festivalului Internațional de creație literară „Grigore Vieru – Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!”. Obține mențiune la concursul de poezie „Emandiana” – Ediția a IV-a.

Din aprilie 2023 colaborează cu revista româno-italiană Vocativ.

Colaborări:

Cenaclul transfrontalier „Mașina cu poeți” Cernăuți-Suceava; Cenaclul de la Dorohoi; Cenaclul de la Roma; Cenaclul „Lucian Emandi” Pecica.

Alexandru Cojocariu

elicopter cu reacție adversă

vântul saharian mângâie mestecenii împreună în furnalul mântuirii neamului
dorinţa arzătoare de a-ţi sparge capul de păcatul strămoşesc
atunci când te dai cu placa pe urletele fluturilor ce părăsesc coconul lor matern
nimic nu este mai plăcut
şi continui să mergi în degetele mici nu ai dreptul să mai posezi ceva
poate doar credinţa că harap alb ţi-e tată din flori
şi trebuie să zaci în adevăr o viaţă de cămilă polară, Pygmalion Djugaşvili
continuă-ţi drumul de oier coclit şi fă-te nevăzut în gaură de şarpe
metastază plurimorfă de agonie în braţele uzinei vişinescu
sub frunze galbene de vară crescute pe biciul salvator al cirezii
ne merge rău că citim prea mult lăsaţi tainele lumii la ele în ogradă
continuă să spargi gheaţa pentru cocktail molotov
dacă vrei ceva mai tare la baru’ ăla unde agăţi cenuşărese de 13 ani cu punga de cristal a lui maiorescu
ca un nazist ce eşti, Pygmalion Djugaşvili
înghite balsam de buze că n-avem bani să-ţi facem excursie la morgă
spune cine eşti când dormi în patul lui procust
şi de ce nu vrei să mai visezi în vis, Pygmalion Djugaşvili
la harpă cântă piticii de grădină în panteonul lui traian exogenetul romei
sărutul caracatiţei cu cocoşul galiei în atlantis e un pact cu diavolul
nimic nu poate fi mai crud decât o moluscă sensibilă
ascundeţi copiii în malaxoarele agricola nu trebuie să vadă asemenea erezii malace
plimbările sub felinarele cu infraroşu erau mai plăcute când trecea Pygmalion Djugaşvili
era ca un vitraliu al sfâtului petru cu insuficienţă renalohepatică
în sfârşit umanitatea e salvată pentru prima oară de un taliban cu kalaşu-n umăr
să se lepede Pygmalion Djugaşvili sau să se lapideze?
piatră cu piatră s-a născut kremlinul
piatră cu piatră am sugrumat pe rit alternativ apusul occidentului
piatră cu piatră ne e mai bine fără tine, Pygmalion Djugaşvili

X2

Spuneaţi că fără durere nu-i plăcere
aşa e
vă dau dreptate
doar dacă durerea
este a poetului
iar plăcerea este poezia
doar dacă e citită
de altcineva
spiritul meu hedonist îmi spune să tac
încă nu mi-am scurs poeziile
din călimara jugularei
e în regulă
cu toţii avem instinctul de autoconservare
e în regulă
nu trebuie să scriu romane să mă înţeleg
e în regulă
nu trebuie să mă înţelegeţi
sepuku voi face oricum, să mă sting lasciv
într-o baltă de poeme

poate nimic nu e veşnic
în faţa ploii de la salubritate
plătită cu o pâine şi doi euro de ciocolată
să adune versuri în biblioteca Romprest

Banană-n venă-n-Antananarivo

Tre să fii un fulg de nea la pensie, să te ofenseze pierceurile mele
Nu văd cu ce mi-ar schimba capacitățile cognitive, dacă aleg să-mi bag ceva în corp
Gen dacă-mi bag un glonț în cap, nu mi le alterează cu nimic…
poate doar să-mi diminueze puțin funcțiile neuronale,
dar nu văd care e problema

Scroll to Top