Interviu unui cititor – Tatiana Ciobanu
Am socotit ca fiind cel mai potrivit să se realizeze un interviu cititorului, nu doar scriitorului, atunci când vorbim despre cărți, fiindcă beneficiarul mesajului scrisului și niciodată premiat mai bine decât cu bucuria lecturii este tocmai cititorul.
Tatiana Ciobanu este româncă, originară din Basarabia, locuiește împreună cu familia la Roma și este un cititor împătimit, fapt pentru care o rog să răspundă la un scurt tir de întrebări. O va speria cuvântul tir? Ia să vedem:
- Care este prima carte despre care îți amintești că ai citit-o?
Dacă e să pornim de la „Abecedar”, îmi aduc aminte prima poezioară învățată pe de rost: „Toboșarul bate toba. Toboșarul este bun. El îmi dă și mie toba: Bum, bum, bum.”
O metaforă și asta pînă la urmă, scriitorul care ne oferă instrumente spre a veghea asupra realității, instrumente pe care, la rândul nostru, urmează să le împărtășim cu posterii. Îmi amintesc de prima carte de povești cu Feți Frumoși și Zâne Cosânzene, de aventurile lor, care se terminau mereu cu victoria binelui. Îmi aduc aminte până și de pașii mei pe treptele noii Biblioteci orășenești de la Fălești, de liniștea întreruptă de ciripitul papagalilor, mi-au rămas în memorie până și peștișorii din acvariul frumos amenajat, care îmi însoțeau emoțiile așteptării unei noi aventuri de lectură și tensiunea de a răspunde bibliotecarei corect la întrebările despre cartea citită, căci atunci când întorceam cărțile doamna bibliotecară ne punea întrebări ce țineau de conținutul și nivelul de pătrundere în esența cărții.
- Dar ultima?
De obicei citesc câteva cărți în paralel, ultimele din această listă sunt volumele de poezii a lui Leo Butnaru „În ambuteiaj & Partițiuni Nabokov” și „L’attitudine alla sorpresa” a Silvanei Baroni, autoare de aforisme, care a publicat primul său volum de poezie.
- Literatura de astăzi verso cea din trecut, să zicem de la 30 de ani în urmă, evoluție sau involuție, argumente?
Orice parcurs creativ, inclusiv cel literar conține amprenta dinamicii schimbărilor, care au loc în realitatea social-politică și culturală a lumii. În același timp fiecare om al artei are la dispoziția sa o vastă paletă expresivă pe care ne-o oferă marii noștri înainte-mergători și pot fi utilizate cu succes pentru a povesti actualitatea. Produsul epocii noastre mai puțin eroic, care ar fi un simplu om contribuabil, sau plătitor de taxe, supus unei unui gen de banalitate existențială poate fi creionat oricum în toată complexitatea, măreția, tragismul sau nimicnicia sa, ca cel mai eroic dintre personajele altor epoci în eternul echilibru vicii-virtuți.
- Despre ce ar trebui să se scrie astăzi cu precădere și despre ce mai puțin?
Dacă e să ne ținem de principiul „Mai vârtos să ne lăudăm cu neputințele noastre”, atunci suntem pe calea cea bună, omenirea reușind să înghită tone de opere literare de valoare fără a se schimba prea mult, aceleași războaie, ciocniri de cele mai dese ori sterile de ideologii, lipsa de empatie, goana pentru influență geopolitică, în toată această aventură umană lăsând pradă disperării generațiile noi care își văd orizonturile în continuă subțiere. Ar trebui să fie o mărturisire a fiecăruia din noi cum am permis ca lucrurile să se desfășoare pe acest făgaș și mai departe niciun cuvânt lăsat fără o acțiune concretă spre a salva ceea ce a mai rămas frumos și bun.
5. Cum arată pentru Tatiana o narațiune demnă de neuitare?
Aș spune că fiecare vârstă își are narațiunea sa. „Insula misterioasă” de Jules Verne, „Comoara din insulă” de Stevenson sau „Mary Poppins” de Travers pentru copii. Pentru tineri „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery, care poate fi citit și în copilărie cu condiția de a fi recitit la fiecare pasaj de vârstă până la adânci bătrâneți, pentru a analiza propriile rătăciri existențiale, de ce nu „Cireșarii” lui Constantin Chiriță, „Maitreyi” de Mircea Eliade și cele mai mari capodopere ale literaturii clasice începând cu „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. La vârsta matură toată literatura de valoare scrisă de contemporani, revistele de literatură gen „România literară”, „Literatura de azi” sau „Contrafort”, care conțin sugestii bogate pentru o lectură corespunzătoare gusturilor fiecăruia din noi. Iată bunăoară la moment pentru a înțelege mai bine starea lucrurilor aș citi volumul Sabinei Fati „Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time” și reciti antologia „Vin rușii 5 perspective a unei vecinătăți primejdioase” semnată de Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir, Marian Voicu. Iar spre bătrânețe văd benefică lectura romanului lui Mordecai Richler „Versiunea lui Barney”. 6. Dar o poezie?
- Dar o poezie?
„Floare albastră” de Eminescu, sau „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga, sau „Cândva arborii aveau ochi” de Ana Blandiana și multe altele care fac parte din bagajul memoriei noastre poetice de la Dante și Petrarca până la Nichita Stănescu și înapoi spre „Florile răului” lui Baudelaire.
- Ești deschisă noilor forme în care se îmbracă literatura, mă refer la video-book, e-book, audio-book, probabil curând și 3d-book?
Din motive de sănătate prefer cartea, dar cred că și dacă nu aveam un început de desprindere de retină aș fi preferat oricum cartea.
- Esențializarea scriiturii încotro? Știindu-se faptul că se merge spre o condensare a textului din ce în ce mai puternică. Apare riscul căderii în romanul-sms și poezia-silabă?
Nu cred că există acest risc, mai ales că complexitatea timpurilor pe care le trăim au nevoie de un set expresiv mult mai amplu care să descrie întregul tablou al efectelor bătăii de aripi de flutur sau a tunurilor din estul Europei, care sunt de nedescris într-un sms sau mai multe constelații de silabe.
- Care scriitor te-a marcat profund și i-ai citit întreaga operă?
În anii de studenție în virtutea programului facultății de Filologie l-am citit aproape în întregime pe Dostoievski, Tolstoi, Cehov, care m-au marcat cu siguranță, dar nu mai mult ca Eminescu, Cioran, Eliade, pe care, dacă încă nu i-am citit în întregime, mi-ar plăcea să am timpul necesar la dispoziție pentru a o face. Până la urmă pot afirma cu siguranță că am citit opera completă doar în cazul scriitorilor autori ai unui singur roman, aceștea intrând să facă parte din istoria literaturii ca „Ghepardul” lui Tommasi di Lampedusa, „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, „Doctor Jivago” de Boris Pasternac, care, dacă nu m-au marcat, m-au fascinat mult și m-au făcut să visez la o carte pe care aș putea-o lăsa copiilor mei.
- Copiilor tăi le-ai insuflat dragul pentru lectură, a prins mai mult sau mai puțin?
Din cei trei copii ai mei în special fiica mai mare a moștenit dragostea pentru lectură, în condițiile unui program vast școlar copiii mei oricum au avut o bună parte de lecturi importante, pe care cu siguranță le vor continua pe parcursul vieții. În casa noastră se discută mereu lecturile fiecăruia din noi. Deseori copiii mă întreabă: „Mama, știai că…?” sau „Vezi acest fragment, e atât de frumos!”
- Spunându-se că astăzi s-ar citi mai puțin ca înainte, care crezi că sunt motivele reale ale renunțării la carte? Ar fi cumva și scriitorul vinovat?
Nu știu dacă e doar senzația mea, dar observ la nivel fizic că într-o zi de astăzi nu mai reușim să facem ceea ce reușeam acum 5 ani. Dar atunci când o dorești îți croiești din timp, renunți la ceva mai puțin important pentru a da spații unei lecturi frumoase. Apropo, Cenaclul literar Român de la Roma este o ocazie bună pentru a ne ține mereu în antrenament.
- Literatura este ori o cronică a vremii ori o viziune de viitor, pe care o preferi?
Îmi pare reușită formula Anei Blandiana din titlul cărții Istoria ca viitor. Elementele din trecut se întrezăresc în prezent și vor face parte din țesutul viitorului. Literatura este o mărturisire a unui timp, măiestria cronicarului este cea de a capta esențialul, de a reda suflul și simțirea epocii sale.
- Cum vezi literatura est-europeană la o confruntare valorică în fața celei occidentale?
Între timp ce literatura din estul Europei a fost condiționată de cerințele esteticii socialismului real occidentul a avut parte de o libertate expresivă majoră, în același timp realitățile dramatice din estul Europei oferă un material mult mai vast pentru scriitor, bineînțeles totul depinde de măiestria și harul scriitoricesc. În linii generale de-am avea atâtea zile pentru a citi nenumăratele opere a scriitorilor din est și vestul european.
- Ultima întrebare: de ce citești?
E o ancoră existențială la care nu pot renunța. E o chemare sufletească și un exercițiu ce ține de igiena mentală.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată.