În sufragerie nu masa decide felurite mâncăruri.
masa are chipul şi asemănarea mesei. concasor nevăzut
lumea literară. decide fructele înaintea sau după masă.
teatru la teatru. să crezi că eşti primul născut
şi într-un literat să recunoşti 100 de curve. mare minune.
să te prostituezi cu sufletul.
cum îşi aprinde o blondă ţigară de la bricheta lui Eminescu.
iar limba română a blondei să fie toată sex premiată
pentru sexul lui Eminescu. şi masa să creadă că e murmurul sferelor.
,,Stăpânind instrumentele literaturii m-am folosit de ele pentr a face presă. Reportajele ar trebui abordate din perspectivă literară. A fi poet, te ajută se devii un reporter bun.’’ Ciprian Chirvasiu(Chir-domn; Vasiu- padure)Mai către malul gurii
Mamă, o să-ţi iau mâna ta puţin,
ca să mă mângâi singur cu ea
în rostu de ziuă
al cocoşilor.
Lasă-mă pe spătarul acestei disperări,
ca pe o haină groasă, vara,
să-mi adun nefiinţele una câte una
şi, uitându-te în urmă la noi,
să ridici către lună degetul acela alb,
pe care uneori îl scoţi din pământ,
ca să ne arăţi încotro am luat-o.
Habarnacum
Cuvintele sunt speranţa
de-a nu rămâne comun,
Sunetul morţii:
un fir de apă într-o gamelă.
Ca o cloşcă se aşază iubirea
pe oul mamei ei,
Ondina.
De ce nu este murdară mâna,
de ce picură din ea ceva
şi de ce e roşu?
Dacă sângele nu-mi dăvoie,
eu cu ce o să te acopăr,
Ondina?
Ştii de ce trăieşti?
Pentru că te-am luat cu mine,
din habarnamcum.
Tuta
Altfel, Ondina,
Află că sunt bine.
Mi s-a spus mai apoi,
că moartea mea şedea pe câmp
fără treabă,
fără niciun fel de albine
şi se uita în zare, a proasta,
la combine.
Şi m-am dus la dânsa şi i-am zis:
,,Auzi, fă, cât crezi că te-aş mai putea ţine?!
Cât să te mai ţiu?!’’.
Şi moartea mea a murt
de dor,
după mine.
Cât hamal
Nu mi-a păsat niciodată, Ondina,
cât hamal îi trebuie
luminii.
Câtă viaţă,
Cât hamal!
Câtă lumină!
Femeie-n apă
Trei lucruri pe care nu le suport:
1. habarul din palmă;
2. certitudinea că suntcontinuu;
3. fântâna de-acasă.
Copil, era să mor
De mirosul mâinii Maicii Domnului;
Prea târziu am aflat
că habarul din podul palmei
care-a căzut peste primul sân,
are miros,
că mirosul are femeie,
că femeia are apă
şi că apa se rupe
sau se ridică.
Acasă înseamnă:
să arunci o găleată în tine,
să te scoţi,
să te torni în cap
şi să-ţi fie frig,vara,
cald, iarna.
Numai copiii cresc
când oamenii mor.
Dâra de sfânt
Fericiţi cei care s-au regăsit
Sub o mătanie!
De două ori fericiţi
Cei ce-au avut în neam
Şi sfinţi,
Şi părinţi!
Ondina, iubirea este feul lui Dumnezeu
de-a Se pune
dintr-o mână în alta.
Iosif, fără importanţă
Niciodată omul vreunei femei
n-a avut firescul femeii sale.
Fecioria e un fel de-a sta nedumerită
între dorinţa de-a avea om,
şi dorinţa de-a avea prunc,
după cum, în Evanghelii,
Iosif n-are nicio importanţă.
Trăiţi între lăcuste,
noi nu am avut până acum nici sensul
înşurubării în aer,
nici dimesiuea prăbuşirii din înalt,
ci doar bucuria salturilor mici.
Atunci când o întorci,
înlăuntrul mănuşii se aflămăsura
ce poate să-ţidea plâsul degetelor,
cu caremângâi
în somn.
Ca-ntr-un tablou de Vladimir Kush
la naștere mă veghează trei luni:
intri? ieși? tai cu frunza mâna
care mă leagă de întuneric, cânt din pară seacă
un cântec sec, o ceață de aripi de fluturi
îmi paște zilele și eu,
eu stau mereu între copertă și titlu,
un răsărit amânat pe-o planetă cu ochi,
marea e o față de masă nescrisă, eu
sunt murdară de prea puțin galben.
copil
mergeam cu picioarele goale prin ţărână…
cum dumnezeu s-a făcut
că mi-a intrat un mărăcine în talpă
aşa de adânc
şi-atât de crunt mă reteza durerea
încât de atunci
mă viscoleşte în fiecare noapte
copilăria mea
reminder
ți-aș spune că dorul meu e un sac de dormit în care nu-mi pot mișca picioarele
sau e un bețiv care cere un rom pentru a-mi spune un poem
ți-aș spune că tac de multă vreme și mi-e bine aici
într-o singurătate blândă și repetată
probez pantofii pe care-i purtam când ne-am văzut ultima oară
citesc în cadă
șterg praful și emailurile din spam
dorm goală să te pot visa
cuminte îmi aștern trupul sub mâinile tale
ți-aș spune că mă parfumez când vreau să te văd
și mă uit la fotografiile de la han
ți-aș spune să stai fără griji, nu sunt femeia pe care o agăți în club
sau pe facebook
ți-aș vorbi până în zori despre cafeaua de dimineață și
despre sentimentul că shakespeare scria pentru mine
dar sunt veioza aceea din care luminez și o invitație la nuntă
sunt paharele tale de shoturi și morocco
sunt cameleonul care se ține de sufletul tău și
bucuria că telefonul nu sună
de-aceea întreb ce mai faci și ascult.
câine la căruţa cu coviltir
ţiganului să nu-i iei niciodată muzica!
nici salba.
nu, nu salba aia care valorează averi
în bani pământeşti.
să nu-i iei salba aia care joacă
pe ţâţe de arzoaică
luminate de flăcările
dintre coviltire,
şi de stelele dintre lună şi carul mare.
ţiganului să nu-i iei niciodată
câinele legat la caruţă!
el îi păzeşte
salba de pe ţâţele arzoaicei
şi doarme sub stele.
la marginea uitării zac pe oase
și dreptul la lumină mi-l ascund
rămân ca tragedia în grimase
un suflet neatins, amar și crud
și calc pe flăcările izbăvirii
ca o hienă prin omătul pur
și scârțâi sensuri ca-ntr-o comedie
un vis oftat ce moare sub sperjur
m-a strâns la piept doar ca pe-o rugă
o inimă-n palat de călător
când corbii zboară iarăși de sub glugă
un negru ce trăiește visător.
când leșurile însă, dragoste vor naște
vom știi că noaptea plânge sub viitor.
1 COMMENTS
LEAVE A RESPONSE
Pietrele soarelui
diminețile se dezbracă de trandafiri
mă îmbrac în ii brodate cu roșii spini
dorm pe geana curcubeului care plânge comete
tu râzi pe ulița îngustă a copilăriei /porumbel voiajor/
cu cerul din mine îți mângâi soarele tatuat în piept
șchiopătez de prea puține cuvinte
pe drumul albastru pictat mult prea lent
rochia îmi miroase a fragi picioarele a pietre de râu
ți-e teamă de o magică iubire ca de o moarte
mă încalț cu visele tale fragile îți port haina celor două nopți
dragul meu drag cel mai de departe
lava cuvintelor sapă între noi șapte sorți
clopoței sună din grădini suspendate
între steaua dimineților și roua iubirilor perlată
se iubește diafan
cu simțurile aprinse ca ochii unui cer magică artă
goliți de cuvinte prea dulci prea amare/
curcubeu aruncat peste mare