”Ad ascoltar le doine” de Armando Santarelli – Portretul unui îndrăgostit de România

Cu un titlu foarte atrăgător în special pentru cititorul român, cunoscător de limbă italiană, cartea ”Ad ascoltar le doine” a scriitorului italian Armando Santarelli, publicată în anul 2023 la Editura Rediviva din Milano, începe cu o prefață semnată de Prof. Giovanni Rotiroti.

Giovanni Raimondo Rotiroti este Conferențiar de Limba și Literatura Română la Universitatea „L’Orientale” din Napoli, deține catedra de Studii Literare, Lingvistice și Comparate. Pentru detalii interesante despre profesorul Rotiroti puteți accesa site https://docenti.unior.it/index2.php?content_id=20376&content_id_start=1.

Cartea conține 13 articole publicate în diverse reviste, scrise elaborat și documentat, asumându-și opinii foarte personale legate de subiectele alese.

Primul articol se referă la Nicolae Steinhardt și la renumita sa operă, ”Jurnalul fericirii”.

Ceea ce l-a impresionat aici foarte tare pe Santarelli a fost nu motivul convertirii lui Steinhardt, nici dramatica viața a acestuia, ci mai degrabă abordările steinhardtiene față de istoria trăită.

Sensurile filozofice date fericirii din prisma credinței mai mult decât a religiozității și valoarea literară a Jurnalului fericirii interesând cel mai mult pe autorul italian.

Fascinat definitiv de Steinhardt, justifică fiecare elogiu adus operei, despică sensuri și oferă o perspectivă nouă asupra Jurnalului fericirii, oferind noi chei de lectură și judecăți limpezi.

În ”Călătorul și Miorița”, cel de-al doilea articol, publicat cu ani în urmă în Orizonturi italo-române, Santarelli narează aproape poetic o versiune modernă în care plasează și un călător italian, aducând totul la zilele noastre.

Mitul românesc al Mioriței capătă la Santarelli un înțeles mai profund decât cel predat în școlile românești sau citit în diverse lucrări dedicate.

Cumva, transhumanța se petrece și cu oamenii, prin migrație, doar că anotimpurile și scopurile sunt pe alte dimensiuni. Viața și moartea, crima, sunt schimbate în noua Miorița, Fuga personajului Mihai este dusă la dimensiunea cosmică mioritică, dar perspectiva întoarcerii ușor dilematică, imprecisă, precum și cea a românilor care și-au părăsit vatra.

În acest capitol, ”Călătorul și Miorița”, autorul își testează capacitățile creative, lirismul chiar, servind cititorului italian o înțelegere a mitului Miorița pe o mai apropiată cale, cea actualizată.

Armando Santarelli a mai abordat subiectul îngrijitoarelor românce în Italia, chiar a dedicat un roman, ”Povestea Mirelei”, editat de Școala Ardeleană, pentru versiunea în limba română și la Rubbetttino pentru cea originală.

Acest al treilea capitol din ”Ad ascoltar le doine” tratează subiectul sindromului Italia. Autorul chiar a vizitat spitalul de boli mintale de la Socola, Iași, unde erau internate foste îngrijitoare diagnosticate cu acest sindrom.

Este momentul să precizez faptul că Armando Santarelli a vizitat de cinci ori România, în diferite regiuni și acompaniat de prieteni români, a citit mai mulți autori români și a scris și a vorbit despre lecturile sale într-o manieră directă și personală.

Articolul, scris înainte de pandemie, ar suna reactualizat mult mai interesant, fiindcă acea perioadă a adus îngrijitoarelor, ca de altfel tuturor, noi perspective și suferințe.

Povestea Mirelei merită citită în oricare dintre versiunile tipărite, română sau italiană, narează ca ”de fața locului” povestea unei îngrijitoare, happy-end-ul poveștii este notabil.

Citim mai departe, De ce iubesc România, pleacă de la un tablou succint despre pasajul României spre democrație, 1989, ajungând rapid la literatura română, unde listează autorii citiți, nu puțini, notează elemente fundamentale, face apoi și ”un zbor”, emoționat, deasupra geografiei țării.

Ceea ce surprinde Santarelli în sufletul românesc este esențialul, tradițiile, cântecele și obiceiurile străbune, de aici și titlul cărții, Ad ascolar le doine.

Aduce iarăși în prim plan scriitorii de marcă și încheie cu o pledoarie despre dor, un cuvânt care îl fascinează și-i scrutează magistral profunzimile.

Dedică un articol unei importante lucrări scrise de editoarea care a publicat și această carte. Este o recenzie la ”Figure dell’ortodossia romena nell’occidente 1945-1965” de Violeta Popescu.

Ajungem la ”Românii la Muntele Athos”, următorul capitol, poate unul dintre cele mai elaborate incursiuni în lumea ortodoxiei de la Sfântul Munte din perspectiva românească. Autorul a vizitat de mai multe ori Muntele Athos și s-a documentat temeinic.

Simte cu precizie ceva care deseori scapă majorității românilor, religiozitatea românilor este un al doilea Munte Athos, făcut din suflete, suferințe, rugăciune și aspirație.

Se apleacă apoi cu sfințenie la picioarele lui Eminescu și scrie un amplu articol despre sentimentul morții în opera eminesciană. Este cel mai elaborat expozeu dedicat temei, pe drept cuvânt invidiabil de către marii eminescologi români.

Lui Santarelli nu-i scapă nicio nuanță, nicio profunzime, dovezi că l-a citit cu sufletul complet deschis și s-a lăsat pătruns de mesajele marelui nostru poet, Mihai Eminescu.

Mai mult, compar acest articol cu tezele de doctorat de astăzi care abordează pe Eminescu și devin ridicole în comparație.

Este și frustrant și onorant să constați că Eminescu este citit, pătruns și astăzi de ne-români, provocând excitații filozofice, intelectuale, sufletești, străinilor mai mult decât românilor.

Dacă vă gândiți că aici a fost punctul culminant în Ad ascoltar le doine, treceți la capitolul următor, Aurul Moldovei, în care Armando Santarelli pătrunde în metafizica satului românesc, unul autentic, Negrițești – Podoleni – Neamț!

Nu face doar o monografie a satului, sau un reportaj, ci și își îmbracă sufletul său în spiritul acestuia, mai documentat decât te-ai aștepta.

Să nu lungesc exagerat această recenzie, vă parcurg în grabă ultimele articole, Romania sconosciuta Chuck Norris vs comunism, o poveste cu filme pe casete video, interzise, Securitate și căi de scăpare.

La Romania di Patrick Leigh Fermor, o incursiune relativ amplă în istoria românilor prin ochii unui englez.

Articolul ”Un grande romanzo: il ritorno dell’huligano” se referă documentat la opera scriitorului Norman Manea, trecem apoi la ”Defascinazione Cioraniana” și ultimul, ”Una lingua e-romena”.

Cu speranța că veți citi cartea cuprinzând articole publicate preponderent în revista Cultura romena, în ultimii ani și, astfel, vă veți convinge să Santarelli orice a scris a făcut-o cu sufletul, cu credință, cu dragoste pentru țara noastră, nu fac altceva decât închei cu un gând despre cum reușește România și românii să se prezinte în lume fără aportul străinilor.

În ultimii 33 de ani au fost foarte multe schimbări în bine, nu doar cele lente sau rele demne de criticat.

Se pot aduce și meritate laude, fiindcă ”omul sfințește locul” iar românii l-au sfințit atât cât au reușit și, firește, toate, bune și rele, vechile valori, tradițiile, firea, misterul, îmbinate cu cele mai puțin bune, privite laolaltă, nu i-au scăpat nici lui Armando Santarelli.

Mi-aș dori să ofer posibilitatea acestui scriitor italian să asculte și mai multe doine, ba mai mult, să revizităm România împreună.

Cartea despre care am scris aici este o dovadă vie că între italieni și români sunt relații mai mult decât de prietenie, de interes sau sub spectrul comunitar european, este o frățietate străveche și de nezdruncinat.