Cartea „Tecniche de biohacking” de Fabio Piccini am primit-o de la buna mea colegă și prietenă Larisa Cristea, în memoria doamnei Claudia Lupașcu, la slujba sa de pomenire.
O pomană binevenită pe care am și început-o s-o citesc cu nesaț, de parcă aș fi trebuit s-o mai prezint încă odată cu doamna Claudia, scumpa noastră doamnă Claudia, care mi-a mărturisit la una din ultimele noastre întruniri informale că visa demult să ne vedem fără zbuciumul organizării de evenimente culturale, relatări, dezbateri, sinteze, rezumate și concluzii.
La prima vedere pare nepotrivit să vă povestesc despre conexiunea stranie pe care mi-a creat-o titlul acestei cărți. Vorbim despre hakeraj, adică despre obținerea în mod ilegal a controlului unui sistem de securitate, computer sau rețea cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale.
La prima vedere pare nepotrivit să vă povestesc despre conexiunea stranie pe care mi-a creat-o titlul acestei cărți. Vorbim despre hakeraj, adică despre obținerea în mod ilegal a controlului unui sistem de securitate, computer sau rețea cu scopul de a avea acces la informații confidențiale sau avantaje materiale.Mărturisesc, după ani de zile, stupoarea pe care am avut-o la un offline a unor cetățeni din R. Moldova aflați peste hotare în fața propunerii jurnalistei Natalia Morari de a beneficia de serviciile hackerilor, măcar din simplul motiv că opozanții noștri demult se folosesc de ele.
Ar fi rămas undeva într-un colț ascuns această conexiune, dacă, în timp ce răsfoiam filele memoriei, nu intra fiica mea Marcela, ca să-mi zică cu sfială: Mama, știu că nu e contextul potrivit dar scandalul cu relația afectivă a Nataliei Morari în fața trecerii în neființă a doamnei Claudia Lupașcu e cu adevărat scandalos de emblematic: intelectualii noștri, oameni cu bun simț și conștiință au trebuit să plece din țară ca să muncească din greu, să sufere dezrădăcinarea dublă, în timp ce amantele de lux au încălzit locuri de muncă de prestigiu și au dus de cap oamenii noștri creduli și buni!
Ei bine, să ne întoarcem la tema cărții care este în realitate despre capacitatea de hakeraj a propriului nostru metabolism spre al optimiza și a incrementa sănătatea și longevitatea.
Adepții biotehnologiei încearcă să transforme creierul, trupul și natura umană în feluri care merg dincolo de orice imaginație. Așadar, biohackerii sunt oamenii care, uneori, fac experimente pe propriile trupuri, iar unii dintre ei militează pentru ca umanitatea să se folosească de tehnologie pentru evoluția speciei.
Mă întreb dacă ar fi posibil un hakeraj al propriei conștiințe. Uite, bunăoară, aceeași jurnalistă, Natalia Morari, care ne invită să nu-i tulburăm copilăria copilului său, s-ar trezi într-o bună zi conștientă că în realitate nu suntem noi cei care îi punem în pericol odrasla dar chiar părinții săi iluștri, amestecați în fraude bancare, furt și eventual spionaj ce îi subminează liniștea micuțului Rem.
Păi uite că există soluții și în cazul unui eventual haos existențial pe care îl poate crea o conștiință tăioasă și limpide până la răutate, trezită din somnul cel de moarte.
În loc să apelezi la inima moldovenilor pe ritmurile lui „J’ai cherche ton coeur” di Celine Dion, spune clar și răspicat că viața în Basarabia fără voi, amantele de lux ar fi și mai tristă și mai lipsită de clasă și șarm.
Și apoi, națiunea moldovenească, aidoma unei neveste sărace și nevoiașe, vorba lui Caragiale, familie mare renumerație mică după buget, se mai trezește și cu un bărbat hulpav care se distrează cu vreo amantă drăgălașă. Dar să fim lucizi până la capăt, dacă scoatem din acest tablou nefast partea drăgălașă a realității, rămân doar sărăcia, disperarea și mutra oricum nemulțămită și de poamă acră a nevestei, de schwiegermutter (soacră în germană).
De ce să nu acceptăm că până la urmă nației noastre îi stă mai bine rolul unei bogate concesionare de mașini, poate nu chiar cele mai de lux, să spunem Alfa Romeo (masculi întreprinzători, alfa) în stare să prețuiască frumusețea și sublimul feminin, că avem și noi drept la gossip și la bohemă, că doar nu suntem la Kabul!
Iar micuțul Rem, ca unul din beneficiarii direcți ai banilor noștri publici, trebuie păzit ca un principe renascentist, educat spre a fi un bun mecena și binefăcător, poate așa vor avea parte de o parcelă de bunătățuri și ceilalți feciori ai neamului.
Sper să fi fost convingătoare, dar în caz că râca moldovenilor e prea mare (vă sugerez să individualizați echivalentul cuvântului „râcă” în limba engleză, personal nu am reușit, având aceeași dificultate și cu cuvântul „gâlceavă” ), atunci, să știți, nu suntem singurii care cu toată multitudinea de limbi europene nu reușim să ne facem înțeleși.
Recitiți cântul XXXI din Infernul lui Dante, în special istoria lui Nimrod, ideatorul turnului Babel, căruia Virgiliu îi răspunde la cuvintele de neînțeles („Raphèl ma-í amècche zabí almi”) cu cuvinte la fel de neînțelese pentru Nimrod, numindu-l „suflet confuz”.
De altfel, timpurile pe care le trăim au ceva babelic în ele, cava confuz, indefinit. Din acest motiv, e mai rațional să ne adâncim fiecare în meandrele propriei conștiințe, în zona în care EUL nostru se topește, în care percepția despre noi înșine iese din hotarele rigide și ne permite să savurăm gustul infinitului, fiindcă în ultimul timp justițiarismul nu mai face audiență.
