Categorie: medalion

  • Medalion Marian Bircea

    Medalion Marian Bircea

    Date biografice – Bircea Marian, pensionar.
    Pseudonim: BMArian. Cititor pasionat.
    Texte publicate în:
    – Revista Ficțiunea OPTM, Divertisment și Pescarul, format online
    – Revista Vorbelor Scrise, Ochiul magic și Garoafe, tipărit pe hârtie și online
    – Revista HelionSF, Molia, Armistițiu, Ajutor!, Transfer, Balaurul, Izvorul, Icoana,
    Căpcăunul, Răsplata, Minerul, Resurse umane, Artistul și opera lui, Procedura,
    format online
    – Texte și poezii publicate pe site-ul “ Însemne Culturale ”
    – Texte publicate pe platforma Liternet și grupul Ficțiuni Reale
    – Revista Agora Artelor, proză scurtă, Rouă?, De la balcon, Pepenii,
    – Revista cenaclului ArtzoneSF, Confruntarea, De vorbă cu Luna.
    – Volumul II, Ficțiuni Reale, în colectiv
    – Volumul “ Vine miezul nopții”, în colectiv

    Premii
    Premiul II concursul revistei Liternautica, 2018
    Premiul II concursul Lumină și culoare, 2021, Pitești.

    L-am văzut

    L-am văzut
    Prins în lacrimile din colțurile ochilor
    De înfometați copii jinduind în fața vitrinei
    Uitați de părinții duși să-și găsească
    Respectul de sine și mândria patriotică
    În umbra deasă a birtului cu caiet.
    O pâine, atât a fost prețul fericirii
    Pentru trei suflete prea repede maturizate.
    L-am văzut
    Mâhnit în ochiul bătrânei adusă de spate
    Uitată relicvă dătătoare de viață și grijă
    De cei născuți în durere din dragoste
    Plecați hămesiți după mirajul banilor străini
    Fluturători frustrați de flamuri fleșcăite.
    Trei legături de ceapă și două de morcovi
    Cumpărate, mi-au adus binecuvântarea ei.
    L-am văzut
    Înspinat în ochii rugători ai cerșetorului
    Cu mintea de necazuri risipită în zările lumii
    Și mizeria revărsată peste trupul neodihnit
    Ce-și șoptea setea cu buze crăpate de arșiță
    Printre grăbiți trecători din biserică ieșiți.
    Din frigul frigiderului aburita doză de suc
    L-a trimis pe o plajă în mijlocul oceanului.
    L-am văzut
    Răstignit în privirea goală de femeie rătăcită
    Lovită insensibil de puhoiul ochilor orbiți
    Lipiți de ecrane, cârcotași judecători chiori
    Când a ieșit din clinică după chiuretaj
    Fiindcă i-au lipit etichete de curvă și târfă
    Mințită în inocența ei de un nemernic.
    O vorbă bună și un zâmbet au fost destul.
    L-am văzut
    Curios când mă priveam în oglinda aburită
    De zorii răcoroși ai dimineților grăbite
    Să afle de ce mă pierd în strădanii fără sens.
    Bunătatea pare cruzime monstruoasă altora
    Ce-au un singur țel furioși sub drapel agitat.
    Le-am greșit urâcios multora mai demult
    Ei nu mai sunt vii să le pot cere iertare.

    Ultimul vals

    Ce anotimp ciudat și cald
    Atât de calmă este iarna vieții mele
    Iar resemnarea cade fald
    Întunecatul spațiu risipit prin stele.
    Mi-am adunat nimicul ce-a rămas
    Prin podul gândurilor vagi
    Și rătăcesc fără busolă și compas
    Prin ochii tăi așa de dragi.
    În vânt, al vieții vagabond
    Plecat stupid din spații mici spre larg
    Nerușinat, dar pudibond
    Uimit de spuma valurilor ce se sparg.
    Te-am regăsit așa, fără ca să te pierd
    Ivită-n viață fără să te caut
    Nu am habar, te cert sau te dezmierd
    Îndepărtat ecou de flaut.
    Neauzită voce-n iarnă
    Un tril de flăcări prins în sloiuri gheață
    Ce țipat mut de goarnă
    În visul rătăcit și regăsit din dimineață.
    Atâta teamă-n reîntâlnirea ce n-a fost
    Prin căutările neîncepute
    Cuvinte duse-n zbor de păsări fără rost
    Plutirea frântă, aripile rupte.
    Himeră încarnată-n trup
    Liberă-n colivia visurilor arzătoare
    Zăbrele frânte ce se rup
    Prin evadarea gândurilor călătoare.
    Fantasme sclipitoare-n întuneric
    De licurici într-un dans fals
    De incantații murmurate ezoteric
    Vrei să dansăm un ultim vals?

    Drumul

    Drumul acesta o să-l fac singur.
    Desculț poate, peste toate pietrele ascuțite și tăioase.
    Deasupra norilor o să-mi găsesc liniștea.
    Dincolo de ei e cerul în care o să-mi găsesc pacea.
    Distrus și măcinat de îndoieli fără răspuns.
    Doresc prea mult mânat în viață de trecatoarele pofte ale iubirii.
    Decepția că nu e vară în fiecare zi și-n existența mea efemeră, de bunăvoie am ales să
    am în suflet gerul nemilos al iernii.
    Dezamăgirea de-a oferi totul, cu aceeași intensitate ce nu poate fi oprită de
    suspiciunea că nu este destul.
    Dependent de iubire, orbit de dragoste, răvășit de închipuiri neverosimile, o să-mi
    caut penitent pe calea aceasta, iertarea.
    După ce drumul o să-mi zdrelească abraziv tălpile, poate că durerea o să-mi alunge
    imaginea ochilor strălucitori plini de mistere nedescoperite și a buzelor conturate în
    surâs enigmatic.
    Detașarea de plăsmuirile magice din cuvintele așternute pe hârtie, universale
    declarații atroce de iubire  necondiționată, de neînțeles și nepătruns, supus erorii de
    neiertat că înainte a fost cuvântul născocit din gând, nematerializat în fapta
    îmbrățișării pasionale tânjite cu pofta înfometatului de adevăr.
    Dorința nestăpânită la visul că pot fi stăpân și sclav în același timp, eșecul de neînțeles
    că  nu pot fi altceva decât un om supus greșelii.
    Dragostea mea…

    Ediție îngrijită de Olimpia Dobre

  • Medalion Dumitru Ichim

    Medalion Dumitru Ichim

    Dumitru Ichim

    Născut la 14 august 1944, comuna Dărmănești, județul Bacău. Poet, eseist și prozator. Fiul lui Dumitru Ichim, cântăreț bisericesc, și al Elenei (n. Cămară). Soțul poetei Florica Bațu. După cele opt clase elementare, urmează cursu­rile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamțu (1959-1964). Liceul teoretic, fără frecvență, la Moinești. Licențiat al Institu­tului Teologic de grad universitar din București (1969). Teza de licență e susți­nută cu profesorul Petru Rezuș. Între 1968 și 1970 urmează cursuri pentru doctorat, secția Teologie sistematică, la catedra Teologie dogmatică, sub îndrumarea pro­fesorului Dumitru Stăniloaie.

    Studiază la Seabury-Western Theological Seminary, Garett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois (Statele Unite), și la McCormik Presbyterian Seminary, Chica­go, Illinois (1970-1972). Continuă studiile ca bursier al Consiliului Mondial al Biseri­cilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972-1973). Îndrumătorul tezei de doctorat, susținută în 1973, e teologul american James McCord. Titlul tezei: The Orthodox Liturgy and the World. În 1974 este hirotonit preot al parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Kitchener, Ontario (Canada). Împreună cu Florica Bațu, conduce emisi­unea bilunară de cultură și spiritualitate românească („Romanian Kaleidoscope”), transmisă pe canalul de televiziune patru din Kitchener (1975-1985). Îîn 1978 se transferă la parohia „Sfântul Ioan Boteză­torul” din același oraș. Desfășoară o susținută și rodnică activitate în rândurile comunității românești din Kitchener, con­tribuind esențial la înființarea Centrului Cultural Românesc și la zidirea unei noi biserici ortodoxe române (sfințită la 14 august 1994). Din 1979, face parte din Colegiul redacțional al Cuvântului româ­nesc (Hamilton, Ontario, Canada), unde publică eseuri de teologie și filosofie, poezii și cronici literare. A colaborat la Amfiteatru, Gazeta literară, Luceafărul, Studii teologice, Telegraful român, Vatra (Germania), Revista Scriitorilor Români (Germania), Comuniunea românească (Statele Unite), Drum (Statele Unite), Solia (Statele Unite), Luceafărul (Canada) etc. Editează revista literară Orpheus (din 1988), buletinul parohial Rădăcini și colecția Vestitorul român canadian (Romanian Canadian Herald). Debutează editorial cu volumul de poezii De unde începe omul (1970), urmat de Sub umbra Sfinxului (1975; în colaborare cu Petru Rezuș), Constantin Brâncoveanu (1981), Melcul (1981), Vinerea Mare (1981), Agape (1982; în colaborare cu Nicolae Novac și Florica Bațu), Biserică și religie la români (1985; în colaborare cu Horia Stamatu), Aparițiile Maicii Domnului la Medjugorje (1989). Autor a trei volume de poeme haiku (Valea nisipului de aur, 1977; Urmele, 1977; Fântâna luminii, 1993) și a doua volume de poeme tanka (Dar în silaba Luminii plângeam orfan și greier, 1987; Pasărea cu șapte aripi, 1993).

    BALADA VISULUI RĂNIT

    Rănit într-o luptă
    de-un colț de balaur,
    în turn agrăiește
    prin somn Riga Laur:

    ”Cerneală de sepii,
    ia șoimului pana
    și fă-mi luminânda:
    Domniță Izvana,

    de dor știe dorul,
    dar slova-mi, năroada,
    de unde să-nceapă
    stihirii livada?

    Cuvine-s-ar crinul,
    plutind peste apă,
    rotundu-i de undă –
    ofrandei năstrapă,

    așa cum Libanul
    sorbindu-și hogașul,
    la fel plin de cedri
    să-mi fie răvașul.

    Ba schimbă diece!
    Altcumul așterni-i.
    Începe cu sănii,
    dantelele iernii,

    rostindu-i Domniței
    din land de călină,
    că brazii-mi s-apleacă
    sub dar de lumină.

    Ba nu! Primăvară
    din sâmburul lunii!
    Ca arcul sprâncenei
    să zboare lăstunii,

    dar schimbă-ți penița
    că firu-i de graur
    când buchea-și râvnește
    cârcel tors din aur.

    Aleanul de fluier
    tristeți când îndoaie,
    dă vorbei nu frâul,
    ci-aripi de văpaie.

    Zi-i: Turnul de fildeș,
    dorinței semețe,
    pe soare-l apune
    cu-atâta frumsețe.”

    ”Dar ea îți ceruse,
    nu doar giuvaierul,
    de turn voia luna
    să-și sprijine cerul…”

    ”Cum? Iazul nu-i gata,
    ținându-i ghergheful,
    să-i farmece unda-n
    răsfrângeri sideful?”

    ”Ca tine ferice
    prin veac oare cine-i?
    Stăpâne, răvașul
    trimite-l Reginei,

    dar cum vrei s-ajungă
    mai repede Doamnei?”
    ”Când steaua e gata,
    cu berzele toamnei.

    Solie, eu însumi,
    nu-s zări să m-ascunză,
    va duce-o miresei
    ninsoarea-mi de frunză,

    pe murmur de ape,
    vrăjind să mă fure,
    liman și tărâmuri
    sub stele de mure…”

    ***

    Regina-l sărută.
    Cuvântul il schimbă:
    ”Războiul e gata.
    Iubite-n ce limbă

    mereu a chemare
    zicându-mi: Diace!

    …și Laur zâmbește
    Crăiesei. Și tace…

    GHICIT ÎN CAFEAUA NEGUSTORULUI DE UMBRE

    Ies pe prispa unui gând:

    Umbră cumpăr, umbră vând!

    Ce? Te-ascunzi după copaci?

    Undă-a nopții, ce mai faci?

    Ies din gând și-aud din tindă

    cum leandrul mă oglindă.

    S-a prostit. Spre mine latră

    să nu mă ascund sub piatră.

    Cea de umbre, unde-i țara?

    I-a ars harta ca țigara.

    O întreb pe neagra hoașcă:

    Mi-a ieșit vreun drum în ceașcă?

    E aripă, pas ori labă?

    Umbra-mi sare și-o întreabă.

    Ce să fac? Mă-ntorc în gând.

    Umbre nu mai am să vând.

    VECERNIE-N GHIOC

    Lasă ghiocul

    să-ți sărute urechea.

    Aproape șoaptă,

    de sidef,

    vor încerca buzele.

    Pentru cine meduzele –

    clopote cu franjuri ,

    sunt trase de val,

    repetat în sunet opal

    de vedenie?

    Coralic,

    început de vecernie.

    Blând.

    Către lotca lui Petru

    se aud pașii lui Iisus.

    Pe apă.

    O singură lină lumină

    și două inimi bătând.

    ÎN MÂINILE NOASTRE E NOAPTE CU LUNĂ

    Cât de frumos o fi

    în mâinile noastre

    când sunt împreună!

    A mea este stânga

    a ta e lumina,

    și-n mâinile noastre

    e noapte cu lună.

    Oare,

    sfioasele,

    acum ce își spun?

    Mâna mea îi așează

    gulerașul alb de lăstun,

    și amândouă

    se-mbrățișează

    din nou,

    de parcă de-o veșnicie

    nu s-au văzut.

    .

    Sst! Mâna mea i-a șoptit

    că tare i-e dragă

    și i-a furat un sărut.

    Mâna mea e-acum cerul!

    A ta este marea

    cântându-și cărarea

    de flăcări jucate-n arginți,

    numai de lună știute

    Sst! Mâinile noastre

    din nou se sărută.

    Crezi că, fără de noi,

    ar putea ca să fie

    de-ajuns de cuminți?

    BALADA CAPULUI DE ZIMBRU

    Demult peste ape
    și-al mărilor șapte,
    nescrisă pe hartă,
    spre miaza de noapte,

    acolo-i fântâna
    din vrăjile ceții,
    de bei – nemurirea
    va fi tinereții!

    Demult este drumul,
    departelui parte,
    ca tânăr de-a pururi
    să fii fără moarte.

    Cu iarba-de-fiare,
    descântec de cimbru,
    păzit e izvorul
    de-al munților zimbru,

    o namilă-n stâncă
    și coarne de aur,
    nimic nu-i scăpase,
    nici zmei, nici balaur,

    să-i treacă de vamă
    spre furt de fântână,
    de-a pururea tânăr
    în os să rămână.

    Veniră vitejii
    cu suliți și goarne,
    dar prin colb și-au pierdut
    armurile-n coarne.

    Că nu-i cu putință
    ființei deșarte
    să bea din fântâna
    cea fără de moarte.

    ***
    Prințesei Izvana
    din zări de-anatolii,
    prinți, regi și-mpărații
    trimisu-i-au solii

    ca mâna să-i ceară,
    regină să fie,
    dar ea tuturora:
    ”Vreau apa-cea-vie!”

    Mai mândră ca luna
    când iese din apă,
    era ca lumina
    când dorului scapă.

    A nuștiului scrisul
    oprise sprânceana,
    că nu avea seamăn
    domnița Izvana.

    Răpire-n cuvinte
    nestrânse cu stupul,
    ca puiul panterei
    sub văl avea trupul.

    Din colțuri de lume –
    prinți mândri, tot felul!
    Dar ea apa-vie
    cerea cu inelul.

    Se-ntoarseră solii
    cu visele sparte,
    că n-a fost sub ceruri
    un prinț fără moarte,

    și mai ales, tânăr
    să-și aibă poiana –
    inel fără toamnă! ,
    cum cere Izvana.

    Chiar Laur miresei,
    oricât de râvnită,
    știa că de fiară
    fântâna-i păzită,

    că n-a fost sub umbră
    un om să se-ntoarne,
    ce steaua văzuse
    la zimbru-ntre coarne,

    cumplit ca stihia,
    înalt cât un munte,
    copite de aur
    și crai-nou pe frunte.

    Domnița Izvana,
    de neam trapezuntă,
    trimise iar vorbă
    că-i gata de nuntă,

    să aibă-și dorise
    pe prințul ei Laur,
    cu apa și capul
    cu coarne de aur,

    să vină să-i ceară
    a inimii mână,
    cu steaua vieții
    răsfrântă-n fântână.

    ***
    De luptă spun munții
    c-al zimbrilor taur
    o lună luptase
    să-nfrângă pe Laur,

    da-n cele din urmă
    pierdu-n bătălie
    și fruntea și steaua
    și apa-cea-vie.

    Prinț Laur i-aduce
    Izvanei, ca-n stemă,
    capul de zimbru,
    inel, diademă,

    iar cronica veche
    nici astăzi nu scrie,
    că vinul de nuntă
    le-a fost apa-vie.

    BALADA TURNULUI DE FILDEȘ

    E galbenă fila
    cu literi de aur
    din cartea Izvanei
    și prințul ei Laur.

    Spre turnul de fildeș,
    (Hai, cântă cobzare!)
    îi cere castelul
    și-n piatră și-n floare.

    Pe vârful pe unde
    n-ajunge zgripțorul,
    s-arate Izvanei
    ce-nalt urcă dorul.

    Că n-a fost prințesă
    în zări de-Anatolii
    râvnindu-i din lespezi
    crin alb de magnolii.

    Grădinii de piatră,
    apus ca tabacul,
    sculptată-i lumina
    cu dalta și acul.

    ”Hai, spune-mi domniță
    ce inima-mi strigă!
    În land miazănopții
    și zilei sunt rigă.

    Dă-mi mâna regină,
    curat trapezuntă,
    castel pân’ la stele –
    cadoul de nuntă!”

    ”Dar turnul de fildeș?
    Eu, vreau să-i văd felul,
    că numai atuncea
    primi-voi inelul.

    Trimite în norduri
    pe calfe ce or să
    aducă ivoriul
    din dinte de morsă.”

    ”Pleca-vor corăbii
    ce veacul întornu-l,
    spre fildeș să prindă
    prin codri-unicornul.

    Și chiar miazăzilei
    zvârli-voi cu aur,
    ivoriul de cântec
    din cornul de taur.”

    Prin Africi și Indii
    pornește măcelul,
    da-n piscul de munte-i
    zâmbește castelul.

    La fel și balada
    e-n strângerea vranei,
    și-n turnul de fildeș
    doar duhul Izvanei

    mai urcă în cântec
    plutind peste ape,
    iar el o așteaptă
    pe trepte de clape

    în turnul de fildeș
    sculptat ca livadă
    reginei Izvana
    intrând în baladă…

    Ediție îngrijită de Olimpia Dobre

  • Medalion Gabriel Gherbăluță

    Medalion Gabriel Gherbăluță

    Născut la Liești, județul Galați, în 1956, profesor la Liceul industrial de marină, colaborator la revistele DIALOG, ANTARES, revista Centrului cultural DUNAREA DE JOS, Negru pe Alb, Scoala Gălățeană, Axis libri, Oglinda literară, Sintagme literare, Convorbiri Literare, Tecuciul Literar Artistic, Literatură și Artă (rep.Moldova )
    A publicat versuri ăn antologiile: Infinitul iubirii, Suflet Românesc, Ceasuri de mătase,
    Roşu Mocnit, Poemia, CarTe Diem.
    Mențiune la concursul de poezie, Adrian Păunescu, 2014
    Autor al volumului Labirint din doi în doi, ed Inspirescu, 2013, împreună cu Daniela Toma şi al volumului Maestrul şi Jumătate de Lebădă, ed. Agol, 2014, in colaborare cu Doina Roman.
    Autor al volumelor: Lasă-mă să te iubesc, ed. Rovimed Publisher, Dumnezeu a pus semafoarele la o distanţă de două săruturi între respiraţii, ed. Măiastra, 2013,
    Cui îi pasă că mâna mea stângă a înnebunit?, ed Rovimed Publisher, 2014 , al volumului de sonete Despre cub şi iernile din el, ed Agol, 2015
    La ed. Bookmasters, 2016, volumul de versuri Femeii în galben
    In 2016, BESTIARIUM VOCABULUM, ED. TRACUS ARTE, BUCURESTI
    ZIUA IN CARE MOR APELE si ONIROPOLIS la editura pim, Iasi, 2017
    Premiul “Florica Cristoforeanu” pentru volumul “Let’s Zeppellin”, la festivalul international de creatie literară “Titel Constantinescu”, ediţia a X a, 2017
    La editura Minela in 2018, volumele de poezie:”Sonete II –ale luminii” si “Eu, Tu şi Poezul”
    2019, ed. Junimea, Iasi, “Ultimul amant al Mariei Tănase“
    Ed.pim,Iași ”povestea lui a fost odată”
    Premiul pentru excelenta al consiliului local al com. Dudestii-Noi, finalizat cu publicarea volumului de versuri: “Elegii amânate“, ed. Eurostampa
    2020 ”sonete III, Anatomia cuvântului”, ed Neuma
    2021 ”ucide ce iubești!” ed. Pim, Iași
    2022 ”poeme pentru Lara” ed. Pontos, Chișinău
    2023 ”Merlin sau incantații pentru copii mari” ed. Pontos, Chișinău
    2023 ”Sonete IV omul / pasăre”, ed. Pontos, Chișinău
    2024, ”joc în doi”, ed Pontos, Chișinău
    2024 ”duhul fluviului /lo spirito del fiume” ed.Allettante Roma Editore, Italia
    2024 ”vânzătorul de iluzii /el Mercader del suenos”ed pim, iași, 2024
    2025 ”phoenix, mon amour” ed. Pim, iași ed bilingvă rom-engleză
    Realizator de emisiuni culturale la Radio Galaţi şi Radio Vocativ România.
    Formator internațional de teatru forum, instructor al trupei de teatru Na Belea!, a liceului tehnologic de marină galaţi.

    Referinte critice – Victor Cilinca, în Viata liberă despre volumul: ”Dumnezeu a pus semafoarele la o distanţă de 2 săruturi între respiraţii “, Adi G Secară, în Viaţa Liberă, cronica la “Cui ii pasă că mâna mea stângă a înnebunit? “,Ionel Necula, cronica la volumul ”Femeii in galben”
    Dan Iancu, prefata la “Cui îi pasă că mâna mea stângă a înnebunit? ”, Eugen Pohontu- prefață la ”Femeii în galben”, Nuţa Istrate Gangan, interviu în “Internaţional “Curentul”
    şi prezentare în New York Magasin ediția în limba română făcută de aceeaşi Nuta Istrate Gangan, Emanuel Pope prezentare în “cititor de proză “, Florin Predescu, prezentare făcută poeziei la Acum TV, Irina Turcanu, “Gabriel Gherbăluţă e la poesia” in “LA PORTA DEL PARADISO”, Daniela Toma prefata la “Dumnezeu a pus semafoarele la o distanţă de două săruturi între respiraţii, Adelina Pop, prefaţă la “Ziua în care mor apele” şi “Oniropolis” , Mioara Bahna, prefața la “Ultimul amant al Mariei Tănase “, Liuba Liubastra Botezatu, prefaţă la “Eu, Tu şi Poezul”, Daniel Marian, cronică la ”Eu, Tu şi Poezul”, Daniel Luca recenzie la “Eu, tu si poezul”, Raluca Faraon, recenzie la; ”sonete III-ale luminii și prefață la ”Ucide ce iubești”, A.G.Secara, recenzii la ”Sonete II-ale luminii” și la ”Eu tu și poezul”, R.Faraon, Daniel Luca, Emilian Marcu, recenzie la ”anatomia cuvântului”
    Adelina Pop și Daniel Marian recenzii la ”ucide ce iubești!”
    Daniel Luca, Petronela Apopei, Vasile Leonte, Katia Nanu, Adelina Pop la ”Poeme pentru Lara”, Raluca Faraon și Vasile Leonte la ”Merlin sau incantații pentru copii mari”, Dorina Brândușa Landen, cronică la ”ucide ce iubești”, prefață la ”joc în doi”, Petronela Apopei, cronică la ”poeme pentru Lara ”, postfață la ”joc în doi ” Vasile Leonte cronică la ”joc în doi ” și ”duhul fluviului” Dorina Brândușa Landen prefață la ”joc în doi”.

    dansați?

    sunt cetățean al poezolandului
    un columb în căutarea noului cuvânt
    reclădesc poemul inițial din silaba-mamă

    regele/pește organizează un bal mascat
    trimite invitații principeselor de pe domnească
    vor veni pe insula din mijlocul apei
    aduse de caleștile trase de porumbeii călători

    se aprind stelele la palat
    pescărușii cântă valsul de deschidere
    jumătatea de copac face o reverență în fața vrăbiuței
    începe danțul

    poezia e aici la balul mascat
    spune-mi, doamna, ce mască porți?

    pseudo-pastel

    poetul a inventat toamna
    a inventat-o ca să o scrie ca pe o poezie
    ca pe cea mai frumoasă poezie
    doar o dată pe an

    ruginiul copacilor e la fel si pe malul dunării
    dar și pe cel al senei sau al bosforului
    liniștea vecină iernii își găsește adăpostul în catedralele poeziei
    de pe sena, neva, dunăre, bosfor…

    Dumnezeu arată aceeași față tuturor
    Poezia, nu!

    despărțiri

    o dată cu berzele au plecat și cuvintele
    stoluri de cuvinte sfâșie granițele poezolandului
    în căutarea unui loc mai prietenos cu poeții

    e timpul – îmi spun îngerii –
    e timpul să-ți botezi așteptările cu nume de note muzicale
    știu că au greșit destinatarul
    sunt gabriel, nu vivaldi

    e toamnă, doamnă
    toamnă în strigătele pescărușilor
    toamnă în rugina pădurilor , în clocotul pietrelor rostogolite
    de eternul sisif care are adăpost în artist
    e toamnă și nu mă bucur

    fluviul își curge silabele către iarnă
    cuvintele mele se pregătesc de hibernare

    mi-e alb de tine

    poveste în poveste

    e aproape iarnă acum – anotimpul poveștilor
    aș dori să-ți spun și eu o poveste, Doamne,
    vrei să o asculți?

    promite-mi că vei avea răbdare,
    povestea este lungă iar nopțile de iarnă sunt scurte
    eu promit că nu se va întinde de-a lungul a o mie și una de nopți
    va dura cât vom bea o cafea și vom fuma o țigară

    ”a fost odată cuvântul
    pe care îl căutau bufonii de la curtea regelui
    numiți uneori și poeți
    îl căutau ca să facă poeme
    cu care să câștige premii la concursurile literare
    să fie intervievați la diferite posturi de radio și televiziune

    cuvântul ăsta căutat de toți nu se lăsa descoperit
    atunci unii dintre căutători s-au gândit să mintă și să strige
    -iată cuvântul
    cuvântul care aduce fericirea, care aduce gloria-”

    dar care nu a adus poezia

    asta e povestea, Doamne
    spune, nu-i așa că Ți-a plăcut?

    descoperire

    jumătatea mea de copac își ascunde frunzele
    odată cu ele și cuvintele
    acum îmi vorbește prin semne

    mâinile / crengi mă salută în fiecare dimineață
    semn că nu mă uită

    îi răspund cu poeme
    declarații de dragoste pentru o toamnă pe care o vreau
    veșnică

    pe cer umbra jumătății / de copac ține loc de adăpost pentru vrăbiuțe
    aici frunzele îmi adăpostesc încă umbra

    camera ascunsă

    totul e altfel în poezoland
    umbra trece linia de sosire prima – mereu înaintea mea

    toamna urmează de fiecare dată după o altă toamnă
    parcă mereu o alta, mai frumoasă

    țestoasa e mereu întâia la semnatul condicii la serviciu
    corporatistă de nădejde printre iepurii din preajmă

    ziua este întuneric iar noaptea lumină
    și nu suntem în ”orașul -lumină ”
    poezia naște poeții
    așa cum Dumnezeu naște cuvântul înainte de a o face pe eva

    totul e altfel în poezoland
    doar tu ești aceeași

    ascultând-ul pe wagner

    a sosit timpul să numărăm secundele toamnelor rămase
    așa timpul va părea dilatat
    iar ruginiul frunzelor mai încărcat de miere

    vrăbiuțele simt iarna
    își umflă penele acolo în praful cald al verii îndiene
    iarna pare încă departe cum departe ești și tu

    număr secundele toamnelor rămase și ascult tannhäuser
    de fapt ascult pescărușii ce se vântură în intersecția de lângă fluviu
    în actul al doilea elisabeth îl așteaptă fericita pe tannhäuser
    tu pe cine aștepți acum?

    toamna purifică sentimentele
    iubirea / ideea de iubire plutește în intersecția de lângă fluviu
    împreună cu pescărușii

    trăiesc în interiorul unui pastel de toamnă
    căruia îi număr secundele

    am obosit

    primătoamna

    adunăm visele precum gutuile de la poartă
    facem din ele o peltea care ne ține de foame în timpul somnului

    în anotimpul ăsta și noaptea are culoarea mierii

    e timpul să îți scriu o duminică
    pe care să o porți în suflet atunci când ai obosit
    să îți tot fie toamnă
    dorul de primăvara lalelelor e nesfârșit
    și de multe ori doare

    la marginea poezolandului singurii vameși sunt pescărușii
    poezia e o marfă de contrabandă și foarte căutată

    spune-mi, doamna, poezia doare?

    simfonia a X a

    undeva, departe, într-un punct alb pe harta sufletului
    cineva, poate Dumnezeu, (sigur El) a ascuns poezia
    de atunci niște nebuni o caută
    unii – cei mai nebuni dintre ei – chiar cred că au descoperit-o
    sfântă mare naivitate…

    în poezoland anotimpurile se succed după voia noastră
    toamna asta o numesc primătoamnă
    și o colorez cu toate notele din portativ
    ruginiu minor este dominanta simfoniei auzite în parc
    luna mea învață să mă silabisească

    frunze picură pe clapele pianului
    beethoven suntem toți

  • Medalion Theodor Damian

    Medalion Theodor Damian

    Theodor Damian, născut la 28 decembrie 1951 în Botoșani, este un teolog, poet și eseist român stabilit la New York, S.U.A. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinte al filialei USA al Academiei Oamenilor de Știință din România.
    Absolvent al Institutului Teologic București (1975), Master în Teologie (Princeton Theological Seminary, Princeton, SUA, 1990) și Doctor în Teologie (Fordham University, New York, 1993; și Universitatea București, 1999). Alte studii: Institutul Ecumenic, Bossey, Elveția, 1979-80, Universitatea din Lausanne, Elveția, 1980-83.

    În 1988 s-a stabilit în Statele Unite, unde a fondat Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă cu parohia ortodoxă română „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Astoria, New York și Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din New York, toate în 1993.
    Din 1996 publică o revistă bilingvă, română/engleză: „Lumină lină/Gracious Light”, Revistă de spiritualitate și cultură românească/Review of Romanian Spirituality and Culture. Este autorul a numeroase lucrări teologice și literare. Poet, teolog, profesor universitar, eseist de factură creștin-ortodoxă; important promotor cultural, editor. (Wikipedia)

    Când flacăra

    Pe calea între tăcere
    şi cuvânt
    rătăceşti
    ca fulgerul scăpat
    ca o blasfemie
    printre silabele
    dinţilor
    până când vine săracul
    pe care l-ai hrănit
    o viaţă
    să-ţi pună untdelemn
    în candela stinsă
    aşa începi să înaintezi
    cântând
    ca atunci când flacăra arde
    dar nu te frige
    ca atunci când
    în afară de o singură voce
    nimeni nu poate
    să te mai strige.

    Chemarea morţii

    Când ai plecat
    Din casa tatălui
    n-ai ştiut unde pleci
    doar dorul de ducă
    îţi lumina calea
    pe întunecate poteci

    Nu ştiai dacă în faţă
    aveai înger sau demon
    căci şi demonul
    se poate preface-n lumină
    dar chemarea morţii
    este mai tare
    căci mormântul e mai aproape
    decât locul
    pe care l-ai avut cândva
    în grădină

    Cuvântul ca pustia

    Cuvântul are aripile lui
    el zboară ca albina
    din om în om
    ca pustia
    de la suflet la suflet
    ce faci tu
    când vine peste tine
    pârjolit
    de atâta căutare
    şi umblet
    exact când îţi construieşti
    un viitor ancestral
    urmând să faci din trecut
    ideal

    De ce

    A erupt peştera
    în care am sălăşluit
    aşa cum erupe
    lumina din întuneric
    şi viaţa din moarte
    noroc că eu n-am murit
    tărâmul pe care-am ajuns
    predestinat să-mi fie
    ascuns
    ca să-l descopăr
    cu frică şi bucurie
    pas cu pas
    de acum şi până în viaţa veacului
    ce va să fie

    Şi totuşi
    nu am găsit niciun răspuns
    la întrebarea
    de ce eu
    de ce nu soarele
    iubirea
    sau marea

    Dies illa

    Milă voiesc iar nu jertfă
    mai strigă proorocul
    iată ziua mâniei
    dies illa
    ca un cuvânt de blestem
    peste pădurile strâmbe
    înainte să le macine
    focul
    Închizi ochii
    şi vezi toate pe dinăuntru
    ca ascuns
    în pântecele făpturii
    mă vezi pe mine
    care nu vreau să ies
    dar vreau să intru

    Milă voiesc
    mai strigă şi pruncul
    de dincolo de ape
    trimis să mântuiască
    pe cel care voia să-l îngroape

    Din înălţimi a coborât
    o scară
    bezmetici trecem pe-alături
    glasul proorocului
    tot mai slab
    nu se mai aude
    iară şi iară

  • Medalion Liliana Popa

    Medalion Liliana Popa

    Uneori toți oamenii au dreptate!

    Uneori am impresia că sunt doar spiritul meu
    că mă privesc
    de undeva de sus.
    Uneori nu sunt de acord cu mine
    și mă întreb ce fac de mâine
    câți pași în dansul contemporan.
    Toți oamenii au dreptate!
    și dreptul de a alege,
    trec printre oameni
    cei cu crucea pe umeri
    vestitorii singuri
    ca o tăcere răstignită
    dar cu livezi în suflet.
    Trec printre oameni
    care râd de tot și de toate
    de dezordinea lumii
    de dezordinea sufletului
    și devin filozofi
    știai că sufletul se schimbă
    în funcție de liniștea mării
    a furtunii
    a vîntului
    a adîncurilor
    a contrariilor
    în funcție de
    căldura și clocotul inimii
    și cum aștept mereu să se întîmple ceva
    îmi îngrădesc nedumerirea
    ca pe o sferă
    fiindcă totul este irepetabil?

    Mimetică încercare

    Noaptea se anină de-un fulg ca o regină
    povestea ei o toarce în surdină
    vrea să convingă, mimetică încercare
    când știe că se pierde-n zori fără salvare
    tăcerea își sculptează aripi și e stăpână
    eu ies ca din biserică, cu lumânarea în mână
    gînduri adorm în ale mele altare
    se întorc spre mine licăr, a mustrare
    înghețate precum balizele polare
    se face dimineață și e frig
    cuvinte agățate se desprind
    mi se face ceață ca-ntr-un pustiu
    eu felinarul trist, ce scriu.

    Culoarea zilei de azi

    Se așază peste culoarea zilei de ieri
    și peste ziua învelită în petale de lumină
    glamour
    en plein air
    en plein vol
    pe Warte
    dar ca în Geneză
    vis întrerupt
    îngeri exilați pe pământ.

    Ochii mei în așteptarea zilei

    Cu felinare în vîrful degetelor alergau
    în calea morții și vroiau
    să-i dea toți banii din cutia milei
    liniște – neliniște
    e covor, e pajiște
    indusă pandemie
    modelată alchimie
    în secolul cumplit
    făr de orizont și umilit
    în țara asta rătăcește noaptea
    din hău în iarnă și în ziua a șaptea
    băieții veseli stau la porțile cetății
    arestînd dreptul la viață in numele libertății
    e pandemie în cosmos, printre sfere
    și colțul lunii e amețit printre himere
    lunateci triști, avizi de bani și de putere
    corbi deliranți cu aripile grele
    aici, printre ruine, prin ce ne-a mai rămas
    poporul de voi rîde, vă cîntă parastas
    neavenite legi, nemaivăzute
    îngenunchiați veți fi cu măștile căzute

    Ordinea sufletului

    Se va însera în curând
    și iar mă voi adînci în stele
    mi-au plecat prietenii
    sfâșiați de îndoială
    să caute o țară
    în care așteptările
    nu mai stau la coadă degeaba.
    Eu mai am timp
    noaptea își toarce jarul mocnit
    veghez singurătatea din jur
    mă situez în devans.
    Când se strică ordinea sufletului
    aduni lumina ce ți-a mai rămas
    și o păstrezi în suflet
    dar obligatoriu și în ochi.
    Căci fiecare suflet are pașii lui
    cu propriul mers
    de-a lungul țărmurilor
    lîngă somnul mării
    gînduri în gri?
    în alb și negru?
    Prea multe colțuri gri
    pulbere cenușie ce
    biciuie pământul…
    În mileniu trei gîndurile
    sînt tot în culori
    cu sau fără voia cuiva.
    Vor să își facă loc
    într-o împărăție
    unde grădinile, casele, oamenii
    au o singură culoare!
    Mă îndrept spre apus,
    mereu spre lumină,
    e nevoie de orizonturi limpezi
    să poți să respiri
    acum trebuie să ne grăbim
    Lumina
    își apleacă fruntea
    spre cealaltă parte a Pământului.

    Visul unei nopți de gheață

    Coroane anglicane
    și-au scuturat diamantele
    peste coroanele copacilor din Cișmigiu.
    Oameni de gheață pășesc
    pe sub șiraguri și arcade
    ce taie cerul în felii
    pe caroiajul incomplet
    desenul vântului de seară
    omul de zăpadă
    mefient
    monovalent
    șlefuia cristalele de gheață
    pentru lujerul
    transparențelor.
    Omul de gheață
    aprinde ruguri sub corole
    și suflă peste florile de gheață
    adormite
    ce vor plânge în zori.
    Sticlarul mută mereu
    fără troheu
    omul de gheață
    în altă viață.
    Visul și lumea
    la dreapta mea,
    la stânga,
    în față
    în spate face un singur pas
    albul mută și câștigă.

    Escapism
    (uneori uit să dorm)

    Flora o aduce pe Venus la țărm
    într-o scoică
    și scoica începe să cânte
    în secolul care a uitat să respire.
    Terțium non datur
    un nor albastru
    trimite o rază
    printre degetele lui străvezii
    și raza mi se strecoară printre degete
    îmi pătrunde în piele
    cu gândul ce alungă norii.
    Uneori uit să dorm
    în farul meu cu o singură lumină
    în răstimpuri ascult neliniștea
    metamorfoză a propriilor avataruri.
    Uneori uit să dorm
    și mă întîlnesc cu mine
    lîngă farul singuratic
    diminețile vin neliniștite
    ca păsările în furtună
    și eu le mîngîi aripile.
    Se face seară
    și trebuie să ajung la far
    altfel, în goana timpului linear
    îmi voi uita iar visele.

    Noiembrii mirate

    Alei cu frunze moarte
    mi-aduc departele aproape
    și băncile înlăcrimate acum
    păstrează veri, miresme și parfum
    noiembrii mirate se despletesc fără glas
    fără sinopsis și fără de cavas
    cu nuci căzute pe alei
    cu frunze albastre pe sub tei
    noiembrie îmi tămplărește gîndul
    și-mi tace pe buze cuvîntul.

    De ceva vreme încerc să mut muntele acela

    Piatră cu piatră și izvor cu izvor
    Timpului sculptor
    pietrele-i alunecă printre degete
    Eu între munte și cer
    mă visez pădure…

    0?ui=2&ik=b84a40dd8f&attid=0 Medalion Liliana Popa
  • Medalion Cristian Muntean

    Medalion Cristian Muntean

    Cristian Muntean este numele sub care semnează Ștefan Cristian Muntean, n. 18 decembrie 1971, Braşov. Poet şi eseist. Absolvent al Facultăţii de Teologie Oradea, doctor în teologie al aceleiaşi facultăţi. Preot la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Braşov şi fost director al Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” din Braşov.

    Este membru al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România din 2013. Colaborări la revistele: Aurora, Familia, Legea românească, Renaşterea, Gândirea, Revista Teologică, Telegraful Român, Ortodoxia, Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, Lumina, Caligraf, Mişcarea literară.

    Debut absolut în 1991 în Legea Românească. Debutul editorial în 2003 cu volumul de versuri Singurătăţile dorului, Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov. Poeme traduse în spaniolă, în volumul bilingv Silencios Fructuosos, publicat la Cultiva Libros. Premiul Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri “Nostalgii“ (2013).

    Versuri: Singurătăţile dorului (2003), Tăceri roditoare (2005), Neînserate dimineţi (2008), Silencios Fructuosos (2010), Citadela sufletului meu (2011), Nostalgii, antologie de autor (2013), Semne de carte (2015)

    Eseuri: Ierusalim, istorie şi eshatologie (2005, 2010), Înţelesuri ortodoxe (2010), Episcop Dr. Vasile Coman, Teme de lectură (2013), Mărturisire şi dialog (2015),  Înţelesuri ale evangheliei (2016)

    Ediţii de text: Episcop Vasile Coman, Rugăciunile pentru autorităţile Statului în Cultul Creştin (2007), Episcop Vasile Coman, Glasul credinţei, cuvântări apologetice pentru întărirea credinţei în Dumnezeu (2011), Oglindiri în acuarelă (2019).

    Mansardă

    mansarda copilăriei a prins viață
    de noapte
    heruvimi cu ochii cât cepele
    au rămas agățați de fereastra copilăriei
    martori tăcuți ai nopților albe
    ce numărau zilele

    apare soarele după orice ninsoare
    veghind dimineața amintirilor…
    doruri crude în înserări târzii

    zăpada pe acoperișuri se va rumeni
    obraz de prințesă
    pe care îl mângâi cu genele

    Loc

    casa ce mi-a împărtășit amintirea
    a devenit poem
    ferestre – ochi râzând în soare – privesc
    marea în verde crud.

    mă-ntorc din drum într-un sărut de vară
    bucurat de priveliștea
    odihnită
    în trupul cuvintelor ce șopteau
    din când în când
    Tristele lui Ovidiu

    viața nu dădea semne că s-a trezit din
    labirint
    păstra o sobrietate fără
    anotimpuri

    Poartă

    dacă intri prin această Poartă n-ai
    să știi unde ajungi
    anotimpul e de trecere spre lumină
    culorile mă orbesc în conturul lor printre
    mulțime de verdețuri ce recompun grădina
    eșarfă alungită de timp
    în vis nu poți știi niciodată unde e ea
    în realitate…încep să-mi curăț uneltele în
    grădina cuvintelor pentru a supraviețui
    poetul fragilelor primule nu se mai teme de
    pragul Porții

    Asfințit

    strălucea ziua spre întâlnirea nopții iar
    barca-și urma călătoria vieții străină de
    gustul pământului
    ziua pare mai lungă decât orice sfârșit
    iar corăbierul ce până mai ieri dădea vestea morții
    privea lumina din asfințit
    unica realitate de trăit.

    Terasa

    de la terasa aceea improvizată am
    scrutat orizontul lungilor zile de vară
    vorbind lucruri mărunte despre viață despre
    locuri cunoscute și despre oameni
    neînserata zi aștepta priveghind
    de la fereastră agita o batistă de adio
    am locuit în multe case
    niciuna n-a păstrat în amintire
    atâtea chipuri și glasuri
    ce se rotesc la nesfârșit printr-un timp
    nu de mine ales
    trebuie să învăț cum să trec neauzit
    prin mari încercări

    Barca

    tainic gem vânturile
    barca s-a lepădat de mare
    străpungând liniștea cerului
    ca un pinten însingurat
    nu răsufla nici o briză
    timpul se odihnea în așteptarea unei
    zile noi precum o caravană în deșert
    căutând răsăritul
    e ceas apăsător de asfințit crestat
    în suflete însingurate
    mi-e dor de răsărit cu amintirea
    sufletelor moarte

    Turn

    mă îndrăgostisem de turnul acesta
    de demult îl priveam mereu
    din toate părțile ca pe un frate mai mare
    ce-mi orienta punctele cardinale ale vieții
    ce-mi povestea adânc în noapte
    șoaptele zilei
    străduiește-te să-ți arunci masca lumească
    neînserata zi așteaptă
    îl auzeam repetând cu fiecare viață
    a fost o noapte lungă cât toate viețile
    la un loc

    (articol realizat cu sprijinul Olimpiei Dobre)