„Pe Argeș în jos/ Pe un mal frumos/ Merg cu toți pe cale/ Să aleagă-n vale…” – o zonă sălbatică unde râul încă susură Balada Mănăstirii care-i poartă numele.
Brazii impunători străjuiesc satele, localnicii gospodari sculptează în fân uriașe căpițe pe lângă care păsările de casă tot ciugulesc povestea ierbii, stăpâna plaiurilor mioritice.
Pe drum pietruit/ O cas-au zărit/ Aici s-au oprit/ Meșterii-n grăit/ Să facă serbare/ Mare sărbătoare/ Cu poeți veniți/ Din cinci țări sosiți. 
Arefu a găzduit în perioada 02-05 iunie Tabăra Internațională de creație „Boema 9”, organizată de „Direcția9”, un portal deschis spre muzică, natură și poezie. 
Vineri, 2 iunie – organizatorul evenimentului, Adrian Suciu, a lăsat invitații să socializeze, pentru a se cunoaște și a se obișnui cu frumusețea zonei. La pensiunea „Șerbănoiu”, oază de liniște și energie pozitivă, spiritul românesc s-a impus și de această dată. Cu bună dispoziție, dinamism și veselie ziua a trecut mintenaș.
Sâmbătă, 3 iunie – după servirea micului dejun, oamenii au plecat să viziteze împrejurimile. Totul era mirific, solar. Fiecare gospodărie purta amprenta proprietarilor – curți îngrijite, păsări și animale în locuri special amenajate, lemne tăiate și stivuite cu grijă pe bătătură. După masa de prânz, Adrian Suciu a filmat un moment liric cu fiecare dintre cei prezenți în tabără.
Cristian Ghica a luat interviu câtorva poeți și poete, urmând să continue în ziua următoare pentru că cerul ne-a trimis simfonia ploii, lăsându-ne să medităm în liniște, trăind fiecare moment al muzicii ei. Spre seară, într-un cadru festiv, a avut loc prima lectură publică a invitaților. Darul muzical oferit de Maria Gheorghiu a întregit tabloul serii, aducându-i un plus de valoare.
Am fost captivați de vocea inconfundabilă a Mariei care a deschis seara de muzică și poezie. Melodiile sale au fost ca un refugiu pe tărâmul luminii și al iubirii.
Înainte de a cânta piesa „Inima de la Balcic”, textier – Miron Manega, muzica – Maria Gheorghiu, interpreta de muzică folk ne vorbește cu însuflețire despre femeia pe care o divinizează – Regina Maria – căreia îi dedică acest cântec – „La moartea reginei Maria, armata română a salutat-o cu puștile înfipte în pământ, asta pentru că în Primul Război Mondial regina a intrat călare, îmbrăcată în uniformă de ofițer, în prima linie a frontului, îmbărbătând oștirea.”
Vocea Mariei a îmbrățișat întreaga suflare, a răsunat ca o incantație prin care spiritul tuturor celor prezenți s-a înălțat, acolo, sus, de unde Regina privea spre noi și plângea-ploaie – „Doar inima umbrei rămâne/ Să ardă la Balcic, frumos,/ Fantoma Armatei Române/ Salută cu puştile-n jos.”.
Au urmat momentele lirice. Tinerii Gabriel Nicolae Mihăilă, Filip Suciu, Ionela Violeta Anciu, Nicoleta Crăete, Teda Peleș au dat un nou suflu evenimentului. S-au evidențiat printr-un discurs liric modern, original, sincer, folosind imagini imprevizibile, cu mesaje puternice pornite din preaplinul sensibilității lor.
Simona Toma – „un gol de aer” pe care-l umple cu sine, s-a remarcat printr-un ludism de formule lirice al mai multor Simone, ca o Matrioșkă trăind intens fiecare clipă, de la copilărie, până la maturitate.
Rămâne tributară Dunării, locul în care s-a desăvârșit ca om și ca poet – „… și Dunărea ne spală picioarele cu liniștea din pești/ eu aștept un viitor în raiul ferestrei/ cu o lumânare albă aprinsă/ până-n singurătate…”.
Fiecare aed a dat o parte din sufletul său versuind în tandem cu scâncetul ploii. Au urmat Valeriu Dg. Barbu, Vasile Juverdeanu, Camelia Morda Baciu, Roxana Lazăr (membri Cenaclului de la Roma), Cristi Ghica, Corin Culcea, Costel Stancu, Eda Raims, Mihai Ciobanu, Corneliu Rodeanu, Maria Udrea, Claudia Minela, Gabor Istvan Ordog.
Prin creațiile lor, poeții au transmis multă emoție. Dragostea, societatea, singurătatea, meditația, dezrădăcinarea, poezia socială au fost doar câteva dintre temele alese.
Roxana Lazăr a lecturat un fragment din noul său volum de proză scurtă „până la ultima picătură de sânge”.
Am ascultat sfaturile unei mame către fiul său cuprinse într-o scrisoare, sfaturi care au avut rolul de a face un om mai bun, un om care să aleagă în viață calea cea dreaptă – „… fiul meu uită-te mereu spre cer!… Să nu-ți fie frică, fiule! Să nu-ți fie frică nici măcar de întuneric… ființele necurate care conduc lumea încearcă să ne dezbine… Tu va trebui să rămâi corect, curajos și bun!… Va trebui să ajuți pe oricine va avea nevoie de tine! Doar în acest fel vei rămâne cu soarele-n suflet și vei fi mereu învingător!…”.
Adrian Suciu, președintele Asociației Culturale Direcția 9, a înmânat diplome de participare doamnei Maria Gheorghiu, domnilor Traian Chiricuță, Mircea G. Florescu, președintele Asociației socio-culturale Tracia din Spania și domnului Valeriu Dg. Barbu, scriitor, jurnalist, fondatorul Cenaclului de la Roma, doi români care, prin activitatea lor, păstrează vie identitatea românească dincolo de granițele țării.
Seara oficială se încheie cu un minirecital dăruit de cantautorul Traian Chiricuță. Înainte de a-și interpreta propriile piese, dumnealui a amintit despre poezia Marianei Cornea, membru CDR, care l-a impresionat în mod special prin sensibilitate și limbajul artistic folosite, motiv pentru care a pus pe portativ una dintre creațiile poetei.
Duminică, 4 iunie – ultima zi a taberei. Avem parte de o dimineață însorită, în care participanții își beau cafeaua, schimbă păreri și dăruiesc volume de poezie personale. Două grupuri se îndreaptă către obiectivul turistic din zonă, cel mai apreciat de iubitorii de natură – Barajul Vidraru.
Frumusețea peisajului ne copleșește. Pe drum, la marginea șoselei, întâlnim doi urși, o ursoaică și puiul său. Șoferii opreau, făceau fotografii și treceau mai departe. Nu știu câți călători au observat tristețea din ochii sălbăticiunilor!
Valeriu Barbu a fost sensibilizat de „urșii cerșetori”, cum i-a numit el. Am oprit la Barajul Vidraru și ne-am desfătat privirile cu frumusețile locului de vis. La fiecare popas, Valeriu exclama: „ce căutăm noi acolo?”, referindu-se, desigur, la țara adoptivă.
Natura este unul dintre punctele forte ale României. Păcat că nu știm să o folosim în avantajul nostru! Adrian Suciu îmi spusese cu o zi în urmă că „Cine n-are relație cu natura e orfan de un părinte! Practic, natura e mama noastră.”
Vizita la legendara Mănăstire Curtea de Argeș, ctitorită de domnitorul țării Românești Neagoe Basarab, ne-a îmbogățit spiritul. Aflată într-un cadru liniștit, împrejmuită de multă verdeață în care se află numeroase specii de păsări, singura sursă de „zgomot” a locului, Mănăstirea își deapănă tacit povestea, Legenda meșterului Manole.
În fața lăcașului sfânt, încărcat de istorie, am descoperit și Fântâna unde „Nouă meșteri mari/ Calfe și zidari/ Cu Manole zece/ care-i și întrece… Meşterii gândeau/ Şi ei îşi făceau/ Aripi zburătoare/ De șindrili ușoare,/ Apoi le-ntindeau/ Şi-n văzduh săreau/… Iar unde cădeau,/ Ce se mai făcea?/ O fântâna lină,/ Cu apă puţină,/ Cu apă sărată/ Cu lacrimi udată!”.
Încărcați cu energie pozitivă am revenit în tabără. Acolo, neobositul AS pregătea sala pentru ultima seară. De data aceasta evenimentul a avut loc afară, în mijlocul naturii.
Moderatorul evenimentului a fost poetul Corneliu Rodeanu, membru activ al Direcției 9 și amfitrionul mișcării literare „Ateliere în paragină”.
Maria Gheorghiu a deschis întâlnirea cu muzica și poezia, interpretând melodia „Câmp de lavandă”, într-o seară aurie de iunie în care participanții și-au unit spiritul creativ. Vocea caldă și sensibilă a Mariei împarte cu fiecare notă lumină și iubire.
A venit rândul poeziei. Am parcurs tacit drumul „îngerului păzitor” care înmoaie „un deget în paharul cu băutură” iar aedul, Gabriel Nicolae Mihăilă, trăiește fiecare vers.
Bea „liniștit până țâșnește de frică singurătatea dinăuntru”. Despre poezie spune că „nu poți fi niciodată prea sărac dacă întinzi metaforă pe pâine dimineața la micul dejun/ și hrănești câteva suflete/ sau dacă dormi în locul câinelui/ dacă visezi în locul câinelui oameni/… poezia are gard de sârmă ghimpată/ din carnea poetului mușcă toți flămânzii… sunt zile în care poezia e un câmp din beton turnat proaspăt/ care-ți înghite oamenii dragi/ iar ceea ce simți este o foarfecă deschisă care aduce ghinion…”.
Valeriu Barbu ia cuvântul și vorbește despre poezia ascultată în tabără – „poezia voastră mi-a lăsat loc să învăț drumul spre casă. Dar cine știe drumul spre casă?”. Despre cântecul și vocea Mariei Gheorghiu afirmă că l-a „înfășat cum numai mama (sa) a făcut-o…”.
Tânărul poet Filip Suciu citește un eseu despre fericire. În concepția lui „scopul vieții este să fim fericiți… Fericirea este viața… viața este pământul din care crește fericirea…”.
Ce este moartea? ne-am întrebat deseori. Costel Stancu răspunde la întrebare în viziune proprie: „ce este moartea dacă nu Dumnezeu între tic și tac”.
Nicoleta Crăete scrie o poezie fără artificii, o imixtiune între meditație și filosofie – „casa unui om înțelept este într-o inimă bună”.
Rând pe rând sunt invitați la lectură publică și ceilalți poeți talentați care au fost recompensați cu aplauze venite din partea celor prezenți la eveniment. Din păcate, spațiul nu-mi permite să scriu despre versurile tuturor.
Organizatorii au mulțumit invitaților. Oamenii, muzica și poezia întâlnite aici, în tabăra de creație de la Arefu, s-au adunat în sufletul meu, unde vor rămâne lumină mult timp de acum înainte.
Nu pot încheia fără să amintesc despre primele cuvinte ale poetului Vasile Juverdeanu, când a pășit pe pământ românesc după 15 ani: „Nu-mi doresc decât mulți oameni în jurul meu, oameni care să vorbească românește. Vreau să văd și să aud doar românește”.
Iată că visul i s-a împlinit.
Felicitări tuturor! Muza fie cu voi și pană ușoară, oameni frumoși!
Mulțumiri domnilor Adrian Suciu, Valeriu Barbu și Gabriel Nicolae Mihăilă pentru că au făcut posibilă participarea mea la acest eveniment minunat!
Foto: Violeta Anciu, Gabriel Nicolae Mihăilă, Claudia Minela
