Poet și interpret de muzică populară, George Lupașcu și-a întins pasul de la Bucovina la Roma să măsoare dacă dorul o fi mai lung decât lat!
În comunitatea românească din Italia este o prezență marcantă și pe bună dreptate îndrăgită dar, vă invit mai bine să gustați din ”măsurătorile” sale:
PIRAMIDA RĂSTURNATĂ
Privit prin dioptrii alternative, celor ce astăzi, încă se mai poartă;
Pământul s-ar vedea, așa cum este, o piramidă veşnic răsturnată.
N-au construit-o astfel faraonii, căci foloseau normalul prototip,
Căci piatra este piatră până vântul o macină, schimbând-o în nisip.
În miile de ani care urmară, falși arhitecți, străini de meserie,
Atrași de mitul Regelui de Aur, i-au tot săpat mereu la temelie.
Încet, încet, s-au transferat din bază, un șir de paraziți, golani și hoți,
Iar vârful, sufocat de impostură, s-a transformat în bază pentru toți.
Nu-i sigur aur tot ce strălucește, și nici știință diploma furată,
E doar reflexul frânt al non valorii, din piramida noastră răsturnată.
Stau astăzi idioții la timonă, purtându-ne pe undele pierzării,
În timp ce geniile trag la vâsle, iar viața stă sub semnul întrebării.
Privesc de sus, umflându-se în pene, crezându-se egali cu Creatorul
Și cu o criminală nonșalanță, condamnă la pierzanie poporul.
Și nu-i de-ajuns, că-n marea lor sminteală, nu văd nici nu-nțeleg că într-o zi,
La fel cum moare orice vietate, și ei în rând cu-acestea… vor muri.
S-au învățat să aibă tot de-a gata, și nu pun preț pe banul cel muncit,
Și tot la fel povățuiesc urmașii, că munca-i argumentul prohibit.
Nimic nu-i veșnic, limită e-n toate, iar tot ce-a fost, va fi ca altă dată
Și-o să-ndreptăm pe-aceeași temelie, bătrâna piramidă răsturnată.
Cava dei Selci – 07-05-2020
BULETIN DE ȘTIRI
Pământul e rotund și… se rotește, rostogolindu-se încet, către neant,
Iar lumea-i divizată-n interese, opuse reciproc, în mod constant.
Privesc în jur, cu milă și tristețe, singurătăți purtate ca un lanț,
Ce nu au loc, în calculele false, incluse-n false cifre de bilanț.
Bieți carcerați ai veacului din urmă, am fost reduși la numere de cod,
Care se pierd, încet, inexorabil, în valul trist al noului Exod.
Cresc pretutindeni mii de mușuroaie, cu oameni vii, pe posturi de furnici;
Pădurile-au plecat în transhumanță, lăsând în urmă… tufe de urzici.
Tot crește-n bănci dobânda… la dobândă și conturile marilor bancheri,
În cimitire-i luptă… pe morminte, iar fabricile azi, produc… șomeri.
Prin școli, ce-au devenit tipografie de diplome, vândute la inculți,
Nu-și mai găsesc portiță de întrare fii dotați, ai taților desculți.
Ne mor părinții singuri pe la vetre, cu ochii pironiți spre asfințit,
Iar noi slujim pe bani puțini bogații, trăind precar, pe-o lamă de cuțit.
De toate-acestea și de multe alte, nu mai rămâne timp, nici să te miri,
Iar viețile ne trec ca niște fake-news, incluse-n falsul… Buletin de știri.
L’Aquila 22-04-2020
ÎN VREMEA CÂND SE MOARE
La orișice răspuns, e o-ntrebare, pe care o rostim, sau o uităm,
Dar, inutilă este întrebarea, când știm răspunsul, fără să-ntrebăm.
Se-nvârt în jurul nostru universuri, pe care însă, nu le-am cunoscut
Și în totala noastră ignoranță, ne raportăm prezentul, la trecut.
Dispar de pe planetă mii de specii, iar noi, ne plângem de dureri de dinți,
Și n-avem timp mereu, când ni se cere să trecem pragul, triștilor părinți.
În cursa indecentă către moarte, trăim cu gândul fix doar la averi,
Și am uitat să mai sădim o floare, în brazda renegatei primăveri.
Suntem mințiți, că totul va fi bine, mai marii lumii ne-au scos la mezat,
Principii, idealuri și credințe, sunt „mărfuri” vechi, cu termen expirat.
În piepturi invadate de medalii, dorm inimi, ce nu știu să bată
Și-oricât insiști, închis e circuitul, iar linia e veșnic ocupată.
Dar, sună ceasul conștiinței mute, cerându-ne răspuns la o-ntrebare,
Ce am făcut? când toate-n jurul nostru strigau în cor: Planeta noastră moare!!!…
Roma 03-04-2020
RUGĂCIUNE PENTRU TOȚI
Tatăl nostru cel din ceruri, bunule Părinte Sfânt,
Izbăvește-ne de răul ce s-a-ntins peste Pământ.
Pedepsește vinovații, dar ai grijă de cei mulți,
Care îți cer ajutorul, căci doar tu poți să-i asculți.
Nu-i lăsa în voia soartei, căci sunt toți copiii tăi,
Celor buni, dă-le iubirea, și îi mustră, pe cei răi.
Azi, cu ochii plini de lacrimi, cer iertare pentru-acei,
Care-n marea lor orbire, te-au uitat, ori sunt atei.
Doar la tine e speranța și încrederea că poți,
Să ne scoți din întuneric și să ne salvezi pe toți.
Doamne Sfinte, Ceresc Tată fii cu noi în orice zi,
Căci de tot răul din lume, numai tu ne poți păzi.
Luminează-le cărarea, celor care s-au pierdut
Și ajută-i să-și găsească, drumul de la început.
Dă-le doar gânduri de bine, celor care gândesc rău,
Să se-ntoarcă spre iubire, preamărind numele tău.
Amin!
Frascati 18-03-2020
M-AM ÎNTORS ÎN BUCOVINA
M-am întors în Bucovina, să-mi reîntâlnesc străbunii,
Care-n brazda-nțelenită și-au croit ultima casă,
Să-mi găsesc visele mele, agățate-n cornul Lunii,
Într-o zi de vară verde, cînd era vremea de coasă.
M-am întors în Bucovina, munților să dau binețe,
C-a trecut o veșnicie, de când nu ne-am mai văzut,
Să-mi reîntâlnesc povestea, scrisă-n ani de tinerețe,
Când prezentul părea veșnic, ignorând timpul trecut.
M-am întors în Bucovina,să-mi revendic moștenirea,
Să-mi cer partea mea de suflet, să-mi cer partea mea de vis,
Să stau, umăr lângă umăr, cu toți cei ce vor UNIREA,
Să-mi văd țara întregită, cum prin Cronici este scris.
M-am întors în Bucovina, să mă-nchin lângă mormântul,
Unde doarme Ștefan Vodă, neștiind ce scrie-n cărți,
Că prin falsuri și minciună, ne-au furat hoții pământul,
Iar acum, Moldova noastră este ruptă, în trei părți.
M-am întors în Bucovina, să-i întreb pe vinovații,
Care-au fost părtași la jaful, prelungit sute de ani;
Să-i întreb: De ce-au dat țara și de ce mi-au vândut frații?
Ca pe niște vite-n piață, pentru o pungă de bani.
M-am întors în Bucovina, după anii pribegiei,
Să-mi revendic vechiul nume, schilodit printre străini,
Iar din doina cea de jale, să storc Oda Bucuriei,
M-am întors, la mine-acasă, m-am întors…la rădăcini.
Roma 05-08-2019
Îndemn
Vreau să dau glas tăcerilor de piatră,
Închise-n temeri și în suferinți;
S-aprind iar focu-înăbușit în vatră
Și candela-n biserici, pe la sfinți.
Popor al meu, rătăcitor prin lume,
Înalță fruntea, ce-ai plecat mereu!
Trăiește drept! Cinstește-ți al tău nume!
Și să te aibă-n pază Dumnezeu!
Nu te-njosi, ca să culegi arginții
Vânzării lui Iisus între iudei;
Cinstindu-ți astăzi neamul și părinții,
Vei fi cinstit cândva, la fel ca ei.
Clădește-acum prezentul…viitorul!
Sfințind prin muncă brazda de pământ,
Croiește-ți azi, către lumină zborul!
Nu te lăsa purtat, ca frunza-n vânt!
Nu crede că-i deajuns când îți e bine,
Iar țara-i scoasă zilnic la mezat;
Când nu-ți mai sunt strămoșii lângă tine,
Ești ca un fruct stingher, pe-un ram uscat.
Întoarce-ți fața către răsăritul,
Care-a rămas…același răsărit
Și lasă-i, să trăiască asfințitul,
Pe cei care-s născuți… la asfințit.
Nu jindui averi nemăsurate,
Ajungă-ți ceea ce Dumnezeu ți-a dat!
Căci, fericirea-i mai presus de toate;
Sunt mulți nefericiți…într-un palat.
Ascultă plânsul mamelor rămase,
Pe prispa casei, lăcrimând de dor
Și nu uita că porți, la tine-n oase
Ca pe-o ștafetă-n timp…amprenta lor.
L’Aquila 27-01-2020
DE DOR
Plâng de dor de țara mea, care-mi bântuie prin sânge
Și-nchisă ca-ntr-un cavou, inima în pieptu-mi plânge.
Țara mea…pierduta mea…poză-ngălbenită-n ramă;
Eu te rog, ca un copil: „Să mă ierți iubită mamă!”
Am plecat, cu moartea-n gând și-am pus lacătul la ușă,
Unui vraf de amintiri, preschimbate în cenușă.
Viața-mi se topește-ncet, ca un muc de lumânare;
Zile vin și zile trec, într-o veșnic-așteptare.
Depărtat de toți ai mei, m-am dat gândurilor pradă,
Rătăcind, ca un proscris, prin infernuri de zăpadă.
Stau cu umbra-mi la taifas și visez la ce-o să vină
Și croiesc din umbre vechi noi veșminte, de lumină.
După noapte vine-o zi…dup-o zi…o altă noapte,
Iar cuvintele întregi se-njumătățesc, în șoapte
Strigă-n mine glasu-ntors, bumerang ce mă rănește,
Anulând cuvântul sfânt, care mă-ndumezeiește.
Timpul care a trecut, nu se-ntoarce, niciodată…
Și mi-e dor, mi-e dor de-ai mei, dor de mamă, dor de tată.
În oglinzile ce mint, caut, zilnic adevărul,
Dar copilului ce-am fost, i-a albit la tâmple părul.
Mă apropii tot mai mult, de apusul ce m-așteaptă;
Împărțind drumul, la ani, către cea din urmă treaptă.
Despletite printre crengi, frunzele învață zborul
Și în pragul toamnei reci, gândul meu își cântă dorul.
L’Aquila 14-12-2018
Căutați-i scrisul dar, mai lesne ascultați-i frumosul grai, George Lupașcu, pe internet.
