poezie

Ciprian Chirvasiu –S-a născut la 25 ianuarie 1964 în localitatea Schitu Goleşti. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Baia Mare în 1987. A făcut parte din conducerea publicaţiilor „Totuşi, iubirea”, „Evenimentul zilei”, „Informaţia de prânz”, „Săptămâna financiară”. În prezent, este redactor la Televiziunea Română. A debutat în poezie în anul 1996 cu volumul „Profesorul de limbă moartă”, Editura „Vinea”. A mai publicat „Ateliere în paragină – 24 de ore şi miezul nopţii cu Aurelian-Titu Dumitrescu”, Editura „Carte de suflet” 2002 şi „Destine fără noi (interviuri)”, Editura „Badea” 2006 şi ,,nimeni, nimic, niciodată’’, publicat la Editura Herg Benet, 2013.
,,Stăpânind instrumentele literaturii m-am folosit de ele pentr a face presă. Reportajele ar trebui abordate din perspectivă literară. A fi poet, te ajută se devii un reporter bun.’’ Ciprian Chirvasiu(Chir-domn; Vasiu- padure)Mai către malul gurii
Mamă, o să-ţi iau mâna ta puţin,
ca să mă mângâi singur cu ea
în rostu de ziuă
al cocoşilor.

Lasă-mă pe spătarul acestei disperări,
ca pe o haină groasă, vara,
să-mi adun nefiinţele una câte una
şi, uitându-te în urmă la noi,

să ridici către lună degetul acela alb,

pe care uneori îl scoţi din pământ,
ca să ne arăţi încotro am luat-o.

Habarnacum

Cuvintele sunt speranţa
de-a nu rămâne comun,

Sunetul morţii:
un fir de apă într-o gamelă.

Ca o cloşcă se aşază iubirea
pe oul mamei ei,
Ondina.

De ce nu este murdară mâna,
de ce picură din ea ceva
şi de ce e roşu?

Dacă sângele nu-mi dăvoie,
eu cu ce o să te acopăr,
Ondina?

Ştii de ce trăieşti?

Pentru că te-am luat cu mine,
din habarnamcum.

Tuta

Altfel, Ondina,
Află că sunt bine.

Mi s-a spus mai apoi,
că moartea mea şedea pe câmp
fără treabă,
fără niciun fel de albine
şi se uita în zare, a proasta,
la combine.

Şi m-am dus la dânsa şi i-am zis:
,,Auzi, fă, cât crezi că te-aş mai putea ţine?!
Cât să te mai ţiu?!’’.

Şi moartea mea a murt
de dor,

după mine.

Cât hamal

Nu mi-a păsat niciodată, Ondina,

cât hamal îi trebuie
luminii.

Câtă viaţă,
Cât hamal!

Câtă lumină!

Femeie-n apă

Trei lucruri pe care nu le suport:

1. habarul din palmă;
2. certitudinea că suntcontinuu;
3. fântâna de-acasă.

Copil, era să mor
De mirosul mâinii Maicii Domnului;

Prea târziu am aflat
că habarul din podul palmei
care-a căzut peste primul sân,
are miros,
că mirosul are femeie,
că femeia are apă
şi că apa se rupe
sau se ridică.

Acasă înseamnă:
să arunci o găleată în tine,
să te scoţi,
să te torni în cap
şi să-ţi fie frig,vara,
cald, iarna.

Numai copiii cresc
când oamenii mor.

Dâra de sfânt

Fericiţi cei care s-au regăsit
Sub o mătanie!

De două ori fericiţi
Cei ce-au avut în neam

Şi sfinţi,

Şi părinţi!

Ondina, iubirea este feul lui Dumnezeu
de-a Se pune

dintr-o mână în alta.

Iosif, fără importanţă

Niciodată omul vreunei femei
n-a avut firescul femeii sale.

Fecioria e un fel de-a sta nedumerită
între dorinţa de-a avea om,
şi dorinţa de-a avea prunc,
după cum, în Evanghelii,
Iosif n-are nicio importanţă.

Trăiţi între lăcuste,
noi nu am avut până acum nici sensul
înşurubării în aer,
nici dimesiuea prăbuşirii din înalt,
ci doar bucuria salturilor mici.

Atunci când o întorci,
înlăuntrul mănuşii se aflămăsura
ce poate să-ţidea plâsul degetelor,
cu caremângâi
în somn.