Arzând etapele formării în volumele anterioare, unde miza pe reverii și revolte romantice decelau orice subiect ritualizând o sensibilitate inflamată, Valeriu Dg Barbu revine cu un volum aerisit și mai convingător decât precedentele datorită mutației stilistice și, probabil, o consecință a lecturilor de ultimă oră. Fără a mai reface structuri desuete, fără să mai construiască epitete bizare și gesticulații febrile, el reușește să-și profileze originalitatea prin estetizarea sintaxei până în marginea expresioniștilor. Tratând cu predilecție motive existențiale, peisajul contemporan destul de blurat cu vicisitudinile lui, el experimentează poemul-scenetă și limitele proprii, decomplexat și coroziv. Deși este încă frământat de îndoieli propice juxtapunerilor atent supravegheate, în registrul solemn sau în cel ironic, hipersenzitivul Valeriu Dg Barbu devine un poet vizibil debarcând o poezie extrasă din croiala atmosferei optzeciste, spre a se livra unui minimalism bine-temperat de sorginte douămiistă.

Liviu Ofileanu