VALERIU BARBU – BATE ŞAUA
Dacă fiecare text al acestei cărţi n-ar fi o poezie prin ea însăşi, ar putea fi foarte bine povestire în ramă pentru că fiecare este prelungirea celeilalte, fiecare începe când se termină cealaltă, ultimul vers al primei este titlul următoarei, titlu care, veţi vedea, nu are nicio o legătură cu textul propriu-zis, le poţi citi separat sau le poţi citi în ordinea stabilită deja, tot vei înţelege despre ce e vorba, deşi nu este o poezie uşor de înţeles.
Bunăoară, iată cum, tot ce este posibil şi probabil se petrece într-o „ţară minunaristă”, unde „cele mai importante invenţii şi inovaţii/prezentate la saloanele progresului forţat/au fost cele ale alde pierde-vară, pierde-iarnă/pierde, adică leapădă oul numit Terra”, unde „ambiţiile încălzesc până la paroxism planeta” (şi câtă a naibii de dreptate ai!), iar „foamea drept premiu de consolare visează la sărmăluţe în frunze de brad”, „numele escrementat se suie în rol şi rang, rangă, mangă”, „găuri, găuri în găuri/infinitezatele găuri proclamară un etern găuvern”.
„Banca cea mai mondială de libido ideatic” se aşază în asociere plauzibilă exact lângă „catedrala mântuirii banilor cinstiţi la birt”, în timp ce „fiţele cocalarante devin virtute potrivit constituţiei”; „nu tu geantă şi nici geant/din neant în alt neant/nu tu pace fiindcă pac/căutând în fân un ac”; tot la fel, „impozitele depăşesc veniturile veniţilor/neaveniţi la muncă”, „ce să tai dacă nu ai/nici făină, nici mălai/nici grafitul în creion/ai doar soarta lui ion/negativ clonă şi clon/te mai taie încă printre/pofte lirice prin vintre/măcelarul de cuvinte”; „din neant se strecoară insinuante doine/ai zice că e patul/ dar/pe tabla cerului duios creta scârţâia”; „este ea, nu este ea/cea mai foarte pacostea”; „jalea vine exorcizată festiv precum modestia”; „sentimentele pretind pacea/fix cum ai face chirurgie cu toporul”; „ne tatuăm golgote direct pe vene”; astfel că „vom înţelege într-un târziu refuzul cuţitului să taie pâine”; „ accepţi orice homeless aciuat în tine/drept proprietar al unui viitor care tot dă buzna/în şosete wireless”; „asta face din om orice maimuţă fugită din teoria darwinistă/patria ratării nu mai pretinde viză”.
Dacă aţi fost atenţi, desigur v-aţi dat seama că vi s-a povestit un film, vi l-aţi imaginat uşor pentru că fiecare imagine e clară, poeziile sunt vizuale, fiecare e un spectacol în sine, un scenariu, mai bine zis, unul scris cu o ironie fină, dar în acelaşi timp te-ai putea gîndi că nu e deloc ironie, ci o descriere clară a societăţii, a acestui timp prin care trecem…sau el trece prin noi… cine ştie?
Între toate acestea întrevăd spiritul critic al poetului şi, probabil sau posibil, aşa cum am afirmat la început, şi dispreţul, şi dezgustul faţă de diversele manifestări ale societăţii cu tot mai multe preocupări aflate în staţionare sau în declin; dispreţul faţă de individul pe care nimeni şi nimic nu-l mai trezeşte la realitate.
Practic, în acest film, poetul atenţionează asupra posibilei pierderi de substanţă, a ruperii definitive a legăturii dintre fiinţă şi univers, asupra scindării conştiinţei, de altfel, poţi vedea uşor în fiecare poezie, nu doar una, ci tot mai multe feţe ale individului –marionetă şi nu eşti încântat deloc, ele se suprapun, se întretaie, se rotesc unele în altele, ca în cele din urmă să se destrame succesiv. Te întrebi atunci, firesc, bineînţeles: va rămâne oare cea evidentă, care să-i definească spiritul, fie chiar şi ca un efect special obţinut pe computer?
Vă vorbesc, aşadar, despre o poezie de comunicare directă, despre poezie incitantă, care mizează pe forţa expresiei precise, are justificare estetică, are conştiinţa versului, a limpezirii sensurilor, a limpezirii şi împrăştierii umbrei aşezate vremelnic peste lucruri, vă vorbesc despre o carte mică, dar care închide în ea o poezie atât de mare!
DANIELA TOMA